„Românii uită REPEDE. Securiștii vinovați de GENOCID și de susținerea regimului comunist dictatorial sunt recompensați cu funcții politice, salarii foarte foarte mari și pensii pe măsura nesimțirii lor. Suntem singurul popor din istoria omenirii, care după ce le-am dărâmat sistemul de teroare am recompensat călăii.
Mai mult, din când în când mergem la vot ca o turmă și îi rugăm să ne conducă și în acești 30 de ani democrație au sădit între români ura și dezbinarea.
Rețelele de socializare au scos la iveală URA și mai ales PROSTIA. Peste ani și ani, sociologii care vor cerceta vor descoperi că românii au două boli naționale: HOȚIA și PROSTIA.
Numai un popor prost renunță la bogățiile națiuni și la serviciile strategice. Dacă se continuă tot așa vom ajunge o țară ca Siria, vom deveni un deșert în centrul Europei, format cu acceptul cetățenilor, proști și manipulați, care mereu mereu vor fi în coada Uniunii Europene.
Pe site-ul podul.ro am mai descoperit încă o dovadă de mizerie românească. Eroii noștri, din toate timpurile, au murit în zadar și această situație nemaiîntâlnită la alt popor a fost foarte bine ilustrată de marele Constantin Brâncuși și filosoful Petre Țuțea.
Constantin Brâncuși: „V-am lăsat săraci și proști, vă găsesc și mai săraci și mai proști.”
Petre Țuțea: „Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți!”.
Știu că o să mă înjure multă lume, dar prostie ca la noi nu e niciunde. Nicolae Toma
Reproducem articolul publicat pe site-ul podul.ro
„De-a dreptul halucinant: potrivit paginii de Facebook a Memorialului Durerii, administrațiile Fortului 13 Jilava au acoperit cu grajduri și saivane pline cu turme de oi, de-a lungul a zeci de ani, numeroasele morminte nemarcate ale martirilor anticomuniști executați în Valea Piersicilor, tocmai fiindcă urina și excrementele ovinelor sunt corozive și distrug foarte repede cadavrele.
Memorialul Durerii a aflat asta recent, când a reușit să descopere, la mai bine de 30 de ani de la Revoluție, abominabilul zid al execuțiilor din Valea Piersicilor, locație menținută secretă până acum și încă mascată cu o puzderie de grajduri și clădiri în paragină. În perimetrul zidului au fost descoperite foarte multe gloanțe vechi (foto), care fie au trecut prin corpurile numeroșilor martiri anticomuniști (asasinați în masă de Securitate), fie își vor fi ratat ținta.
La acest zid al nenorocirii și-au găsit sfârșitul minunații luptători ai lui Gavrilă Ogoranu, asasinați în noiembrie 1957, partizanii lui Toma Arnăuțoiu (iulie 1959), dar și numeroși alți martiri care au luptat cu arma în mână (și nu numai) împotriva dictaturii comuniste genocidare.
Este incalificabil că acest zid al morții și al nimicirii noastre a fost descoperit abia la trei decenii după Revoluție, turmele de oi urinând peste cadavrele celor mai frumoși eroi ai României și în deceniile ce au urmat băii de sânge din decembrie ꞌ89.
Vă amintim și că odioasa închisoare de exterminare de la Rîmnicu Sărat încă era, în 2012, depozit de legume și cereale (da, chiar și în celula în care a fost asasinat fruntașul țărănist Ion Mihalache), găzduind totodată diverse SRL-uri și un atelier de tâmplărie – de câțiva ani lucrurile au intrat în normal, ”Închisoarea Tăcerii” aflându-se în curs de transformare în memorial.
Vă prezentăm clarificările Memorialului Durerii: ”La Jilava, la zidul execuţiilor
Echipa ‹Memorialului Durerii› a obţinut aprobarea de a filma la închisoarea Jilava şi a descoperit zidul execuţiilor. Zid la care au fost împuşcaţi cei mai importanţi luptători din munţi: băieţii lui Gavrilă-Ogoranu, în noiembrie 1957, partizanii lui Toma Arnăuţoiu, în iulie 1959, cei din grupurile Arnota, Dumitru Apostol şi Adrian Mihuţiu, membrii mişcării române de rezistenţă din nordul Olteniei, conduşi de Dumitru Totir, cei din gruparea Ciucaş şi mulţi alţii.
În 30 de ani de documentare şi în nenumăratele vizite făcute la Jilava nu am văzut acest zid. Nu ne-a îndrumat nimeni în acea zonă. Era strict secretă. Abia în 18 iulie 2020 am descifrat misterul care o acoperea.
Cum treci de Fortul 13, o intrare discretă te duce pe o alee de circa 150 de metri, plină de construcţii nefolosite, grajduri mizere şi clădiri nefolosite, iar în capătul ei este fostul zid. Acum, acoperit cu pământ şi mascat de saivane. Am descoperit, ca puncte de reper, trei copaci, în locul stâlpilor de care erau legaţi condamnaţii. Am filmat locul şi în pământul din preajma zidului am găsit gloanţe. Multe. Gloanţe care, probabil, nu şi-au atins ţintele sau au trecut prin trupurile luptătorilor.
Lângă loturile de condamnaţi se aflau pregătite gropile, ca să nu se deplaseze călăii prea mult.
Am aprins lumânări şi ne-am rugat pentru sufletele celor omorâţi. Până în ultima clipă, băieţii lui Gavrilă-Ogoranu n-au crezut că vor fi executaţi. Au străbătut aleea în tăcere, printre saivane şi grajduri. Până la locul execuţiei s-au rugat.
Ne-am tot întrebat de ce acoperă saivanele acest loc sfânt al execuţiilor.
De ce nu s-au demolat aceste adăposturi pentru oi pentru a se construi un Drum al Memoriei până la zid?
Am aflat că urina şi excrementele ovinelor sunt corozive şi distrug foarte repede cadavrele. Pentru asta au fost păstrate. Pentru a nu mai exista vreo urmă, vreo dovadă că acolo au fost ucişi oameni. Numai că adevărul iese la iveală, chiar şi îngropat, după mai mult de o jumătate de secol.
Locul aceasta, pământul acesta secerat de gloanţe şi irigat cu sânge, ne vorbeşte despre tragedia Rezistenţei noastre anticomuniste. Eroii unei generaţii care s-a sacrificat pentru ţară. Li se cuvine măcar o slujbă creştină celor care au murit în acest loc. Să le ridicăm monumente, nu să le ascundem mormintele! Este şi asta o dovadă că ucigaşilor le e încă frică de ei!
Maria Cenușă