8 MARTIE-SĂRBĂTOAREA ÎNCHINATĂ FEMEII

Autor: DR.ONUFRIE (OCTAVIAN) POP,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT DE BERGAMO ȘI EUROPA (ITALIA)

Nevoia omului modern de a fi sărbătorit își face vădită prezența în fiecare luna, în fiecare anotimp, cu diverse sărbători – mai mult sau mai puțîn creștine. Primăvară debutează din acest punct de vedere cu o sârbă­toare închinată femeii în a opta zi a lunii martie care s-a fixat în conștiința oamenilor fără că aceștia să-și pună întrebarea de ce tocmai ziua de 8 martie, ce s-a petrecut în această zi ?

Este o zi aleasă convențional, dar așezată nu intam­plator înaintea unui mare praznic creștinesc Bună Vestire. Politică amintitului regim ateu era una vicleană, anume de a umbri sărbătorile creștinești prin așezarea altor sărbători populare înaintea acestora și încetul cu încetul să le șteargă din conștiința oamenilor.

Această strategie a prins din păcâte în societatea românească, care a rămas cu aceste „false sărbători” chiar și după ce regimul comunist a căzut, ba mai mult a mai impor­tat un lot proaspăt de sărbători din occident care nu au nimic în comun cu spiritualitatea adânc creștină a poporului român – vezi sărbători că „Ziua îndrăgostiților”, „Halloween”.

Chipul mamei luminează sufletul oricărui om care a avut parte de dragoste din partea acesteia și toată viață îi poartă în inima cele mai alese sentimente.

Modelul prin excelență de mama este cel al Fecioarei Maria, în brațele căreia își găsesc alinare toți cei oropsiți și împovărați. În ea se descoperă pentru fiecare femeie chipul original al feminitățîi și afecțiunii materne.

Prin Sfânta Fecioara s-a reabilitat neamul omenesc, prin „Fie!” de la Bună Vestire s-a corectat refuzul de a ascultă porunca divină rânduită în Eden, prin Fecioara Maria „nouă Eva” a fost ridicat blestemul căzut peste neamul ome­nesc, a fost reabilitată femeia.

Zămislirea dumnezeiescului Prunc a arătat vocația cea mai înalta a femeii, aceia de a fi mama. Multe femei din zilele noastre nu vor însă să-și mai aducă aminte de această chemare la maternitate care le da dreptul și marele privilegiu de a fi „împreună lucrătoare cu Dumnezeu”.

Toate femeile se serbează și doresc a fi felicitate în ziua de 8 martie, de „ziua femeii” dar nu toate pot răspunde la întrebarea: Care este motivul sărbătoririi ?

Demersul nostru se dorește a fi o restabilire a sensu­lui original și adevărat al sărbătorii femeii, care pentru creștini este pe 25 martie, de Bună Vestire. Această este adevărată zi a femeii, mai mult este ziua mamelor, a tuturor mamelor care au adus pe lume viață și care s-au ostenit să o ocrotească și să o desăvârșească curat.

Un sfânt părinte al Bisericii noastre spunea: „Dați-mi mame creștine și voi schimbă față lumii!” Și pentru a con­templa chipul unei astfel de mame creștine, iată în conțîn­uare cum își aduce aminte Părintele Petroniu Tănase – starețul Schitului românesc Prodromu, de la Sfântul Munte – de „icoană smerită a mamei sale”:

„În toată viață ei a fost profund credincioasă. Sărbătorile le ținea cu mare sfințenie, chiar și pe cele mai mici. Deși nu știa carte, avea socotelile ei și știa din vreme și fără greș toate sărbătorile, posturile și pomenirile anuale ale celor răposați.

Milostenia îi era grijă de căpetenie. Pe străini îi chema de pe drum, îi ospăta și-i odihnea. Nici un sărac nu pleca cu mâna goală. Tată o mai mustră uneori că-i prea cu mâna spartă. Pomenirile morților le ținea cu mare sfințenie, în fiecare sâmbătă de dimineață dădea de pomană pentru cei adormiți: un blid cu lapte sau cu mâncare, o cofa de apă dusă unei vecine. (…)

Era gospodină neîntrecută. Ea torcea, ea țesea. Ne făcea singură toată îmbrăcămintea: cămăși, sumane, opinci, precum și țoalele și așternuturile din casă. Ea la vite, ea la ogor; până ce au crescut copii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, șase fete și doi băieți, și ne-a crescut cu frică de Dumnezeu, cu respect față de oameni și cu cinste. Nu cruța bățul când nu eram în rânduiala.

Evlavia, credință, împlinirea datoriilor creștinești tradiționale îi erau firești, izvorau din toată ființă ei. Dragostea de Dumnezeu, milă, modestia, de asemenea (…) În Joia Mare a plecat de dimineață de acasă, iar când s-a întors și am întrebat-o, am aflat cu mare surprindere că fusese la o vecină bolnavă, îi dusese un dar și-i spălase picioarele în amintirea smereniei Domnului de la Cină. „Domnul Hristos să spele picioarele ucenicilor, iar eu să nu fac nimic pentru El! Am făcut și eu măcar atâta, am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril, care zace în pat, și i-am tras o pereche de coltuni noi în picioare.” În Vinerea Mare toată ziua a fost cu ochii înlăcrimați.” Când mă gândesc – îmi spunea ea – câte a îndurat Domnul Hristos pentru noi, îmi vine să plâng și să răcnesc de durere.”

Bătrână și suferindă, nu lipsea niciodată de la sfânta biserica. Aveau un obicei gospodinele mai tinere, să sărute mâna batranelor și a văduvelor și să le strecoare câte un ban în mâna. Odată m-a întrebat dacă este bine ceea ce face ea. „Niciodată – mi-a zis – n-am cheltuit acești bani pentru mine, ci cumpăr cu ei lumânări și le aprind la Maică Domnului, iar acasă fac câte zece mătănii de fiecare franc, pentru sănătatea cui mi i-a dat.”

A trecut la cele veșnice după o suferință de câteva luni. Încă înainte de Postul Sfinților Apostoli a atras atenția surorii Glicheria: „Să chemi pe părintele Ionică să mă spovedească și să mă împărtășească.” A postit, s-a spovedit și s-a împărtășit. Sâmbătă s-a lăut după obicei și, în timp ce se pieptăna, i-a zis Glicheriei: „Ada fugă tulpanul să mă imbrobodesc, că uite, vin pe cărare trei femei în alb. ” „Unde-s mama?”- zise Glicheria, uitându-se pe fereastră și nevazand pe nimeni. „Lasă – îi zise ea – că au treaba cu mine.”(…) Apoi a devenit veselă cum nu era de obicei și a început să cânte cântări auzite la biserica: „Hristos a înviat”, „Câți în Hristos v-ați botezat” .”Nașterea Ta Hristoase”, Troparul Rusaliilor și altele. Și se ruga mereu: „Doamne lisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătoasă”; „Doamne nu cu mania ta să mă muștri, nici cu urgia Ta să mă cerți.”

În ultima zi, luni și noaptea spre marți n-a mai dormit deloc, ci s-a rugat mereu în șoaptă. Apoi i-a spus Glicheriei: „Să-mi faci pomenire frumoasă, cu colivă, cu prescuri, cu flori și busuioc…” apoi a șoptit „Iartă-mă!”, apoi s-a întors pe o parte și a adormit că în somn. Sufletul îi zburase din vasul de lut atât de chinuit de dureri și de necazuri. Față îi era liniștită și un zâmbet îi încremenise pe buze.” (Din volumul „Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească”, Editura Bizantină, București, 2003.)

Aceste chipuri de mame sfinte sunt podoabele cele mai scumpe care se pot așeza în sufletul unui copil. Chipul mamei poate fi iată, icoană cea mai gingașă în care se descoperă Dumnezeu.

La țară, bătrânii puneau fotografiile părinților lor ăla­turi de icoane, nu pentru că-i indumnezeiau, ci pentru că-i știau alături de sfinții la care s-au închinat toată viață cu credință.

Ce se cuvine deci să serbăm cu mare fast, „Ziua femeii” sau Bună Vestire „Ziua mamei” ?

Să ne întoarcem la tradițiile noastre creștinești și românești, care au făcut să dureze acest popor până astăzi, și să le sadim și-n inimile cele curate ale urmașilor noștri . Marele nostru geograf, creștin și bun patriot Simion Mehedinți spunea: „Un neam și un popor atâta prețuiește cât a învățat din Evanghelie!” Parafrazându-l, am putea afirmă că valoarea unui neam se vădește în numărul de mame creștine.

Foto: libertatea.ro