AMINTIRI DESPRE CRĂCIUN!

Spread the love

Loading

Autor: Antoaneta Crudu, președintele Asociației Danubiana Galați

Era Ajunul Crăciunului în satul meu, un sat din Câmpia Covurluiului, acoperit cu zapezi mari, unde orice casă abia mai “respira” printre troienele uriașe de zăpadă, case mici, cu ferestrele aburite și hornuri înalte, din care ies fuioare de fum, ce par a se lupta cu gerul de afară….Dacă stau să mă gândesc, totul parcă era desprins dintr-o carte cu  povești de la polul nord… Într-una dintre aceste case am trăit și eu, într-o  familie numeroasă care an de an se pregătea de sărbătoare, așa cum putea orice  creștin. Era o casă simplă fără bradul de crăciun, ci doar  o creanga două de pin aduse de tata din pădurea de lângă casă, pe care o împodobeam cu ce se putea…fără globuri, că nici nu știu dacă erau atunci, ci cu  lănțișoare de hârtie colorată creponată, cu caiete, creioane și uneori cu cate o jucărie din plastic, pentru cei mai mici…iar dulciurile erau cu măsură, adică pentru șase copii nu aveai cum… dacă era ceva ce ne bucura, erau spiralele umplute cu o cremă de nucă de te lingeai pe degete, sau câte o napolitană și cam atât! Dar era atâta bucurie uneori, alteori tristețe.. Fiecare are povestea lui de viață pe care nu și-o pune spre știința celor ce citesc acum,  din multe motive… Cu toate astea, acea minimă bucurie exista și pentru mine și frații mei. Așteptam  cu nerăbdare  această zi, doar, doar ne-om pricopsi și noi cu câte ceva!…sau nimic de cele mai multe ori!

Amintirile sunt cele mai duioase sentimente pe care le retrăiesc cel mai mult în momentele mele  de singurătate profundă aș spune, de aceea încerc să le creionez aici!

Si acum îmi reamintesc cum veneam înfrigurați de afară de la săniuș, ne învârteam în jurul sobei, care mai de care să luam cât mai multă căldură, ne aruncam ciorapii  de lână din picioare, uzi leoarcă, ne așezam pe patul de paie cu spatele la sobă și o priveam pe mama, o femeie tânără, frumoasă, harnică, care frământa aluatul pentru pâine…și ce pâine caldă mâncam, când o rupea, aburi calzi înmiresmau odaia. Așa ne spunea mama că „unde este pâine pe masă și sare-n casă, este bogăție”!…Și asta era uneori singura mâncare în zi de post, plus câteva prune uscate, fierte, la care  adăuga mama un pic  zahăr să ne facă masa mai bună și plăcută…și eram atât de bogați și fericiți!…Înțelegeam astfel că numai muncind poți avea ceva mai bun pe masă în zi de sărbătoare, dar apreciam acestea toate…Nu mâncam carne de porc în Ajun, deși tata tăia cate un porc de 200 kg…Era păcat, si astfel înțelegeam semnificația postului, după care să ne înfruptam cu bucurie de darurile date de Dumnezeu- friptura, carnații , șoricul, toate asezonate cu mămăligă, gogonele și varză murată!  Nu aveam prea multe, dar părinții munceau din greu de dimineață, până seara când se întuneca,  în timp ce noi copiii ne învârteau în jurul lor, cu ochii mari, curioși, nerăbdători și dornici de protecție.                                                          Nu aveam  multe, dar fiecare Crăciun trebuia să fie special, chiar dacă vremurile erau grele. Banii erau puțini, iar grijile părinților noștri erau multe și mari și, toate acestea se vedea pe frunțile  lor, brăzdate de gânduri.

Seri de ajun!…Priveam în nopțile de iarnă  pe fereastră, fulgii de zăpadă, care dansau într-o simfonie hibernală, așezându-se apoi peste pământul înghețat.  Lacrimile cădeau pe obrazul meu gândindu-mă la bunicii care nu mai erau și pe care îi așteptam în alți ani, în noaptea de  ajun să ne spună povești, până adormeam. Este adevărat că în aceste zile speciale iți dorești ca cei mai dragi să-ți fie în preajmă.

Doar focul din vatra sobei trosnea și  din care zbura  ici, colo câte o scânteie pe care o urmăream să nu luăm foc…ne încălzeam la gura sobei, până somnul ne toropea. Cercuri concentrice care scăpau prin ochiul de la plită, se jucau pe tavan și pereți, uneori și cu mintea noastră, iar în casă ne cuprindea  o liniște, o moliciune, o stare de bine, care aducea cu ea  somnul și un strop de speranță. Poate nu aveam mult, dar ne aveam unul pe celălalt, șase frați, patru fete și doi băieți și, în asta stătea adevărata magie a Crăciunului.

