„AM SUFERIT ENORM DE MULT PENTRU CĂ AM FOST ȘI SUNT ROMÂN” În Basarabia, pe timpul sovetic, toţi românii erau persecutaţi Interviu cu IOAN PAULENCU

Autor Gabriel Teodor Gherasim

Motto: „Noi, românii din Bucovina de Nord, Bugeac și Basarabia, în decurs de aproximativ 250 ani, am trăit doar 22 de ani în propria noastră ţară, România, din 1918- 1940… Cred că nu este nicio noutate dacă voi răspunde că am suferit enorm de mult pentru că am fost și sunt român.” – (Ioan Paulencu)

Pe Maestrul Paulencu l-am găsit întâmplător pe You Tube, unde, ca oaspete al Radio Moldova, care îi lua un interviu, m-a impresionat cu talentul, caracterul, dragostea de neam, limbă și cultură românească. L-am rugat recent să ne acorde un interviu și a avut amabilitatea să accepte.

Gabriel Teodor Gherasim: Stimate Maestre Paulencu, daţine vă rog câteva date biografice!

Ioan Paulencu: Sunt născut la 5 decembrie 1940, regiunea Cernăuţi, comuna Voloca. După absolvirea școlii, am muncit la diferite servicii fizice: la Căile Ferate, ca muncitor, la parcul de tramvaie ca muncitor, la reţeaua de drumuri regionale ca muncitor. La vârsta de 19 ani, mi-am însușit meseria de modelier cizmar. Am lucrat așa până la vârsta de 26 de ani, în timp ce cântam în paralel și în corul bisericesc din sat. La 26 de ani am devenit student al Institutului de Arte Gavriil Muzicescu din Chișinău. Din anii 1968-1972, în paralel cu studiile, am lucrat în orchestra Folclor a Radioului și Televiziunii din Moldova. Din 1972 până în prezent (71 de ani) sunt solist la Opera Naţională.

G.T.G.: Maestre Paulencu, ce a însemnat să fiţi etnic român în teritoriile ocupate de ruși dintre Nistru și Prut?

I.P.: Stimate domnule Gherasim, cred că nu este nicio noutate dacă voi răspunde că am suferit enorm de mult pentru că am fost și sunt român. În Basarabia, pe timpul sovetic, toţi românii erau persecutaţi. În anul 1978, m-am dus să-mi corectez toate datele biografice, prezentând certificatele de naștere, al meu, al tatălui și al mamei, certificatul lor de căsătorie, unde erau descriși ca agricultori români. Nu au vrut să mă înregistreze ca român. M-au sfătuit să mă adresez la secţia de pașapoarte republicană din Moldova. Anterior, în 1957, la Cercul Militar, în mai puţin de 2 minute mi se schimbase numele: din Paulencu în Pavlenco, din Ioan în Ivan și din român în moldovan. La secţia republicană de pașapoarte, când a citit șeful documentele românești ale părinţilor, m-a întrebat: „și dumneata vrei să te scrii acum ca român?” Eu i-am răspuns: „Eu nu vreau să mă scriu român, eu sunt român și punctum”. La răspunsul meu, șeful a exclamat că mai degrabă decât să mă înscrie pe mine ca român se spânzură el. I-am răspuns foarte politicos: „Vă rog să-mi semnaţi corectarea documentelor de identitate, pe urmă vă puteţi și spânzura dacă poftiţi”. Șeful a sărit de pe scaun și m-a ameninţat că mă va reclama la Poliţie. Iar eu i-am răspuns: „Asta vreau să fac și eu, deoarece dumneata mi-ai insultat naţia”. Șeful a aprins o ţigară, defilând nervos prin birou și după câteva fumuri de ţigară, a exclamat cu ură: „E imposibil de lucrat așa!” Cu multă silă mi-a semnat documentele. Cu așa nervi, mi-am recăpătat din nou numele, prenumele și naţionalitatea. Luând documentele semnate, i-am zis: „Eu la revedere nu vă spun, deoarece nu aţi meritat așa bineţe”. Colegii din Teatru, aflând că am redevenit „român”, atât rușii, cât și „moldovenii”, m-au urât făţiș după aceea. Închipuiţi-vă că dacă chiar astăzi, în mileniul III, sunt unii cetăţeni care se bat cu pumnul în piept și strigă: „Sunt moldovan, deci nu român”, vă închipuiţi reacţia de atunci.

G.T.G.: Enumeraţi, vă rog, câteva din activităţile dumneavoastră profesionale.

