„Labirinturi” este o carte a constructivismului literar,
care mai adaugă câteva cărămizi acolo unde introspecția atâtor generații de “observatori” a menținut fundamentele cunoașterii într-un relativism abrupt, mefistofelic și neguros: aroganțele care au decretat de la o generație la alta de tineri publiciști faptul că știm totul chiar și când nu știm nimic sunt prezente și aici, și nu este deloc greșit să apreciem că își au rolul lor precis în definirea micro-cosmosului unde se mișcă autorii așa cum, în același mod, ele ar descrie relația între un regizor și teatrul lumii sale.
MAGDA MUNTEAN
Stropul de acord cu Dumnezeu este cel care îi scoate pe Radu Buțu și Magda Muntean din mulțime, îi prezintă unui public educat, tolerant și maturizat frumos, și îi returnează unei logici formale a viețuirii întru frumos, bine și adevăr. Extrași din cenușiul ordonat al mulțimii, cei doi au reunit în „Labirinturi” o poezie roșie în obraji și o proză de verde-crud la un ceai de ora 5 care s-ar cuveni să dea și răspunsuri la întrebările nerostite. Explorând dincolo de categorii filosofice și dialectici bolovănoase, Butu și Muntean simplifică (deseori până la banalitate) actul de „trăire” și pe cel de „crez”, și readuce discuții- dilemă mai către obârșiile lor, spre vremuri când viața noastră ne aparținea nouă și numai nouă. Aproape evident, ambii autori provin- prin semnătură și prin gravurile din texte- din comunități mici, comode, contemplative, unice, autentice: niciunul nu scrie dintr-un zgârie-nori și foarte probabil, Turnul lor de cleștar este vreun cerdac oltenesc sau un pod ardelenesc, burdușite cu fân, oale smălțuite și cărți vechi. Într-o iepocă a auto-cenzurii colective și a ideologizărilor comunarde, nu am găsit ideologie în „Labirinturi”: viața și sentimentele pe care viața vie le urcă spre conștiință, sunt expuse simplu, firesc, fără abnegație, voluntariat sau silabisiri.
RADU BUȚU
Nimeriți „întâmplător” pe aceeași scenă, cei doi „actori” dezvăluie non-morganatic o societate deconectată de la peisajul înconjurător și care îndeamnă la vis și la reflecție: eventual, Butu-Muntean au îndemnuri în nuanțe fine pentru toți acei îndrăgostiți de lirica ambivalentă care și-ar dori „timp” și „condiții” pentru odihna sufletului. Sunt sugestii care ignoră „viziunile” de fachiri, efebi, satiri și bacante cu care ne-a obișnuit literatura și scriitura de consum de la București și de-aiurea. Se poate deduce la un moment dat că Magda Muntean scrie sub o spaimă a tiraniei etosului asumat („Cuvinte, cuvinte, cuvinte… Suntem influențați de cuvinte și la rândul nostru influențăm, formând grupuri de gânduri, de idei, de principii, de credințe…”), iar Radu Butu încă se află în încleștare cu propriile neputințe în slăbiciune, în spirit și gând („Crește atât de mult bezna din noi în zilele noastre, încât vreau câteodată să urlu, doar-doar voi face să se împrăștie ca fumul”), dar aceasta nu este decât „partea” de frază ce precede un „întreg” literar numit „Labirinturi”. Spaima Magdei Muntean sau slăbiciunile lui Radu Buțu sunt asemenea spaimelor și slăbiciunilor tuturor: în mod fericit, unii pun aceste angoase pe hârtie.
Sursa: https://traianhorianet.wordpress.com/2025/05/26/labirinturi/