Autor: Mioara BACIU
În perioada 1939-1945 s-a desfășurat cel de-al doilea mare și devastator conflict global, între Puterile Axei ( Germania, Italia, Japonia, Ungaria, România) și Aliați ( Regatul Unit și Franța (ultima până la capitulare), Uniunea Sovietică, (după iunie, 1941), Statele Unite ale Americii (după decembrie, 1941).
Pe frontul din Asia și Pacific, în categoria Aliaților, s-a aflat Republica China, care se afla în război cu Japonia încă din 1937).
Caracterul mondial al conflagrației a fost dat de implicarea a 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări.
La 1 septembrie 1939 Germania atacă/invadează Polonia, invocând că polonezii au efectuat o serie de operațiuni de sabotaj împotriva țintelor germane din apropierea graniței.
Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară, și pentru că Germania a ignorat ultimatumul venit din partea Regatului Unit, conform căruia i se cerea acesteia să înceteze operațiunile militare, pe 3 septembrie, Regatul Unit și Franța, cărora li s-au alăturat și Dominioanele independente ale Commonwealth-ului Britanic, Australia (3 septembrie), Canada (10 septembrie), Nouă Zeelandă (3 septembrie), și Africa de Sud (6 septembrie), au declarat Război Germaniei.
Țările participante la conflict (în ordine alfabetică): Afganistan, Africa de Sud, Albania, Andorra, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Australia, Austia, Bahrain, Belgia, bolivia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Ceylon (cunoscut mai târziu că Sri Lanka), Chile, China, Columbia, costă Rică, Cuba, Cehoslovacia, Coreea, Danemarca, Republica Dominicană, Elveția, Ecuador, Egipt, El Salvador, Estonia, Etiopia, Fiji (colonie britanică în timpul celui de-al doilea război mondial), Filipine, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Georgia, Guatemala, Haiti, Honduras, Hong Kong, Imperiul Indian, Inslulele Andaman și Nicobar, Indonezia, Iran, Irak, Insulele Canalului, Irlanda, Éire, Irlanda de Nord, Islanda, Italia, Iugoslavia, Japonia, Laos, Letonia, Liban, Liberia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malaezia, Malta, Manchukuo, Mexic, Monaco, Mongolia, Maroc, Nepal, Newfoundland, Nicaragua, Norvegia, Nouă Zeelandă, Olanda, Indiile Olandeze Orientale, Oman, Panama, Paraguay, Peru, polonia, Portugalia, Coloniile portugheze (Macao, Timorul Portughez), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Rhodesia de Sud (în zilele noastre Zimbabwe), România, San Marino, Singapore, Siria, Spania, Sri Lanka (Ceylon), Statele Unite ale Americii, Tannu Tuva, Thailanda, Suedia, Tonga, Transiordania, Turcia, Ungaria, Uniunea Sovietică, Uruguay, Venezuela, Yemen.
În ceea ce privește participarea țării noastre la cel de-al doile război mondial se impun unele precizări: a intrat în război în 1939, acordând drepturi de tranzit pentru membrii guvernului polonez, pentru tezaurul Poloniei și pentru cca 20 de divizii ale armatei poloneze.
În fața amenințărilor conjugate ale URSS, ale Ungariei și Bulgariei, în 1940, România a cedat Basarabia, Transilvania de Nord și Cadrilaterul, fiind obligată în cele din urmă să se alăture Axei, fiind implicată cu precădere pe frontul de răsărit.
După intrarea Armatei Roșii în România, pe 23 august 1944 mareșalul Ion Antonescu a fost îndepărtat de la putere și la București s-au succedat mai multe guverne.
În 1946, după ce alegerile parlamentare au fost falsificate, a fost instalat un guvern prosovietic, la conducerea țării, România devenind unul dintre membrii importanți ai Pactului de la Varșovia.
Revenind la ziua de 23 august 1944, aceasta a rămas în memoria colectivă, drept ziua în care, regele Mihai I a procedat la demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, dispunând încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.
Numit de regele Carol al II-lea, prin decretul regal din 4 septembrie 1940, în funcția de prim-ministru al României și reconfirmat de Mihai I al României la 6 septembrie 1940, la 23 august 1944 Antonescu a fost arestat de regele Mihai și demis prin decret regal, ceea ce a condus la prăbușirea regimului instaurat prin puciul lui Ion Antonescu de la 6 septembrie 1940, în urma căruia acesta se auto-intitulase „conducător al statului” și își însușise puteri discreționare.
Regimul Antonescu a fost catalogat drept o dictatură militară.
Refuzând să se supună cererii regale din 1944 de semnare imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică, trecerea țării și a Armatei române de partea Aliaților și încetarea războiului împotriva acestora, Antonescu a antrenat țara într-un război dezastruos, prin alianța cu puterile care formau Axa.
România a ieșit din alianța cu Puterile Axei după demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, declarând încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților , întorcând armele împotriva Germaniei și Ungariei.
După încheierea unui Acord de Armistițiu (semnat la Moscova, pe 12 septembrie 1944) între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte, și guvernul României, pe de altă parte, s-au stabilit modalitățile politice de guvernare a României. Totodată, s-au stabilit despăgubiri materiale către URSS în cuantum de 300 milioane de dolari defalcate pe 6 ani, sub formă de bunuri.
Trecerea de partea Aliaților a avut ca urmări pentru România: revenirea Transilvaniei de Nord în granițele României, retrocedarea Cadrilaterului Bulgariei, precum și a Basarabiei și Bucovinei de Nord, Uniunii Sovietice.
Se apreciază că decizia României din 23 august 1944, de a ieși din Axa și de a trece de partea Aliaților, a dus la accelerarea înaintarii Aliaților (printre care se număra acum România) spre granițele Germaniei și a scurtat războiul cu 6 luni și crutand astfel sute de mii de vieți.
Armata română a participat efectiv la operațiunile din 1944 contra Germaniei naziste pe teritoriul țării sale, precum și la cele de pe teritoriile Ungariei și Cehoslovaciei până la finele conflagrației.
Se consideră că războiul s-a încheiat odată cu armistițiul din 14 august 1945, și nu cu capitularea formală a Japoniei (2 septembrie 1945). Pe 15 august, împăratul Hirohito al Japoniei transmitea națiunii, prin intermediul radioului, că acceptă condițiile impuse de Aliați.
Dincolo de dezastru, de ambițiile politicii expansioniste ale marilor puteri, în perioada celui de-al doilea război mondial, se desprinde ideea că, pusă în față unor situații limită, România a avut discernământul necesar de a lua decizii capitale, raționale, benefice pentru soarta nației române!