Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați, Membru UZPR
Într-o lume în care totul pare grăbit, schimbător și adesea lipsit de modele, apar uneori oameni care, prin simpla lor prezență, readuc echilibrul, liniștea și încrederea. În familia Asociației Danubiana Galați, fiecare om care-i pășește pragul aduce cu sine o lumină aparte. Prin firescul lor, prin modestie și devotament, reușesc nu doar să lumineze, ci să dea sens drumului celor din jur. Un astfel de om este domnul Valeriu Moisa, de profesie jurist, pensionat din cadrul Ministerului Justiției, (fost ofițer al Penitenciarului Galați), voluntar în cadrul Asociației Danubiana Galați, un om care a purtat uniforma cu cinste și care îi rămâne atașat cu loialitatea specifică adevăraților militari.
Dacă pentru unii perioada pensionării înseamnă retragere și odihnă, pentru domnul Valeriu Moisa aceasta a însemnat, paradoxal, o deschidere spre comunitate. A venit în cadrul Asociației Danubiana Galați, fără a ne cere nimic, fără să condiționeze, fără să se recomande. A venit ca un om simplu, dar cu un trecut bogat în experiență și valori. Ne-a descoperit în tăcere, prin intermediul internetului, s-a regăsit în munca noastră și, fără ezitare, a hotărât să ni se alăture. Un gest de o modestie rară, dar încărcată de un sens profund: acela de a fi folositor. Este o atitudine, un impuls, o stare de spirit,
Valeriu Moisa este genul de om pe care îl remarci nu neapărat prin cuvinte, ci prin atitudine. Este mereu prezent, discret, cu un zâmbet cald, molipsitor și o privire senină și fermă. Nu caută validare, nu își etalează meritele, însă fiecare acțiune a sa denotă responsabilitate, echilibru și o educație militară solidă. Atunci când situația o cere, își arată latura de sfătuitor, oferind cu tact și bun-simț îndrumări ce vin din învățătură, experiență de viață și din dorința sinceră de a ajuta. Sobru în momentele serioase, dar extraordinar de deschis și prietenos în viața de zi cu zi, domnul Valeriu Moisa este acea prezență care inspiră respect încă din primul moment.
În rândul voluntarilor, s-a integrat firesc, ajutându-i, ca și când ar fi fost parte din echipă dintotdeauna. Este iubit de tinerii pe care-i coordonează. Vine cu propuneri constructive, gândite cu luciditate și cu pragmatismul unui om obișnuit să analizeze situațiile în profunzime. În acțiunile Asociației Danubiana Galați, este mereu printre primii care se implică: fără ezitare, fără menajamente, cu o energie care contrazice cu desăvârșire vârsta din buletin. A devenit prin comportament și prin dăruire, un adevărat „comandant” al echipei, nu prin autoritate impusă, ci prin exemplul personal.
Uniforma militară, chiar dacă nu o mai poartă zilnic, rămâne pentru dânsul un simbol al onoarei, al disciplinei și al identității. Dragostea și respectul pe care le are față de această uniformă se văd în felul în care acționează: cu rigoare, cu punctualitate, cu respect față de reguli și, mai ales, cu respect față de oameni. Este un om profund al uniformei, chiar și în civil.
Domnul Valeriu Moisa a intrat în Asociația Danubiana Galați într-un moment în care aveam nevoie de modele. Aveam nevoie de oameni care să creadă în muncă, în echipă, în voluntariat, în ideea că schimbarea începe cu pași mici, dar constanți. A venit exact atunci când trebuia, exact cum trebuia: cu discreție, cu înțelepciune, cu devotament, totul necondiționat.
Astăzi, putem spune fără ezitare că este unul dintre oamenii care dau culoare, forță și direcție Asociației noastre. Prin modestia sa, prin implicarea concretă, prin verticalitatea morală, domnul Valeriu Moisa demonstrează că adevăratele modele nu se proclamă ci se arată prin fapte.
Iar faptele sale, deși tăcute, vorbesc cel mai frumos despre omul care este.
Un astfel de om este Valeriu Moisa, fost ofițer în cadrul Penitenciarului Galați și, astăzi voluntar dedicat al Asociației Danubiana.
Îl întâlniți în dimineți liniștite la lucru cu voluntarii, înaintea desfășurării unor activități, în mijlocul echipei pe care o sprijină cu discreție și cu o forță interioară remarcabilă. Zâmbetul calm, postura dreaptă și atitudinea respectuoasă dezvăluie un caracter construit în ani de disciplină, dar îmblânzit de bunătate și de spirit civic.
Pentru cititorii noștri, am realizat un interviu amplu cu domnul Valeriu Moisa, un interviu care nu urmărește doar parcursul său profesional, ci și valorile, trăirile și motivațiile unui om care crede în comunitate, în oameni și în puterea exemplului personal.
A.C. – Cum ați descrie, în linii mari, începutul dumneavoastră de viață și mediul în care ați crescut?.
M.V. – M-am născut într-un mic sat din Vrancea, într-o familie cu patru copii, doi băieți și două fete, eu fiind cel mai mic. Tatăl meu, care a fost pe rând pădurar, președinte de C.A.P. și primar, a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 47 de ani. Mama, o femeie de o hărnicie rară, lucra la C.A.P. cu căruța cu boi și a avut grijă de noi până când, la zece ani după pierderea tatălui, s-a stins și ea. Eram încă în liceu atunci.
A.C. – Ce școli ați urmat și ce profesori sau momente v-au influențat decisiv parcursul?
V.M. – Am urmat școala la sat , apoi liceul cu profil “silvicultură” din Vidra- Județul Vrancea, dar nu pentru că asta mi-am dorit ci pentru că așa au decis surorile mele mai mari. Decanul de vârstă din familia noastră lărgită, cumnatul Marin Codreanu care era subofițer de intendență mi-a spus că ar fi deosebit ca după terminarea liceului să merg la o școală militară , academie sau pur și simplu să optez pentru această meserie ca fiind ceva sigur, definitoriu pentru un tânăr ca mine.
A.C. – Cum ați ajuns să alegeți cariera de ofițer în sistemul penitenciar?
V.M. – După liceu am fost încorporat la Comandamentul Armatei a III-a din Craiova, unde m-au impresionat uniforma și disciplina militară. Generalul Matei, locțiitorul comandantului, văzând în fișa mea specializarea de silvicultor, m-a rugat să mă ocup de spațiile verzi ale unității. Deși nu aveam experiență, încrederea lui m-a motivat, iar în câteva săptămâni curtea arăta ca un adevărat parc.
După armată m-am întors la Ocolul Silvic Soveja, dar, neavând sprijin, am fost trimis în exploatare forestieră, lucru pe care l-am refuzat. Am părăsit astfel domeniul și am plecat la Caransebeș, unde am lucrat doi ani ca muncitor necalificat în subteran. Apoi m-am mutat la Galați, angajându-mă la Regimentul de Infanterie din orașul Galați. Am urmat un curs de șase luni, iar după un examen riguros am devenit subofițer la Penitenciarul de maximă siguranță Galați, unde am lucrat 25 de ani.
A.C.- Care au fost cele mai mari provocări ale acestei profesii și cum v-au format ca om?
Faptul că lucram cu oameni și nu ori ce fel de oameni, m-a determinat să fiu foarte atent în orice circumstanțe pentru că locul de muncă al meu era unul deosebit de sensibil, prin faptul că în Penitenciar erau condamnați care aveau trei-patru sau chiar mai multe mandate executate și erau experți în arta manipulării, nu puține fiind situațiile în care colegi de ai mei au fost victime dovedind superficialitate în executarea serviciului. Nu m-am oprit niciodată din a studia atât legislația cât și latura acea ce ține de psihologia umană, am obținut și diploma în drept care mi-a dat o altă siguranță în executarea misiunilor specifice și am urmat acest parcurs pas cu pas până la împlinirea vârstei de pensionare.
A.C. – Ce a însemnat pentru dumneavoastră uniforma și ce valori asociați cu aceasta?
