Ai lucrat la negru? Iată ce spune ministrul Muncii, Violeta Alexandru

Spread the love

Loading

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, spune că această criză a schimbat piața muncii și o va schimba în continuare. De asemenea, demnitarul a atras atenția asupra faptului că românii trebuie să lucreze legal, pentru a putea beneficia de șomaj și de pensie.

Hristos a înviat!

Uitându-mă la ceea ce se întâmplă, observ că …

Piața muncii deja s-a schimbat și se va mai schimba în continuare; cele mai multe oportunități le vor avea cei care au dovedit că se pot adapta și cei care au abilități în a folosi tehnologia nu numai în comunicarea internă cât mai ales în furnizarea serviciilor. Se vede cât este de important să nu lucrezi la negru/la gri pentru că nu poți beneficia, deși ai muncit, de sprijin atunci când ai nevoie și, pentru că, pe termen mediu sau lung, vei ajunge într-un punct în care, în loc să ai o bătrânețe liniștită, primești o pensie mult prea mică față de cât ai nevoie. Voi încuraja prin tot ceea ce pot pe cei care muncesc și pe cei care vor să muncească și mai serios, după criză.

Românii vor respinge orice tendință de a re-aduce birocrație în relația instituții/autorități – cetățeni. Cine crede că, după criză, va putea impune bariere administrative noi sau le va putea reînvia pe cele dinainte, se înșeală. Înainte de criză, debirocratizarea se studia și se prezenta la conferințe. Acum am văzut că se poate. Orice tentativă de a re-bicrocratiza va fi aspru sancționată.

Inclusiv în alegeri, tehnologia și distanțarea socială va genera schimbări; numărul cererilor de vot prin corespondență va crește și posibil să votăm în mai multe zile.

Multe firme renunță la procesele decizionale lente și caută să fie mai pragmatice, mai eficente și chiar mai creative. Văd și oportunități care vor duce la creșterea calității serviciilor – se va evita aprovizionarea de la un singur furnizor. Tot pe acest subiect, uitându-mă și la derularea programului de sprijin Șomaj tehnic, pe care îl gestionăm, #lamuncă, aș spune că văd o tendință a companiilor de prezervare a lichidităților prin accesarea oricăror scheme de ajutor de la stat. Nu comentez asupra strategiei acestora, constat că există o tendință de securizare a resurselor existente.

Sprijinul statului oferit în această perioadă, prin șomaj tehnic, prin garanții credite, etc. trebuie completat de un sprijin mai pronunțat din comunități, pentru nevoile acestora, nevoi care vor trebui re-evaluate printr-un dialog cu toate părțile interesate. Din păcate, ajutorul din comunitate, inclusiv prin aportul entităților neguvernamentale, a fost firav. Până acum. Am văzut puține comunități mobilizate, punând laolaltă resurse și dorință de a lupta împreună. În multe cazuri s-a optat exclusiv pentru accesarea măsurilor de sprijin oferite de Guvern.

Normal ar fi ca cei care au lucrat la stat, în această perioadă, să fi simțit un fel de patriotism guvernamental despre care văd că se vorbește mult în alte țări. Până la urmă, medici, polițiști, angajații din sistemul public (cei care nu au fugit în fața greutăților, am mai avut și așa ceva!) trebuie să fi simțit importanța ajutorului dat oamenilor în nevoie – o funcție a sistemului public care se atrofiase. Îmi doresc ca sistemul public să respecte mai mult mediul privat și sacrificiile prin care acesta trece. El este cel care va reporni motoarele economiei.

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: până în acest punct, Guvernul, alături de Președintele Iohannis, au gestionat singuri criza. Eu, personal, am comunicat, cât am putut, cu câțiva reprezentanți ai altor partide, sunt convinsă și alți colegi au făcut la fel, dar adevărul este că Guvernul a fost lăsat singur să gestioneze și, eventual, să încaseze. Cu alte cuvinte, unii cu munca, alții cu obiective electorale clare. Asta spune foarte mult. Greu cu mizele naționale care unesc forțele politice. Doi oameni simpli care nu s-au văzut niciodată se ajută la greu, fără nicio rezervă. În politică, până se termină calculele de făcut, poate trece criza. Păcat.

Criza a arătat că avem mult mai multe categorii vulnerabile și în disperată nevoie de ajutor decât era evident. Și că ajutorul pentru aceste categorii nu se rezumă la bani. Pentru mine, lipsa posibilității, astăzi, de a veni, de exemplu, în sprijinul familiilor monoparentale, în afara punerii la dispoziție a unor fonduri pentru a le suplimenta veniturile în această perioadă grea, a fost cea mai grea încercare. În condițiile în care nici din comunitate nu a venit un sprijin real.

Nu rezolvăm lucrurile prin izolare internațională. Cei care speculează starea de fapt pentru a sugera închiderea granițelor României sunt de-a dreptul periculoși. Da, măsuri de prevenție și protecție dar Nu izolare. Atenție la aceste discursuri, aparent prind bine, dar efectele lor sunt dezastruoase pe termen mediu și lung.

Vom pregăti, împreună, măsuri adaptate situației actuale și perspectivelor imediate, a scris Alexandru.

Hristos a înviat!Uitându-mă la ceea ce se întâmplă, observ că …Piața muncii deja s-a schimbat și se va mai schimba…

Publicată de Violeta Alexandru pe Luni, 20 aprilie 2020

Tagged: