Autor: Maria Radu Novac
Pe domnul Ioan Drugărin am avut bucuria să-l cunosc și sa-l vizitez în casa lui din Ciclova- Montană. A avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.
Maria Radu Novac: Bună ziua. Daca ai fi invitat în redacția noastră, ce ne-ai spune despre tine.
Ioan Dugarin: Ași da binețe cu onor redacției. Din adolescență am „valsat” cu literele tipografice la tipografia „Răsăritul” din Oravița. Loc încărcat cu legendele orașului cărășan, unde odinioară erau trei tipografii. Însă, tipografia unde am învațat arta tipografică, a fost inițial la începuturi, Tipografia „Progresul” a învățătorului Gheorghe Jianu, om de o aleasă calitate, ale cărui rădacini erau la Ciclova Montană. Anii s-au tot rostogolit peste Oravița și peste mine, iar destinul m-a purtat spre Timișoara. La Imprimeria Poligrafică „Banat” și, apoi la Biblioteca Universității de Vest Timișoara, la o mică tipografie ce ființa în lăcașul de cultură. Am revenit după pensionare în satul copilăriei mele, sat cu amprenta trecutului, unde odinioară curgea berea „Hercules” și se bătea monedă imperială habsburgică. Astăzi, admir cu ochii minți, trecutul care a contribuit la înființarea satului, unde arama (cuprul) și argintul au pus Ciclova Montană pe harta imperiului habsburgic.
M.R.N.: Despre anii copilăriei în satul acesta binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea comori să ne vorbești, te rog!
I.D.: A fost o copilărie frumoasă, însă lipsită de multe lucruri pe care le avem astăzi. Vara, dealurile și codrii seculari au fost străbătuți cu alți copiii de seama mea, cautănd să descoperim frumusețile naturii, dar și vreo ulcică cu galbeni ascunși de legendarul haiduc Adam Neamțu. Apoi, coșul înalt al fabricii de bere M.G. Fischer au fost locuri pe care le cercetam. Asemenea ne scăldam fie în apa râului Ciclova, facând mici baraje din pietre de râu și glie cu iarbă, fie în apa lacurilor de baraj (3 la număr). Bine înțeles, frecventam și slujbele la Biserică din sat, biserica bufenilor ridicată la 1783. Oravița, era atracția tuturor când se organizau sărbători câmpenești. Așa era și la Ciclova, unde de sărbători creștine de peste an, la 23 August, de Ziua minerului, la 1 Mai, stăteam la joc și la câte-o clacăra sau bere la umbra platanilor lui Fisher de la Berăria fostei fabrici de bere. Dar și apa limpede și rece a izvoarelor din sat ne „chema” cu cârceagul de lut să-i sorbim apa izvorâtă din peretele de stâncă. Astăzi, asemenea lucruri nu mai sunt, cum nu mai sunt nici anotimpurile copilăriei.
M.R.N.: Cum erau sărbătorile în tinerețea ta? Era horă în sat? De unde aduceați muzica?
I.D.: La Anul Nou, Crăciun, Rusalii, Nigeie, dar și la alte evenimente se organizau baluri la Căminul cultural din sat și joc în grădina Berăriei – după masă păna pe la orele 21, apoi bal la Cămin. În trecute vremuri, când a fost activitate metalurgică în sat, se organizau Baluri precum cel al bufenilor, rudarilor, nemților, balul vânătorilor, al topitorilor de la furnale și de la topitoriile de aramă, al forjorilor de la Ciocanele de aramă, al stânjenarilor, balul copiilor, al Berarilor etc. Muzica era adusă de la Anina (Taraful Clubului Minerilor), dar și de la muzicanții din Cartierul Rudarilor. La început de regulă a fost un program al Corului al căminului din Ciclova. La Ciclova, hora, jocul de doi, măzărica, jocul junilor din sat, erau la ordinea zilei cănd se organizau baluri. Jocul poșovaica era foarte mult jucat. Erau adevărați muzicanți fără microfon și boxe, iar jocul se ținea până spre dimineața la ora 3.00.
M.R.N.: Unde ați deprins tainele muncii ca tipograf?
I.D.: La tipografia „Răsăritul” (I.R.I.L. Oravița, 1959 -1963). Desigur, ca orice tânăr am fost atras de această meserie, însă miracolul tipografic al culegerii literelor din casa-regal și, apoi tipărirea formei la mașina de tipar Tighel m-a fascinat.
M.R.N: Despre legendele așezării Ciclova- Montană și despre bufenii așezați aici, te rog să ne vorbești?
I.D.: Dacă este să vorbim despre legendele Ciclovei, acestea coboară pe firul istoriei locului atât de înzestrat de mama Natură. Dacă am privi într-o oglindă a timpului, am vedea măreția și gloria satului întemeiat la început de coloniști germani în 1722 și, mai apoi de venirea truditorilor olteni-bufeni, începând cu anul 1729 – 1735 și în următorii ani. La început, bufenii locuiau la marginea codrului sau chiar în adâncul pădurii. Fiind tăietori de lemne (stângenari) și cărbunari la arderea în bocșe a lemnului tăiat, necesar furnalului înalt de topirea minereurilor cuprifere, la topitoriile de aramă și la alte activităti manufacturiere din colonia minieră, care cu timpul a devenit așezarea Ciclova Germană (Montană). În aval de stânca Simion și pâna la stânca Ciclovei, se aflau unitați manufacturiere de prelucrarea aramei (cuprului), precum: Furnalul înalt 1718, topitoriile de aramă – trei la număr, alte două furnale mai mici, monetăria imperială pentru monedă mică pentru Banat, ciocanul de aramă (forja) de la Deal, ciocanul de aramă de la Primărie – cel mai mare, mai ființa și un atelier de unelte agricole, apoi renumita Fabrica de bere începând cu anul 1728. Toate acestea unități industriale foloseau forța apei din izvorul Simion și cel al râului omonim. Un sistem hidrotehnic conceput de inginerii și topografii militari austrieci, ce cuprindea trei lacuri de baraj și canalul (Ieruga) care se întindea de-a lungul văii, alimentau cu apă instalațiile manufacturiere ale acestora. Unde mai punem că erau opt mine de aramă, trei cuptoare de arderea varului, cariera de piatră și de calcar cristalin. Așa a fost la Ciclova pe vremea imperiului. Acum, din tot ce-a fost a rămas doar ruine și ziduri prăbușite și mai sunt și povești ascunse în glia satului de aramă cel de odinioară.
M.R.N.: Locuiești în cea mai mare parte a anului în casa din Ciclova, localitate care a dat personalități din toate domeniile. Pe unele le-ai cunoscut, despre altele ai citit… Vorbeste-ne despre aceste personalități…
I.D.: Da, la Ciclova de-a lungul vremii, s-au născut numeroase personalităti, care datorită pregătirii lor intelectuale în diverse domenii, au dus în Banat și în lume numele satului în care s-au născut. Din rândul acestora îi putem aminti pe dr. oftalmolog Gheorghe Crăiniceanu, înv. Gheorghe Jianu, ing. Vasile Jianu, înv. Ion Jianu, înv. Damian Izverniceanu, preot Alexa Medici, preot Vasile Orăvițean, preot V. Murgu, pictor Ion Isac, Prof. Iosif Crețu, ing. Mihai și Constantin Crețu, prof. Ionel Oswalt, ing. Constantin Oravițan, notar Mihai Polgar, berar Johann Fisher, Alexa și Costi Bârcă – muzicieni, prof. Ion Muntean, dr. Ion și Gheorghe Munteanu, Artist plastic Silviu Crețu (Orîvițan), Prof. dr. univ. Adrian Retezan, pilot colonel Nicolae Sperlea, pictor Daniela Orăvițean, dr. avocat Dionisie Lința, prof. dr. Cornel Ungureanu etc.
M.R.N.: Ce credeți că au deosebit orașul Oravița și Ciclova-Montană?
I.D.: Conform realității din teren, atât Oravița cât și Ciclova astăzi nu mai înseamnă aproape nimic. Dacă analizăm urbea cărășană de astăzi nu mai poți să spui că este un ORAȘ. Sânteți călătoare prin diverse așezări urbane și vă dați seama că Oravița nu mai este cea fost cândva. Din burgul de odinioară și mai apoi din perioada interbelică și chiar și cea comunistă, puteai spune că mergi la ORAȘ. Astăzi, și Ciclova e în umbra trecutului glorios, datorită bogățiilor cuprifere, aurifere, și zonei montane care a fost o frumusețe pentru cei care iubeau natura. Când vezi clădiri istorice în care s-au făcut istorii cu nemți, români, slovaci, maghiari și chiar rudari vestiți în muzica populară, te încearcă o mare părere de râu. Puțini orăvițeni mai sunt și care au trăit vremurile frumoase. Aceasi cauză este și la Ciclova de peste deal. Arama, aurul, argintul cât și frumusețea locurilor din jur au făcut că Oravița și Ciclova sa fie puse pe harta imperiului de odinioară, care ne-a lăsat amprenta.
M.R.N.: Ai primit cu bucurie reeditarea cărții lui Gheorghe Jianu, originar din Ciclova- Montană. Ce știi despre vremurile când cărturarul a trăit?
I.D.: Da, cunosc prima ediție a carții lui Gheorghe Jianu. Am un exemplar al cărții. Sigur că m-am bucurat de editarea acesteia. Eram școlar când am auzit de acest om mare, dar mai multe nu știu mai nimica despre această personalitate. Doar când am intrat la tipografia „Răsăritul” – I.R.I.L. Oravița în 1959 am cunoscut un tipograf ciclovean (maistru tipograf), căruia i-am fost și calfă și acesta mi-spus că o parte din tipografie provine de la o Tipografia „Progresul” din Oravița (literele de plumb, mașina plană de tipărit, clișee pe suport de cupru, etc). Cunosc casa stramoșească din sat a lui Gheorghe Jianu, unde părinții lui au amenajat un izvor cu apă foarte bună, chiar lânga zidul înalt al casei, care la origini a fost o casă bine facută, ce se asemăna cu un canton montan.
M.R.N.: Considerați că Gheorghe Jianu merită ca o stradă din Oravița să-i poarte numele?
I.D.: Având în vedere că înv. Gheorghe Jianu a fost primul primar al Oraviței de după Unirea din 1918, senator de patru ori în Parlamentul României Mari și sigur merită și o placă comemorativă (marmoră) în holul primariei Oravița sau pe fațada clădirii.
M.R.N: Cunoașteți faptul că stranepoata celui care a fost Gheorghe Jianu a organizat o lansare a celei de-a doua ediții a cărții la Ciclova-Montană. Cum au primit localnicii evenimentul?
I.D.: Cu entuziasm și bucuroși, mai ales pentru cei care apreciază cultură și istoria habitatului carăsan.
Cele două profesoare, Maria Radu Novac și Ariana Jianu, în vizită la tipograful Ioan Drugărin în casă lui de la Ciclova-Montană.