
Autor: Mioara BACIU, Membru UZPR

Cuvinte meșteșugite, colinde, urări, amintiri despre sărbătorile de iarnă, dorințe adresate lui Moș Crăciun, datând din vremuri mai îndepărtate sau din zilele noastre, cântece, dansuri populare, ritualuri, tradiții, au adus magia sărbătorilor de iarnă în inimile gălățenilor, în a douăzecea zi a lunii decembrie a.c.!
Prilej de emoție, pentru invitați, a constituit lansarea Antologiei de versuri, proză și colinde, „Ninsoarea cuvintelor”, apărută la finele anului în curs, la editura Eikon, București, care a fost primită cu bucurie, de către iubitorii de frumos, ba chiar cu lacrimi de tot felul!
În volumul lansat sunt incluși un număr de 27 autori, din nouă județe ale țării (Brăila, Galați, Buzău, Tulcea, Vrancea, Vaslui, Mehedinți, Teleorman, Prahova) și Republica Moldova, unii dintre aceștia fiind membrii ai Uniunii Sriitorilor din România, ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România sau ai altor uniuni de creație din țară sau din afara ei. Mulți dintre coautori au fost prezenți în sală și s-au adresat publicului, fiind răsplătiți cu îndelungi aplauze. Antologia este despre simțiri, trăiri, nostalgii, în preajma, în timpul sărbatorilor de iarnă, despre bucurii, tristeți, satisfacții, regrete, despre tradiții, obiceiuri românesti, despre continuitatea, statornicia, poporului român, a credinței și a limbii române, în teritoriile locuit de către români.
Coordonatorii antologiei (poeta Mioara Baciu, jurnalist; dr. Brîndușa Ilie, muzeograf la Muzeul Brăilei “Carol I”; Antoaneta Crudu, președintele Asociației “Danubiana” Galați, jurnalist) – au moderat evenimentul cultural – artistic dedicat sărbătorilor de iarnă, aducând spiritul Crăciunului mai aproape de suflete, prin cuvânt, cântec și dans!
Taina și bucuria Nașterii Mântuitorului a fost dăruită invitaților de către neobositul promotor cultural, Asociaţia “Danubiana” Galaţi, căreia i-au fost alături Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România – UZPR, Filiala Radu Macovei Galați și Pr. Ionel Rusu, de la Parohia “Sfânta Ana“ din Galați.
Asociația a avut concursul Grădiniței “Piticot”, Grădiniței “Arlechino”, Gradiniței “Otilia Cazimir”, al Scolii Gimnaziale nr. 33, al Liceului de Arte “Dimitrie Cuclin”, toate, din Galați, dar și a lui Marin Oanea, îndrăgit cantautor gălățean, profesor învățământ primar, al Vasilicăi Nedelcu, profesor de muzică la Școala 22 Galați și al Luminiței Măzăreanu, profesor învățământ preșcolar din Tulucești, județul Galați.
Preșcolari și elevi de toate vârstele, însoțiți de dascălii lor au pregătit momente pline magie și profesionalism, care sunt mărturii ale promovării, susținerii și transmiterii credinței creștine, a tradițiilor și obiceiurilor românești!
Au fost interpretate colinde și colinduțe, plugușorul, sorcova, arii celebre aparținând marilor muzicieni ai țării, ai lumii (Grigoraș Dinicu, Edward Elgar, Vladimir Cosma), la vioară, respectiv, la pian (Gloteanu Mario Nicolas, clasa I; Andronic Ania, clasa a VI-a; Crețu Daria Mihaela și Tănase Ariana, clasa a VII-a). Corul Liceului de arte a cântat, de asemenea, colinde românești, dar și din repertoriul internațional. Am reținut numele câtorva elevi care au încântat audiența: Duminică Cristian Gabriel, virtuos violinist, Boboacă Ionuț, care a cântat la pian și voce, aducând o interpretare originală cunoscutului colind “Galbenă gutuie” și Florea Alexandros Pavlos, elev al Licelului de Arte Dimitrie Cuclin, care a cântat la oboi, dând dovadă de multă pasiune și profesionalism! Liceul de arte gălățean chiar are elevi conștiincioși, muncitori (cu rezultate remarcabile la concursurile la care participă) și, pe care, familia și profesorii îi susțin, îi motivează, îi promovează! Profesor Olga Chernienco a acompaniat la pian, o parte din elevii Liceului de Arte.
Gazda a fost Casa Artelor din Galați, loc în care, și de această dată, lecția lirică s-a împletit armonios cu muzica (la instrumente precum vioara, chitara, pianul, oboiul), cu dansul (popular, al măștilor, al caprei), cu ritualurile, și tradițiile românești.
Partenerii media au fost, ca de fiecare dată: televiziunea ETV Galați-Brăila, RTV Galați-Brăila, ziarul Revoluționarul Timișoara, ziarul Realitatea Galați.
Sărbătorile de iarnă vor constitui mereu prilej de bucurie, de omagiere a nașterii Mântuitorului, de menținere și transmitere a credinței creștine, de împodobire a caselor și a sufletelor!