Erau vise frumoase pe care le visam în apropierea sărbătorilor de iarnă, vise ce se voiau pline de liniște ce ni le doream mai mult ca oricând, într-o perioadă în care copilăria era atât de matură pentru mine, cel puțin!…Și totuși plângeam și visam.

Îmi doream sa plec din satul meu, să nu fiu părtașă la greul familiei. Am plecat că așa a fost rânduit, dar peste ani, văd cu alți ochi toate acestea și înțeleg cât de greu este pentru cei mai mulți dintre părinți să bucure sufletul copiilor lor!

Cu tot ce-a fost, mi-aș dori acea magie a nopților de Crăciun din casa părintească, să se repete, adică, atunci când stăteam de veghe  să-l văd pe Moș Crăciun când ne aduce daruri și, descopeream pe mama, pe tata, ori pe un vecin, cum ne strecura sub perna de la cap câte un măr, o gutuie galbenă, o nucă, o napolitană …și cam atât! Ce fericiți eram toți!  Am crescut mare, a se înțelege „îmbătrânit” și  nu cunosc tainele fericirii si nici cât mai valorează aceasta! Cât un măr ? Cât o nucă ? O napolitană ? Mi-ar plăcea să fie așa, dar valoarea aceea de atunci nu are egal astăzi!…Și știți de ce ?…Fiindcă atunci aveam părinți, avea o mamă care ne ocrotea si trăia doar pentru cei șase copii ai ei. Acum ce nu am ? Nu mai am acea duioșie si căldură a părințiilor, acea liniște de odinioară, inocența copilăriei care toate  la un loc  îmbrăcau serile reci de Crăciun! Cine să-nțeleagă ?  M-as întoarce oricând în satul meu de care am fugit  odinioară, dar la cine să mai vin, când toți ai mei dragi, nu mai sunt sau sunt plecați în toata lumea!!!? Mi-e dor de acele zile de Crăciun în care  zăpada era cât casa și nu era atât de periculoasă cum este  azi, îmi  este dor de harmalaia ce-o făceam pe ulițe și pe derdeluș cu săniile, de fumul ce ieșea  alene din hornul casei și întărea frigul de afară, mi-e dor de bucuria de a aștepta Crăciunul cu înfrigurare ca și când acela era ultimul…cu atâta intensitate îl trăiam!

În antiteză cu acele “imagini” de demult, văd tabloul de Crăciun, ca pe o sărbătoare comercială, nu ca pe sărbătoare sfântă. Doar mersul la Sfânta Biserică ne amintește de Crăciun.

Trăim o evoluție imaginară si spun asta deoarece tot ce este sfânt și tradițional a dispărut aproape cu totul. În loc de colinde cântate de cetele de colindători, auzim frecvent pe străzi colinde cântate de boxă, colinde ce le pot asculta la boxele  din casa mea, sau vin la ușă, așazișii colindători care nu învață două, trei strofe, ci le citesc de pe telefon.

Nu mai spun de copii săraci la limită pe care-i vedem pe la televiziuni, copii, care nu au ce mânca, ce îmbrăca sau ce e mai rău!?…Nu pot merge la școală din cauza sărăciei! Oare ce-o fi in inimioara acestora când văd și  înțeleg ei aceasta discrepanța între bogați și săraci? Mă pun în locul unora si văd povestea celor săraci care privesc prin gard la casa bogaților… Văd un brad frumos împodobit, iar cei ai casei stau în jurul lui și cântă colinde!… O tanennbaum, o tanennbaum! Înainte , lumea era fericită în sărăcia ei, pentru că era credința în Dumnezeu și aproapele tău.

Fericirea venea din lucruri mărunte, miros de pâine și cozonac făcut de mama acasă, colinde cântate de glasuri cristaline de copii, povești cu ilene cosânzene  și feți frumoși, urși păcăliți de vulpi, albe ca zăpada cu piticii lor, săniuțe, zăpadă mare și, părinții care erau mereu lângă copii lor, și-i creșteau cu responsabilitate pentru un viitor mai bun! Astăzi lumea a evoluat, dar sufletul rămâne pustiu.

Vă las în liniștea nopților de Sărbători și vă urez să aveți vise liniștite cu și despre  pace, vise cu  “O Țara frumoasă, La o margine de mare, Unde valurile fac noduri albe, Ca o barbă nepieptănată de crai… Si niște ape ca niște copaci curgători, În care luna își avea cuibar rotit. Și niște păsări ori niște nouri, Care tot colindau pe deasupra lor, Ca lungi si mișcătoare șesuri”(Marin Sorescu)

O TARĂ, în care toți să avem  loc în ea! Vorbim și ne urăm reciproc Crăciun Fericit’ și „Sărbători minunate” dar uităm să spunem că am trecut pe lângă fericire…

Un An Nou cu bucurii vă urez, că Sărbătoarea de Crăciun aproape că a trecut!

Tagged: