„Cei din STS sunt securiști chiar mai adânci și mai insidioși decât cei care se ocupă cu protocoalele și cu oligopolizarea economiei… Cum e posibil să ai 19 milioane votanți și 16 milioane cetățeni cu vârsta de minim 18 ani? Guvernul e obligat sa elimine prin OUG securiștii din procesul votului”.
Guvernul Romaniei este obligat sa dea o ordonanță de urgență prin care să elimine serviciile secrete din procesul electiv și de numărare a voturilor. Este semnalul de alarmă tras de către avocatul Gheorghe Piperea, care avertizează că în caz contrar va persista riscul fraudării alegerilor.
Profesorul universitar pune accentul pe Serviciul de Telecomunicații Speciale, pe ai cărui membri îi prezintă drept „securiști chiar mai adânci și mai insidioși” decât cei din SRI, semnatari ai celebrelor protocoale cu PICCJ, Înalta Curte și alte instituții de forță.
Singura instituție care ar trebui sa aibă atribuții legate de procesul de votare și de centralizare a voturilor ar trebui să fie Autoritatea Electorală Permanentă, prin judecătorii care activează în cadrul acestei instituții, încheie maestrul Piperea.
Nici președintele Klaus Iohannis nu scapă de revolta lui Gheorghe Piperea, avocatul calificându-l pe acesta drept o „marioneăa a securiștilor” și dând de înteles că locatarul de la Cotroceni nu este deloc strain de persistența abuzurilor din procesul de votare.
Iată mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Gheorghe Piperea duminică, 16 iunie 2019:
„Eu nu înțeleg de ce în România este implicat în alegeri un serviciu secret – serviciul de telecomunicații speciale (STS).
Cred ca suntem singura țară membra a UE care implică niște securiști în colectarea și procesarea voturilor și în ajustarea rezultatelor alegerilor.
Cei din STS sunt securiști chiar mai adânci și mai insidioși decât cei care se ocupă cu protocoalele ‘pa justiție’ și cu oligopolizarea economiei pentru a putea fi mai ușor controlată. Acești securiști utilizează și acum niște softuri create în 2009 de firmele lui Sebastian Ghiță, firme care s-au ocupat și cu softul necesar cardului electronic de săntătate, având în serverele proprii (foarte probabil, share-uite cu STS) o enormă bază de date pe baza căreia algoritmii au ajuns să ne cunoască mai bine și mai precis decât ne cunoaștem noi înșine.
Și mai e ceva ce nu înțeleg: cum este posibil să ai 19 milioane de votanți și 16 milioane de cetățeni cu vârsta de minim 18 ani, adică, vârsta de la care există și drept de vot?
Cred că, pentru a nu mai avea fraude, falsificări ale votului și suspiciuni de trucare a rezultatelor votului, guvernul este obligat ca, prin ordonanță de urgență, să elimine naibii securiștii din procesul democratic al votului, dând AEP competențele și banii necesari pentru a implementa un sistem electronic propriu de colectare a voturilor, independent de STS și de ceilalți securiști, procesarea rezultatelor fiind data în competența judecătorilor.
În caz contrar, riscăm să avem în continuare un președinte-marionetă a securiștilor sau un bufon, pe ‘modelul’ ucrainian”.
Sursa – ALEGERI CU SECURISTII IN CEAFA