I.P.: În opere, am interpretat cele mai de frunte roluri pentru bași precum: rolul preotului Goardean, din opera „Forţa destinului” de G Verdi; Regele Fillip și Inchizitorul din „Don Carlo”; Regele și marele preot Ramses din opera „Aida”; Zaccaria din opera„Nabucco”; Monterone Sparafucili din opera „Rigoletto”; Fernando din opera „Trubadur”; S Gounod – Mefisto din opera „Faust”; P. Ceaikovski – regele Renne din opera „Iolanta”; Cneazul Gremen din opera „Evgheni Oneghin”; Borodin – Cneazul Galetkii și Hanul Conciak din opera „Cneaz Igor”; G Rossini – Don Basilio, din opera „Bărbierul din Sevilla”; G Mustea – Alexandru Lăpușneanu din opera cu același nume.

În total, am interpretat peste 60 de roluri. Pe parcursul acestor decenii, m-am ocupat intens de promovarea folclorului românesc, folclor ce nu are egal în lume. Doinele, baladele, cântecele nupțiale, colinde, urături, toate sunt fără egal. Cânt la 15 instrumente populare precum: caval românesc, cel unguresc, tilincă, drâmbă, muzicuţă, ocarină, fluier, frunză, cimpoi, fluier îngemănat ș.a. De 3 decenii sunt profesor de canto la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și la Colegiul de Muzică „Ștefan Neagă”. Am studenţi laureaţi cu marile premii naţionale și internaţionale. La colegiul „Ș. Neagă” am inaugurat un ansamblu etnofolcloric, care la propunerea studenţilor a fost numit „Bucovina”. Această denumire nu a fost confirmată încă până acum. Mi s-a spus să propun prin cerere la consiliul profesoral, ca să-mi accepte această denumire. Nu a fost acceptată nici acolo și mi s-a răspuns că orice denumire merge… numai Bucovina nu. Cu aceasta v-am spus foarte multe. Folclorul și cultura din Bucovina miros prea mult a românism în Basarabia.

G.T.G.: Cum explicaţi, maestre, perpetuarea spiritului românesc în teritoriile ocupate, în ciuda paranoiei antiromânești din zone curat daco-romane după etnie, limbă, civilizație și istorie?

I.P.: Dle Gherasim, noi, românii din Bucovina de Nord, Bugeac și Basarabia, în decurs de aproximativ 250 ani, am trăit doar 22 de ani în propria noastră ţară, România, din 1918-1940. Tot noi, acești români din Bucovina de Nord, până astăzi am păstrat cel mai mare „focar” al românismului, pentru care suntem maltrataţi și invidiaţi de naţiunile care ne-au ocupat de atâta amar de vreme. Mai mult, un român din Bucovina de Nord, ca să primească vreun titlu onorific, trebuie să muncească de patru ori mai mult decât un român din Basarabia, darămite din România actuală. Ca să vă dau un exemplu: de 20 de ani mă lupt ca să filmez un film: „Nunta Străbunilor”, cel mai sacru argument al existenţei noastre ca neam și care ne-ar ridica cu vreo 10 capete mai sus în faţa omenirii. Din păcate, până astăzi, nu am găsit niciun finanţator. M-am adresat, printr-un român din Basarabia, la diaspora românilor din Canada, Italia, Spania, Portugalia, SUA ș.a. cu rugămintea de finanţare. Au trecut mulţi ani și nu am niciun răspuns. Sunt nevoit să plec cu această comoară spirituală pe lumea cealaltă. Mă bucură însă un singur lucru, că majoritatea studenţilor mei, absolvenţi de canto popular, conduc nunţi, recită oraţii nupţiale, conocării, iertăciuni nupţiale. Prin acești bravi studenţi, încerc să fac o microrevoluţie și o renaștere naţională. Toate aceste perle folclorice sunt imprimate în fondurile de aur ale tezaurului folcloric dacoromân, prin sârguincioșii mei studenţi, care au preluat această ștafetă pentru a o duce mai departe. Eu personal sunt invitat uneori la nunţi ca să recit masa iertăciunii, oraţii, conocării și ca să le cânt câteva melodii nupţiale și folclorice românești. Practic, de un an de zile, regizez o emisiune folclorică la radio Vocea Basarabiei, numită „Perle folclorice care nu trebuie să fie uitate”. De la bun început și până acum aceste emisiuni se păstrează în arhivele radioului. Le putem transmite pentru mass-media de limba română din România și exil dacă o să le solicite. Sper că va prezenta pentru cititorii dumneavoastră un mare interes.

G.T.G.: Aţi mai dori să adăugaţi ceva pentru cititori?

I.P.: În prezent lucrez la un manual, „Metoda și specificul predării cântecului și romanţei populare românești, un manual care nu există nici în Moldova și nici în România. Nici pe departe nu am spus totul despre activitatea mea în domeniul artei clasice și populare, dar cred că este suficient pentru acum. Rugămintea mea este să mă ajute cei care pot pentru colectarea fondurilor necesare realizării filmului „Nunta Străbunilor”. Vă mulţumesc pentru șansa de a împărtăși câte ceva despre cultura dacoromană din teritoriile îndepărtate de ţară, dar nu și de neam!

G.T.G.: Vă mulțumim noi pentru acest interviu!

 

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *