AM TRĂIT S-O VĂD ȘI PE-ASTA

Spread the love

Loading

Autor: Dr. Paul Ichim

Exista o zicere, destul de întâlnită-n public de versiunea… ‘am trăit s-o văd și pe asta”. Chestia asta mi-a trecut și mie prin cap, când am citit despre specialitățile scoase la sesiunea extraordinara de rezidențiat, ce nu s-ar fi ocupat. Între specialitățile scoase am regăsit medicina de familie, medicina de urgență , AȚI și chirurgie generală. Luând și judecând realitățile din sistem, am găsit ceva explicații de ce nu se îngrămădește lumea pentru aceste specialități. Medicii de familie au fost transformați în adevărați scribi, sufocați de harții, de statistici, de situații cerute de varii organe de control. Mult lăudatul lor buget de practică, se subțiază înfiorător după plata tuturor cheltuielilor de funcționare. Colaborarea ce era altă dată cu Policlinicile, nu prea mai există și acestea la rândul lor fiind în deficit de personal. Din rândul acestora mulți au emigrat prin vestul Europei, în mod sigur sătui de atâta respect uman și financiar pe care-l aveau la noi în tara. Cei rămași sunt în majoritate în pragul pensionării, daca nu cumva au depășit și vârstă aceea, că doar nu sunt speciali că alții. În medicina de urgente este o harababura greu de gestionat. Desi ne lăudam că am făcut servicii de urgenta că afara, nu exista absolut nici o asemănare. La noi în scop populist, asigurat, neasigurat vine la policlinica de noapte din UPU, unde se cheltuie resursele materiale și umane ale sistemului medical.

Pe afară dacă nu ești urgență medicală plătești. În Franța, plătesc toți, cei asigurați recuperându-și cheltuielile de la casele de asigurări. La noi, majoritatea confortabila a solicitanților sunt neasigurați, fiind și cei mai vocali. Alții nici macar nu-și cunosc medicul de familie, dorind când au ei timp să stea serviciile medicale la dispoziția lor. Din cauza acestora, se poate trece pe lângă cazuri adevărate, se pot întârzia gesturi medicale ce pot fi chiar vitale.

Povesteam că am fost o singură dată beneficiarul serviciului de urgențe din Franța, iar acolo consultul medicului de specialitate a fost undeva la vreo 12 ore de la prezentare, asta fiind destul de repede, aflându-se că sunt turist și confrate de-al lor. Mă uitam la restul solicitanților autohtoni, n-am auzit vreo înjurătură, o ceartă, o vociferare. La noi urgentiștii sunt percepuți drept slugi și nu în slujba populației. Din cauza aceasta mulți și-au luat lumea-n cap sau specialitatea nu-i atractivă. La medicii de terapie intensivă, uzura fizică, psihica este greu de descris în câteva vorbe. Sunt spitale orășenești cu profil general ce n-au anesteziști. De atâta recunoaștere sociala și respect, mulți dintre tineri aleg străinătatea. Chirurgia generala a fost socul inițial al acestei știri. Pe vremea generației mele era o specialitate căutată, desi se știa despre volumul de munca doasebit, despre viață total ciudata a chirurgilor care parca s-au căsătorit cu spitalul. Unde pui că unii spuneau deja despre chirurgi(unii) că se cred un fel de dumnezei.

Acum s-a schimbat regula, societatea chiar ar dori să fii un fel de zeitate care să împarți sănătatea când dorește ea. Patologia s-a schimbat de-a lungul anilor, au venit avalanșă cazurile oncologice, munca este incomparabil mai multa, cu mai mare risc, apartinatorii au de cele mai multe ori pretenții absurde, iar o groaza de profesioniști adevărați sunt plimbați prin instanțe. Generațiile actuale sunt pragmatice, de ce să muncești că sclavul pe plantație, când poți alege o specialitate ce se poate face lejer și-n privat, cu riscuri reduse, fară expunere excesiva la pretențiile populației? Terapia intentiva și chirurgia de performanta se pot face și-n spitalele private, doar că segmentul populațional ce ar putea apela este redus în câteva zone economice din tara. Am trăit s-o văd și pe asta, penurie de chirurgi în Romanica. NB. Să nu uit, chirurgia generală a participat și ea din greu la creșterea emigrației de specialiști, din aceeași cauza de respect social întâlnit în spitalele publice.

Sursa foto: medijobs.ro

Tagged: