Autor: Mioara BACIU
Bârlad, cel mai mare oraș ca mărime al județului Vaslui, cândva centrul politico-administrativ al statului medieval cunoscut sub numele de Țara Berladnicilor, a fost invadat de-a lungul timpului, de tătari, turci, cazaci, poloni, ars în anul 1826 în urma unui incendiu puternic și distrus în mare parte de două mari cutremure (în 1802 și 1940).
După ce Cuza (“fiu al bârladului”) a devenit domnitor al Moldovei (având susținerea barladenilor Manolache Costache Epureanu, Iorgu Radu, Ioan Popescu, și alții) și, mai apoi (în 1859) domnitor al celor două Țări Româneșți (Moldova și Țara Românească), unite sub sceptrul sau, a contribuit la dezvoltarea culturii române, în general, și a celei bârlădene, în particular. Astfel, în anul 1864, gimnaziul s-a transformat în liceu, ceea ce a însemnat un pas în plus în educație.
La scurt timp au apărut instituții de cultură specializate (biblioteca publică și un muzeu).
De asemenea, presa locală, care, în a doua jumătate a sec. XIX și până în primele decenii ale sec. XX, număra peste 150 de publicății periodice, a avut un rol important în dezvoltarea, propagarea și afirmarea vieții spirituale.
În anul 1915, un grup de intelectuali, în frunte cu poetul George Tutoveanu, Toma Chiricuță, Tudor Pamfile, a înființat în Bârlad „Academia Bârlădeană”, societate cultural-literară care a desfășurat o intensă activitate în domeniul creației literare și în domeniul muzicii și artelor plastice. Era păcât să nu perpetueze, să nu triumfe, să nu fiinteze încă și încă, viața culturală a Bârladului.
Și pentru că C. D. Zeletin (pseudonim al lui Constantin Dimoftache, 1935-2020), în Revista Pagini Medicale Bârlădene, 126-127, p. 2 susținea că „În Bârlad, orice fapt de spiritualitate nu poate fi o întâmplare…”, doamna Geta MODIGA, bibliotecar al Centrului “Mihai Eminescu” din Bârlad, menține vie flacăra culturii, prin consecvență, dăruire și implicare perpetuă în viață spirituală a Cetății Culturale Bârlad.
Destinată inițial drept locuinţă pentru directorul Şcolii Normale “Principele Ferdinand”, pedagogul Ioan Popescu (întemeietor al învăţământului pedagogic), ulterior drept grădiniță, creșă, ori secția de spital, CENTRUL “MIHAI EMINESCU” BÂRLAD (“Casă Roșie” cum o numesc bârlădenii), al cărei patrimoniu provine din Colecţia preşedintelui Fundaţiei, Dr. Constantin Teodorescu, atrage prin grija și munca asiduă a doamnei Geta MODIGA, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Bârlad, personalități ale locului și nu numai, care scriu istorie în literatură, artă, etc.
O astfel de manifestare culturală, de excepție, a avut loc pe 8 ale lui brumărel a.c., la CENTRUL “MIHAI EMINESCU” BÂRLAD. De excepție, prin modul de organizare impecabil, prin calitatea invitaților care s-au întâlnit cu scriitori și admiratori, cititori fideli ai locului și nu mai.
Cu sprijinul Primăriei Municipiului Bârlad, a Consiliului Local Bârlad, CENTRUL “MIHAI EMINESCU” BÂRLAD și-a deschis porțile pentru manifestarea culturală cu tema: “PROVOCĂRILE PREZENTULUI PENTRU SCRIITORI”.
Invitații prezenți la manifestare au fost: academicianul Theodor CODREANU (Huși), Lina CODREANU, membră a Uniunii Scriitorilor Români (Huși), profesor Virginia DIMOFTE-CHIRIAC, critic literar (Foscsani), Sterian VICOL (membru al USR, UZPR, președinte al Societății Scriitorilor “Costache Negri”, Galați, România) și subsemnata.
Într-o sala care s-a dovedit a fi neîncăpătoare, au respirat la unison, scriitori locali și nu numai, admiratori, cititori, localnici, chiar și un reprezentant al Bisericii.
Cu un limbaj, în același timp, vădit academic, dar și familial (chiar ne-am simțit ca într-o mare și frumoasă familie), chiar și familiar și un zâmbet dezarmant, cald, deschiderea dialogului a fost realizată de către academicianul Theodor CODREANU, care a prezentat într-un stil inedit volumul de poezii “101 de poezii” al lui Sterian VICOL, apărut în anul 2020 la Editura Academiei Române, ceea ce spune totul și despre autor și despre volumul de poezii, în care acesta a cuprins cele mai reprezentative poezii ale sale, oferindu-le în dar cititorilor.
Dar cine este Sterian Vicol? De ce i-am omagiat scrierile? De ce am fost eu prezentă atunci, acolo? Vă împărtășesc în cele ce urmează:
STERIAN VICOL s-a născut la 09.05.1943, în localitatea Tuţcani, jud. Vaslui, “din Moldova de mijloc”, iar locul copilăriei sale reprezintă (așa cum afirmă însuși scriitorul, în interviul dat jurnalistei Daniela Guman în dată de 8 decembrie 2019) “izvor şi leagăn pentru viaţa mea, pentru opera mea. De altfel, cititorii au observat, sunt sigur, acest fapt, lecturând „Harfele grâului”, „Corabia seminţei”, „Sigiliul grădinii”, primele mele cărţi, dar şi pe celelalte, încheind cu seria de volume având titlul „Memoria lui Femios”, patru la număr”.
Este absolvent al Facultății de filologie – Universitatea Bucureșți. A fost profesor, gazetar, mentor cultural.
În anul 1968, când eu abia mă năsteam, Sterian Vicol debuta în revista “Amfiteatru”. A publicat peste 20 volume de poezie. Este prezent într-o sumedenie de antologii.
A avut diverse colaborări (cu “Convorbiri literare”, “Luceafărul”, “Contemporanul”, “România literară”, “Ateneu”, ”Cronică”, “Dacia literară”, “Poesis”, “Viață românească”, “Bucovina literară”, “Porto-Franco”), a fost fondator și realizator (din 2000) al revistei de cultură PORTO-FRANCO și al festivalurilor naționale Costache Conachi, Grigore Hagiu și Hortensia Papadat-Bengescu.
În anul 1983 (când eu aveam doar 15 ani și începusem să cochetez cu poezia) devine membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor Profesionișți din România și Președinte al Societătii Scriitorilor C. Negri din România cu sediul în Galați.
Despre opera sa au scris în reviste sau în volume de critică şi istorie literară, precum şi în dicţionare de profil: Al. Piru, Mihai Cimpoi, Laurenţiu Ulici, Vasile Spiridon, Liviu Grăsoiu, Ana Dobre, Constantin Trandafir, Cristian Livescu, Ioan Holban, Marian Popa, Aurel Sasu, Constantin Cubleşan, Radu G. Ţeposu şi mulţi alţii. A primit și titlul, printre altele, de POET al IAŞULUI.
Citindu-i volumul de poezii lansat, am descoperit un Sterian Vicol deosebit de sensibil, care-și mărturisește dragostea pentru semeni, pentru părinți și bunici, soție, rude, colegi și prieteni de condei (dedică poezii poeților pe care-i are în preajmă, în anturajul său, chiar am zărit o poezie dedicată lui Nicolae Manolescu). Lasă în acest volum frânturi de suflet, un semn al trecerii sale, al prieteniei, al acceptării destinului.
În pleiada de volume de poezii lansate găsim abordate, într-un stil inconfundabil, aproape toate temele pământului; chiar și unele pe care nu le regăsim în alte opere.
Se lasă ghidat și îmbărbătat de îndemnul prietenului său Ioanid Romanescu: “Trăiască poezia și marii visători!”. Iubește viață, tot ce-l înconjoară, respectă, susține, promovează talente.
Cum să nu-ți dorești să-i fii în preajma?
Este o persoană că “arde” mereu, așa cum susține el însuși, motiv pentru care, parafrazându-l pe Charles Bodelaire cu “Oh, l’albsence, le moin clement de tous le maux”, l-am implorat să continue să “ardă” pentru sine și pentru noi ceilalți!
Același îndemn, dar în alt stil, i l-a adreseazat și doamna Lina CODREANU, membră USR, a cărei prelegere ne-a lăsat fără grai:
“Să treci și să rămâi – iată enigma trăirii unui om”, titlul care reprezintă, de fapt, sfatul tatălui dat lui Terian-fiul.
Dacă ceea ce lăsăm în urma noastră, rămâne, atunci dezlegăm enigma vieții pe pământ!
În final, doamna profesor, critic literar Virginia DIMOFTE CHIRIAC din Focșani a dovedit că este cea mai fină cunoscătoare a întregii opere a scriitorului Sterian VICOL și a încântat auditoriul cu informații valoroase despre viața și opera acestuia!
În tot acest timp, amfitrioana evenimentul, doamna Geta Modiga a interferat atât cu scriitorii, cât și cu ceilalți invitați, într-un mod în care, a făcut ca șederea noastră în cadrul evenimentului cultural să devină o poveste frumoasă, pe care să dorim să o păstrăm în suflete!