Autor: Maria Radu Novac

Duminică, 21 decembrie 2025, la Biserica ortodoxă ,,Învierea Domnului”  din Ticvaniu Mare,în prezenta membrilor Asociației ,,Centrul cultural al Carașului”, președinte Codruț Anca, vicepreședinta Dorina Enuica Tima și a reprezentanților  Primăriei din localitate, respectiv, Primar Ciprian Măceșanu și viceprimar Mihaela-Iasmina Sima, s-a sfințit placa comemorativă în memoria celui care a fost Nicolae Tincu Velea, primul Protopop român al Vârșețului, militant al Revoluției de la 1848.

Nicolae Tincu Velea se naște la Ticvaniu Mare. Părinții mor de tineri, iar copilul este luat de ruda lui, învățătorul Gheorghe Velia, la care face școală primară, apoi trece la Liceul din Seghedin. Continuă teologia la Vârșeț.

La terminarea studiilor este sfințit în1837 ca Diacon la Secaș unde se căsătorește cu Marta Popa, o fată dintr-o familie țnstărită.

În acea perioadă intră în legătură cu Gheorghe Barițiu, un înaintaș al Revoluției de la 1848.

Este numit profesor la secția română a teologiei din Vârșeț, apoi proto- Diacon și notar consistorial pe lângă Episcopia Caransebeșului.

După desprinderea bisericii de biserica sârbă  este numit Protopop al Vârșețului, în1865.

Nicolae Tincu Velea cunoștea mai multe limbi: maghiară și germana, limbile imperiului, sârbă, franceză, latină și greacă.

Face traducerea operei germanului Fr.Schiller.

Articolele, reportajele îl situează printre primii jurnaliști..

Un mister rămâne moartea lui timpurie.

Valea Carașului a dat lumii personalități pe care oamenii de bine ai zonei îi vor scoate din umbra istoriei.

Preotul ortodox al parohiei, Alexandru Buba, a acceptat ca să monteze placa în curtea bisericii.

Cel care a făcut posibilă confecționarea plăcii  a fost omul de cultură Lorin Cimponieru, membru al asociației cărășene prin bunăvoința reșițeanului Aurel Văduva.

Profesoara Maria Radu, o bună cunoscătoare a istoriei locului a vorbit în fața celor prezenți despre rolul important jucat de această personalitate a Văii  Carașului.

Nicolae Tincu Velea s- a născut la 1noiembrie 1814 în Ticvaniu Mare și a murit în 16.10.1867 în casa lui de la  Vârset. Acolo este înmormântat.

Date despre viața și opera protopopului avem de la Protopopul Traian Oprea care i-a făcut un parastas  la biserica din Vârșeț, în 1914, la o sută de ani de la nașterea lui și intr-o frumoasă predică i-a reactualizat viața.

În acea vreme Banatul era în granițele lui istorice, în componență Imperiului Austro-Ungar. Biserica din Banat era ierarhic subordonată bisericii ortodoxe sârbe.

În 1865 a avut loc desprinderea ierarhică a Bisericii române din Banat de biserica sarbească. În perioada imediat următoare este numit administrator, apoi PRIMUL PROTOPOP ROMAN al Vârșețului. După numai doi ani, in1867 s-a stins din viață.

Asociația cărășană are în vedere o placă comemorativă care va fi dedicată celui care a fost Ioan-Pavel Azap, născut la Ticvaniu Mic la 15mai1967, decedat la Cluj la 14.12.2023.

A fost poet, publicist, eseist, filmolog dar înainte de toate a fost fiu al satului Ticvaniu Mic pe care l-a iubit și unde a venit des.

Și noi vrem sa-l aducem  acasă și să-i dăm ceea ce merită.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *