„Mă gândesc, de multe ori, cu groază,

dacă și câți magistrați ar trece cu brio o testare psihiatrică profesionistă”

Pe lângă faptul că servicile secrete au alterat actul de justiție, tot mai mulți magistrați au comportament labil din punct de vedere psihic. Adică am putea spune că sunt „duși cu pluta”.

Orice angajare care implică munca cu oamenii prevede clar o dată pe an test psihologic, pentru a determina dacă nu a luat-o razna. Numai magistrații sunt scutiți să facă aceste teste periodic de parcă procurorii și judecătorii sunt deauspra tuturor și au dreptul sa hotărască fără să fie pedepsiți cine are dreptul să aibă afaceri, cine are dreptul să facă politică și cine are dreptul să fie liber.
Cunoscuta jurnalistă Adina Anghelescu de la luju.ro are o opinie foarte clară despre procurori și magistrați care suferă de boli psihice și care protejați de sistem continuă să-și bată joc de justiție.
Iată ce spune jurnalista:
„Magistrații sunt și ei oameni. Nu supraoameni, nu zei pe pământ (deși unii așa se cred!) Ca orice om, și magistratul e supus stresului zilnic, dezamăgirilor profesionale sau din mediul intim, eșecurilor personale, conflictelor familiale sau la locul de muncă. Așa fiind, uneori, omul-magistrat poate să o ia razna fără să-și dea seama. Să prindă… fluturi. Să dezvolte repulsii, obsesii, resentimente. Ura și chiar agresivitate.
Granița între normal și anormal este nevăzută și poate fi trecută într-o clipă, acea clipă insezizabila, nepalpabilă, imposibil de oprit și de identificat. Grav este, însă, că acei câțiva care nu mai stau bine cu capul continuă nestigheriţi și nedetectaţi să profeseze. Numai că aici e o mare problemă: una e să coşi nasturi, să te ocupi de grădinărit sau zugrăvit, să faci croitorie și alta e să judeci oamenii, să împărți dreptatea. Să decizi viață celor ce sunt aduși în față ta cu prezumata lor nevinovăție. Iată de ce eu consider că a venit timpul că distinsul C.S.M. să pună mâna și să lămurească legislativ acest aspect. Să susțină introducerea unei prevederi privind obligativitatea testării psihiatrice, periodic (2-3 ani) a magistraților.
De ce ar fi necesară instituirea unei astfel de norme? Pentru că am observat, de-a lungul multor ani de practică jurnalistică pe teritoriul vast al Justiției, cum unii dintre magistrați (puțini ce-i drept, dar bine plantați în sistem) dezvoltă ura, angoasa, anxietatea, se manifestă ciudat și au ieșiri de-a dreptul anormale. Față de colegi și față de justiţiabil. Și totuși, ei sunt lăsăți să judece. Și pentru că au această putere, să bage în pușcărie oameni, să îi lase fără case, fără bunuri, fără copii și chiar fără de speranța. Iar pe lângă cei ce merită a fi pedepsiți, numărăm și oameni abuzați, nedreptățiți.
Problemele psihologice și, mai grav, psihiatrice nediagnosticate la timp, de natură să suspende pe alții în domenii în care e vorba de responsabilități privitoare la viață semenilor, sunt trecute cu vederea în magistratură. Odată cu inamovibilitatea, magistratului i se dă, la intrarea în magistratură și doar atunci, O.K. ul la un simplu test psihologic. Un test cu câteva sute de întrebări la care nu am auzit până acum să fi picat vreunul dintre cei ce ies din I.N.M. și îmbracă roba de judecător. Cu alte cuvinte, testul acesta psihologic este la debut, când intri la I.N.M. și, pe parcurs, doar la la promovarea în funcții de conducere, unde doar asistă un psiholog la interviu, dacă e vorba de prea Înalta Curte.
Dar… după cum bine știe toată lumea, psihologia nu e totuna cu psihiatria, iar psihologul nu este medic. Psihiatrul, da. El se ocupă de bolile mintale.
Singura posibilitate că un șef de instanța curajos să ceară testarea psihologică sau chiar psihiatrică este atunci când magistratul „sare calul” atât de tare încât toți colegii îl consideră deja un pericol pentru alții sau chiar pentru sine (deviații de comportament ce pot duce la suicid). De ce spun curajos? Pentru că „nebunul” se poate întoarce împotriva lui prin tot felul de plângeri. Și nu s-ar ajunge la niciun deznodământ fericit. Cum s-ar spune, poți rămâne cu „nebunu-n casă” până ajungi să pleci tu!
În realitate, atitudini care ar da de gândit oricărui psiholog dacă ar stă în sala de judecată, zi de zi, că să observe cum se comportă un magistrat, sunt trecute cu vederea. În acest timp, un magistrat care suferă de boli psihice necunoscute și de el și de alții, poate nenoroci oameni, poate schimbă destine. Și asta este foarte grav. Dar, în societatea românească se trăiește cu „se poate și-așa”.
Dezaxarea nu are, însă, nimic de-a face cu zeița Justiției. Ea e doar legată la ochi, dar e zdravănă la cap. Hai să dau și niște exemple care ar fi trebuit să dea de multă vreme de gândit: cazul judecătorului Caius Lăzărescu de la Secția penală a Tribunalului Arad. După ce a tamponat două mașini, în 23 februarie 2016, a fost luat cu duba și dus, la cererea lui (interesant, nu?), la Spitalul de psihiatrie. Destinația asta pare să fie una de multă vreme dibuită de avocați care l-au văzut cum se manifestă în sala de judecată. Dar ce folos. Căci nimeni nu a avertizat că omului i-ar fi bun un consult psihiatric. Desigur, mai poate fi vorba și de altceva. De un individ cu discernământ care știe ce face și crede că psihiatria e singură șansă să scape nepedepsit, mai ales că fusese prins băut la volan.
În magistratură, șefii tac și nu pot face nimic pentru că, în cazul în care ar solicită un astfel de consult, magistratul respectiv se poate îndrepta împotriva celui care a solicitat acest consult. Se va socoti calomniat, prejudiciat în imagine, victimă. Cred, însă, că a venit timpul că legea să dea posibilitatea testării psihiatrice a celor care dau verdicte și care, cu ciocănelul în masă, omoară câteodată și nevinovați, lovindu-i în moalele capului. Așaaa, dintr-un sadism judiciar căruia nu i se pot opune…
Există, însă, și cazuri mai vechi. Precum cel al ex-judecătorului Florea Vișan de la Tribunalul București. Acesta, se știe, e un caz patologic. În 2004, judecător în funcție fiind, și-a dat jos pantalonii în față vecinilor pe care îi teroriza sistematic, le-a arătat fundul precum maimuță înfuriată și le-a spart geamurile. Dacă ar fi fost testat psihiatric, măcar o dată la doi-trei ani, poate că medicul ar fi surprins momentul când mintea lui Vișan a luat-o razna-n bălării.
O mai adaug aici și pe ex-judecătoarea „Porno”, care deși înșurubata în spirală MISA, dădea verdicte în instanța până ce practicile sale au ajuns de notorietate. Sau pe judecătorul Tomus de la Judecătoria Timiș. Din stenogramele D.I.I.C.O.T. reieseau clar obsesiile sexuale ale acestuia. Sigur, unii vor spune că astfel de atitudini sunt, de fapt, doar acte nedemne de un magistrat, însă nu și o boală psihică. Așa o fi, dar în lipsa unei testări psihiatrice nu vom ști niciodată adevărul.
Mă gândesc, de multe ori, cu groază, dacă și câți magistrați ar trece cu brio o testare psihiatrică profesionistă. Nu de altceva, dar avem dreptul să știm dacă instanțele nu sunt contaminate și de magistrați săriți de pe axă, care ar fi trebuit să stea în afară sistemului și nu pe scaunul de judecător. Sigur, un astfel de test ar trebui făcut și procurorilor. Chiar dacă nu procurorul e cel ce dă verdictul final, prin pârghiile pe care le are, și el poate să distrugă, ireversibil, oamenii și carierele lor. Are Ministrul Justiţiei, membru de drept în CSM și inițiator legislativ, curajul să propună o astfel de obligativitate? Dacă tot nu există răspundere a magistraților, ar trebui să avem măcar certitudinea că drepturile și libertățile oamenilor stau în deciziile unor magistrați cu judecată nealterată.
P.S. – Anticipez voința multora de a se opune unei astfel de idei. Dacă s-ar veni cu argumentul că o astfel de propunere legislativă ar fi neconstituțională pentru că ar încalcă, cum se zice, caracterul confidențial al informațiilor legate de sănătatea persoanei și dreptul la viață intimă, am și eu un contraargument: opinia publică nu are nevoie să i se arate documentul medical, nici măcar să știe că „X” magistrat a fost găsit psihiatric în „deranj”, trebuie doar că șefii Justiției (I.N.M. și C.S.M.) să ia act de aceste diagnostice profesioniste, să nu admită un astfel de candidat la I.N.M. sau, pe parcursul activității sale, dacă „X” o ia razna, colegiile de conducere ale parchetelor sau instanțelor să solicite un astfel de test psihiatric și în cazul în care X e diagnosticat cu o boală psihiatrică, să-l scoată rapid și tacit din sistem sau să-l pensioneze pe caz de boală! Important este că „X” să nu mai ancheteze sau să judece fără discernământ sau cu discernământul alterat. Altfel, vom continuă să avem o Justiție bolnavă pe alocuri, la cap!”

Sursa – art-emis.ro