V.M. – Pentru mine uniforma militară este nu doar acel detaliu care te diferențiază de ceilalți oameni, înseamnă prestigiu, înseamnă siguranță, înseamnă că familia și toți ceilalți oameni au așteptări pozitive în ceea ce te privește. Ești pentru ei un sprijin moral, un exemplu, un etalon. Purtarea uniformei te obligă să păstrezi anumite standarde.
A.C. – Dacă ar fi să rezumați o singură lecție majoră învățată în carieră, care ar fi aceea?
V.M. – Lecția pe care mi-o asum ar fi aceea de a nu subestima niciodată pe nimeni și că toată viața avem de învățat de la toți oamenii cu care intrăm la un anumit moment dat în contact.
A.C. – Cum ați trăit această tranziție și ce v-ați propus pentru etapa de după activitatea în sistemul penitenciar?
V.M. – Sincer, sunt un om preocupat din fire, niciodată nu mi-am pus problema la ceea ce voi face mâine. Pentru că am o multitudine de planuri pe care le pot pune în aplicare sau nu, învăț din mers lucruri noi, iubesc oamenii și iubesc acțiunea. Am mai multe proiecte în desfășurare și lucrez într-o firmă care are ca obiect de activitate D.D.D.(deratizare, dezinfecție, dezinsecție)
A.C. – Ce v-a atras la Asociația Danubiana Galați încă de la primele postări și ce v-a făcut să urmăriți evoluția lor?
V.M. – Îndrăgind uniformele, prima dată am fost atras de spectaculozitatea lor, dar cum spuneam, iubesc oamenii și am descoperit aici oameni minunați, oameni care fac aceleași lucruri ca și mine din dragoste pentru frumos.
A.C. – Ce v-a determinat să faceți pasul decisiv și să vă alăturați Asociației Danubiana?
V.M. – Cunoașterea de oameni noi este plăcerea mea deosebită mai ales dacă au aceleași preocupări. Dinamica lucrurilor din interiorul Asociației, iar tinerii care acceptă să se instruiască alături de noi mi-au dat speranța că mă pot face util și pot învăța.
A.C. – Care a fost prima impresie când ați întâlnit echipa de voluntari?
V.M. – Îmi făceam griji în ceea ce privește integrarea mea, acceptarea lor și dacă voi reuși să pun suficient din timpul și priceperea mea în a veni cu plus valoare.
A.C. – Ce v-a motivat să vă implicați activ în acțiunile asociației, în loc să rămâneți doar un simpatizant?
V.M. – Știu că voluntariatul implică voință, implică acceptare si pricepere. Atunci când îți place ceea ce faci, nu trebuie să muncești, vine natural pur și simplu. Dacă prin ceea ce fac bun reușesc să inspir câțiva tineri care să ducă mai departe tradiția, obiceiurile bune , consider că mi-am atins obiectivul.
A.C. – Cum reușiți să îmbinați firea calmă cu necesitatea de a acționa ferm atunci când situația o impune ?
V.M. – Experiența în munca cu „ hoțul „ din anii petrecuți în mediul penitenciar m-a modelat . Știu când trebuie folosit tactul și evidențiat priceperea.
A.C. Cu ce credeți că veniți dumneavoastră în plus în echipa Danubiana?
V.M. – În primul rând, disponibilitatea, disciplina caracteristică militarului și respectul față de om și uniformă.
A.C. – Cum ați descrie relația dumneavoastră cu ceilalți membri ai echipei?.
V.M. – Pentru mine este o plăcere deosebită să mă las înconjurat de tinerii membrii ai Asociației dar mai ales oameni cu experiență ca Domnul Colonel Niculescu, Marius Crudu, col. Tanvuia, cu care am multe în comun și de la care pot învăța permanent.
A.C. – Cum decurge colaborarea cu ei și ce apreciați în stilul lor de conducere?
V.M. – Iubesc genul acesta de colaborare mai ales că eu vin dintr-un mediu în care coerciția stătea la bază dar, ca în orice domeniu, oamenii fac diferența. Aici totul este la superlativ, suntem ca într-o adevărată familie.
A.C. – Există o acțiune sau un moment trăit în cadrul asociației care v-a rămas în suflet?
