Autor: Gabriel Teodor Gherasim
Pe Arhiepiscopul Pimen l-am întâlnit prima dată în vara lui 1991, în timp ce era cocoțat pe un acoperiș. Venisem împreună cu profesorul de teologie și preotul Constantin Hrehor la Suceava, din parohia sa, Grănicești, aparținând județului sucevean, ca să văd eforturile de construire a primului azil de bătrâni finanțat de către Biserica Ortodoxă Româna.
Sus acolo, pe acoperișul locuințelor pentru bătrâni, în construcție, Î. P. Sfinția Sa aruncase un halat col-buit peste sutana preoțească și cu doua cuie înfipte la brâu, se muncea să bată pe un al treilea cu un ciocan, în țigla nouă, cot la cot cu muncitorii tocmiți să construiască azilul. Acest azil este construit în stil brâncovenesc, cu o splendidă capelă bizantină în centru, cu pereții de var, noi, albi ca neaua și îngrijește deja pe cei bătrâni și rămași fără suport,la scurtă distanță de chiar cetatea lui Ștefan.
Odată cu planicarea Jubileului Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt de la Putna, pe 2 iulie a.c., am întocmit cu părintele Hrehor urmatoarele întrebari, la care I. P. Sfintia Sa a avut bunăvoința să ne răspundă.
Gabriel Teodor Gherasim: Sfinția Voastră, sunteți pastorul sufletesc și un bun patriot al Sucevei și al Rădăuțului. Sub patronajul dumneavoastră și al Bisericii Ortodoxe Românești se va organiza în luna iulie a.c., în Bucovina, un eveniment important pentru neamul, cultura, istoria și biserica româneasca, și care are și importanță europeană: Sărbătoarea dedicată Voievodului Sfânt Ștefan cel Mare. Vă invităm să rostiți un cuvânt, în acest sens, pentru cititorii români din America, și din restul lumii, mai ales că în activitatea monahală din tinerețe ați servit și ca ghid al Mănăstirii Putnei! De asemenea, vă rugăm să ne spuneți cum prevedeți că se va desfășura acest eveniment, și din punct de vedere bisericesc și din punct de vedere laic!
Î.P.S. Sa Pimen: Ștefan cel Mare este prezent în inima fiecărui român. Ștefan cel Mare a fost, în mod ecumenic, chiar apărătorul catolicilor, în lupta sa contra păgânilor, când numit atât de către Papa de la Roma cât și de către cronicarii străini „atletul lui Christos”. Domnitorul a avut o asprime foarte mare față de invadatori, trecându-i prin ascuțișul sabiei, și care a dus, la mulți români slabi, să se întrebe de ce a trebuit să fie atât de aspru cu localnicii trădători și cu străinii invadatori. Acești oameni însă au uitat să (și să-și) amintească de patimile poporului român suferite din cauza acestor trădări și invazii. Ștefan cel Mare nu lua prizonieri și asta se datora nu atât razbunării, cât factorilor de înspăimântare a dușmanilor, dar și factorilor economici, de a nu trebui să ia din soldații de pe front ca să-i transforme în gardieni de prizonieri.
Să nu uităm, de asemenea, că Voievodul lupta cu invadatori care l-au atacat, câteodată, chiar simultan, din 3 părți și au fost veniți de la 7 națiuni, ca să atace pe pământenii români din Moldova. Însă Ștefan cel Mare n-a făcut moarte de oameni nevinovați și nici n-a fost un sadic; folosea executarea invadatorilor și pe a trădătorilor ca armă de apărare și atât. Ștefan s-a luptat și cu boierii mai slabi, care cereau predarea Țării străinilor în schimbul menținerii confortului și a privilegiilor lor, însă poporul în mare, l-a judecat prin prisma luminii creștine și Biserica l-a declarat Sfânt din motive bine intemeiate, atât istoric cât și spiritual. Desigur că și Ștefan cel Mare a greșit, ca om, câteodată, însă ca Voievod și ca Apărător al neamului românesc n-a greșit niciodată! În privința greșelilor omenești Dumnezeu l-a iertat; în privința meritelor ca domnitor și creștin, poporul românesc și Biserica l-au sanctificat.
Măria Sa a dus și o viață predominant religioasă și creștinească de-a lungul întregii sale vieți. Acesta este Voievodul Sfânt Ștefan cel Mare: OM credincios, OM milostiv, OM postitor, OM rugător, neîntrecut patriot român.