V.M. – Da! Prima participare cu uniformele Cuza. M-am simțit ca un mare actor la scenă deschisă, în sensul că până la acel moment văzusem uniformele doar în poze ori la tv dar atunci, am îmbrăcat una la propriu.
A.C. – Ce rol joacă pentru dumneavoastră disciplina și spiritul civic în ceea ce faceți azi?
V.M. – Există și o definiție a disciplinei militară în regulamentele de profil dar, pentru un militar de profesie, disciplina rămâne piatră de temelie pentru tot restul vieții pentru că se știe, poartă „vina” tuturor reușitelor nu doar în domeniul militar. În ceea ce privește civicul , este atitudinea de zi cu zi în orice loc.
A.C. – Ce reprezintă uniforma pentru dumneavoastră, chiar și acum, când nu o mai purtați zilnic?
V.M. – Pentru mine uniforma este și va rămâne la loc de cinste, cum spuneam- conferă atitudine, prestanță, impune și face cinste celui care o poartă cu demnitate.
A.C. – Cum vedeți rolul voluntarului în comunitate și ce credeți că se poate schimba datorită acestor oameni?
V.M. – Voluntariatul este o formă de învățare, de dobândire a unor calități, această practică este tot mai uitată în vremurile noastre. Personal îi admir pe tinerii care vor să învețe, în mod special pe cei care se implică în a prezenta istoria pe viu cum spunem noi și, ne surprind plăcut cu pregătirea lor, cunoașterea lor în acest domeniu.
A.C. – Ce mesaj ați dori să transmiteți tinerilor despre muncă, disciplină, respect și implicare?
V.M. – Disciplina, demnitatea, moralitatea sunt valori incontestabile ale unei Societăți sănătoase. Toate acestea se pot dobândi prin muncă și învățare stând alături de oameni cu principii și valori fără de care nimic nu se poate înfăptui.
A.C. – Ce v-ar plăcea ca oamenii să știe despre dumneavoastră, dincolo de carieră și de activitatea de voluntar?
V.M. – Sunt un simplu om cu vise (cele mai multe dintre ele nerealizate încă dar, mai este timp și speranță) cu această ocazie îmi promit să nu renunț la a învăța continuu pentru a mă definitiva ca tată, soț și membru al societății civile, nu în ultimul rând ca membru în cadrul Asociației Danubiana Galați care mă face deosebit de mândru.
A.C. – Ce sperați să construiți sau să inspirați prin activitatea dumneavoastră în cadrul Asociației Danubiana Galați?
V.M. – De obicei, tot ce rămâne după ce noi nu vom mai fi, este omenia, felul în care i-ai făcut pe oameni să se simtă în prezența noastră. Acum depinde și ce așteptări au ceilalți de la tine. Sper să mă țină Dumnezeu sănătos și cu mintea întreagă pentru că idei, proiecte sunt, mai este nevoie de bani și de noi ca să le putem pune în practică.
NOTĂ –
Într-o epocă în care adesea se vorbește mai mult decât se face, întâlnirea cu domnul Valeriu Moisa este un prilej rar de a privi cum un om a ales să rămână fidel principiilor, chiar și atunci când acestea nu mai sunt la modă. Discreția sa nu ascunde timiditate, ci noblețe. Prezența sa nu domină, ci inspiră.
Implicarea sa în acțiunile Asociației Danubiana Galați, nu este un gest ocazional, ci o continuare firească a unei vieți trăite sub semnul disciplinei, al respectului și al responsabilității.
Pentru comunitate, oameni ca dânsul nu sunt doar voluntari ci sunt repere.
Pentru cei tineri, nu sunt doar exemple, ci modele autentice.
Pentru colegii din asociație, nu sunt doar membri, ci sprijin și echilibru.
Valeriu Moisa demonstrează, prin fiecare pas, că adevărata putere nu stă în vorbe mari, ci în fapte mici, constante, făcute cu inimă și conștiință. Iar această lecție, poate cea mai valoroasă dintre toate, rămâne în urma sa ca un dar pentru noi toți. Respectul nostru este de partea dumneavostră!