Românii l-au simțit ca pe un părinte, și când și-a dat obștescul sfârșit, a fost doliu național, după cum bine spun și versurile: „Plânge dealul, plânge valea, plâng pădurile bătrâne, și poporul – în hohot plânge, «Cui ne lași pe noi stăpâne?»”.
Paradoxul este că în ciuda numeroaselor lupte duse contra invadatorilor de-a lungul deceniilor sale de domnie, arta pictorială sacră, metalurgia, textilele, și arhitectură, au fost dezvoltate de românii din Moldova la culmi care mai inspiră și astazi lumea întreagă și care a dus ani de-a rândul la obținerea a prestigioase premii acordate de diferite state europene, cât și fie de către organisme americane, în particular mănăstirilor și bisericilor din Bucovina. De fapt, arta bisericeasca românească a avut o „renaștere” pe timpul marelui domnitor, pentru că portretele sfinților părinți, ascetici în arta anterioară, medievală, au dat loc în biserici portretelor frumoase de oameni reali, în costume folclorice românești, în cadre românești și pedepsind pe adevărații tartori ai timpului, turcii, chiar în ilustrarea bisericilor. Astfel, de la noțiuni mai abstracte, atât biblice cât și filozofice, cu care credincioșii se conectau mai greu, s-a trecut în ilustrația bisericilor românești, la noțiuni reale, naționaliste și autohtone, de prezentare a oamenilor și a sufletului românesc creștin, în toată frumusețea și meritele lor. Biserica Românească a continuat să inspire creștinii, însă de astă dată în mod îndulcit, mai pozitiv și mai în ton cu spiritul neamului. Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt este, pur și simplu, unul dintre MARII OAMENI AI LUMII.
G.T.G.: Ați reușit să condensați 500 de ani românești în acest tribut mișcător închinat Marelui Domnitor Viteaz și Sfânt. La poarta acestui jubileu, cum vedeți, în contemporaneitatea noastră, fenomenul Ștefan cel Mare și Sfânt, reflectat în realitatea noastră?
Î.P.S. Sa Pimen: În ziua de 2 iulie a.c., va veni multă lume la Putna ca să-i aducă un bine-meritat omagiu Domnitorului Ștefan cel Mare. În primul rând, va veni marea masă a oamenilor care l-au înțeles și îl iubesc pe marele nostru sfânt. Aceștia sunt conștienți de enormul aport al Voievodului Ștefan cel Mare la istoria neamului românesc. Vom avea o rememorare a cine a fost și ce a fost fenomenul Ștefan cel Mare și Sfânt, și vom înălța rugi pentru intercesiunea acestuia în favoarea mult pătimitului neam românesc. Vor veni și frații și surorile noastre de neam din Nordul Bucovinei și Basarabia, compatrioți români cărora li se spune în secolul XXI-lea că sunt un alt neam și că vorbesc o altă limbă decât neamul și limba României. Vor veni și oameni care vor încerca să câștige capital politic prin asocierea lor cu asemenea eveniment, deși altfel, poate lucrează și gândesc contra intereselor neamului românesc.
Sigur că va veni și clasa politică, guvernul, Parlamentul, președintele. Sunt bineveniți. Pe aceștia însă îi considerăm datornici lui Ștefan cel Mare. Ei trebuie să-și ceară iertare Domnitorului că n-au făcut ceea ce ar trebuit să facă, adică unificarea completă a neamului și ingrijirea potrivită a bunurilor mănăstirești lăsate de Ștefan cel Mare posterității. Bunurile bisericești, de exemplu, păduri și ogoare, furate de comuniști în 1945, nu ne-au fost retrocedate nici pâna în ziua de azi; în schimb, sunt folosite în chip mafiotic s-au lăsate în depravare, de către comuniștii de „ieri”, care sunt occidentalii de „azi” de la putere.
G.T.G.: Prea Sfinția voastră, vă mulțumim pentru candidul și mișcătorul interviu! Mult succes la aniversarea domnitorului Ștefan cel Mare și Snt de la Putna!
Fragment din cartea:
GABRIEL TEODOR GHERASIM, ROMÂNIA: MARTIRII ŞISUPRAVIEŢUITORII DIN COMUNISM, Editura Libris Editorial, Brasov, 2018.