Autor: Prof. Gheorghe LUNGU
Într-un comentariu profesorul dr. Mihai Popescu vorbește despre faptul că moartea lui Traian a fost o consecință a blestemului rostit de către regele dac Decebal înainte de moartea sa ritualică.
Termenul de blestem provine din latina populară < blastimare. La noi are înțelesul de “o invocare a urgiei divinității împotriva cuiva. “ (Dexonline). În situația noastră a lui Decebal împotriva lui Traian. Cuvântul blestem a luat naștere tot de la doi termini latinești: male dictie, care înseamnă vorbire de rău.
În antichitate au fost la modă blestemele, dar nu s-au păstrat, iar cele cunoscute în operele literaturii universale formează figura de stil numită imprecație, care provine de la imprecatio ce în limba latină înseamnă blestem. În literatura noastră întâlnim această figură de stil atât în cea populară: “Vin stăpânii/ Mânca-i-ar cânii! “, cât și în cea cultă, la M. Eminescu în Doina: “Cine-au îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima cânii./ Mânca-i-ar casa pustia/ Și neamul nemernicia! “
Legat de blestemul lui Decebal nu avem mărturii scrise, căci ceea ce știm sunt lucruri păstrate doar din tradiție și de la poetul nostru nepereche. El le cunoaște de la cursurile universitare pe care le-a urmărit cu o deosebită atenție, precum și din alte ducumente cercetate pe când a fost la studii la Viena și Berlin.
Urmează să facem o incursiune în istorie, pornind de la Războiul al doilea dintre daci și romani (anii 105-106). Au fost scrise două lucrări: De bello Dacico de însuși împăratul Traian și Dacica de Criton, care nu s-au păstrat. Însă biografii lui Traian au scris despre el și anume că trofeele luate din Templul Daciei au fost însuflețite cu energii foarte puternice în urma blestemului… relatând lucruri stranii despre ce s-a întâmplat în continuare. După războaiele cu dacii, Traian și-a propus mai multe planuri de efectuat, mai bine zis de realizat. Și-a permis aceste planuri, deoarece prada făcută dacilor a fost de 160 tone de aur și 300 tone de argint, iar serbările la Roma au durat 123 de zile. Apoi este cunoscută Columna de la Roma ( Monument comemorativ), inaugurată pe 12 mai 113, având diametrul de 4 m și coloana de 40 de m, cu bazoreliefuri, iar arhitectul a fost același Apolodor de Damasc, cel care a proiectat podul pe Dunăre la Drobeta. După toate acestea a pregătit o expediție în India și s-a gândit să scoată trofeele dacice de la Roma și să le ducă cu el în Asia Mică să le pună la picioarele zeului. Ajuns în Asia Mică are loc un fenomen natural cu vânt, ploi și tunete, fapt care face ca Traian să se îmbolnăvească fără scăpare și moare acolo în ziua de 10 august 117. Biografii au stabilit că împăratul a murit exact în aceeași zi de 10 august cu 11 ani după Decebal, care a murit în anul 106. Aceste informații au fost preluate de istoriografia romană, greacă și bizantină. O data cu apariția tiparului informațiile s-au răspândit în centrele universitare din Europa și în felul acesta se explică faptul că au ajuns să fie descoperite și de Mihai Eminescu.
După studiile efectuate în străinătate, poetul nostru național vine în țară și pregătește o piesă de teatru “Decebal “ în care dorește să-l prezinte pe acest rege dac viteaz și neînfricat. Dar dacă în teatru Mihai Eminescu nu s-a realizat, mai exact nu s-a remarcat așa ca-n poezie și proză, blestemul este foarte bine realizat în poemul său romantic Memento mori (Amintește-ți că vei muri). Al doilea titlu “Panorama deșertăciunilor “ este al unei poezii postume, structurată în 5 planuri:
Planul macrocosmos, al cosmosului extern, dilatat,
Planul cosmosului profund și concentrat (Microcosmosul),
Planul proiectării,
Planul lumii ideale (spirituale),
Planul material telluric.
În planul al doilea al poemului, printre altele, sunt descrise trei elemente în careMihai Eminescu înfățișează cu măiestrie faptele petrecute în perioada războiului din ani 105-106:
Lupta: A fost “crudă, lungă și aspră “, participând întrega natură pentru a-i apăra pe daci: “în plaiuri verzi de munte oștile-urbei risipite… cu noi sunt codrii adânci și stâncoși…iar din Sarmisegetza vin săgeți în roșii-ploi. “ Nu lipsesc nici zeii, care “urlă…și stâncile se clatină… ,și Zeus adună norii, iarMart încoardă arcul spre Zamolxe ațintit…. Zeii Daciei formează o cruntă și măreață oaste, care rănită aude glasul părintelui lor iubit”.
Victoria: “Norii fug și se desfășor-bolta limpede se-ndoaie, În zenit stau zeii Romei în auritele lor straie….. Zeii ajung la mare… În imagini de talazuri cant-a Daciei cădere. “
Blestemul: “Decebal palid ca murul văruit în nopți de lună “ vorbește profetic cu glasul care pătrunde în sufletul de dinaintea morții, iar vorbele-i urcă în urechi clar:
“Vai vouă, romani puternici! Umbră, pulbere și spuză
Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză.
Vremi veni-vor când nepoții n-or pricepe pe părinți
Cât de-naltă vi-i mărirea tot așa de-adânc căderea.
Cu cenușa pocăinței și-a împlea pământul fruntea,
Cu cenușa Romei voastre-moarte legioane-puntea.
Peste râuri. Și nimica nu se va alege de voi.
Veți ajunge ca-n tâmpire, în sclavie, degradare,
Pas cu pas cade-n rușine neamul vostru sfânt și mare.
Că-n iloți se va preface ginta de-nțelepți și crai,
Când barbarii vor aduce delta sfintelor lor vise,
Îmbrăcând în întuneric toate cele de voi zise.
Vai vouă, romani puternici, vai vouă, de trei ori vai!
Astfel zise. În blăstămu-i mâna albă și uscată,
El o scoate pe fereastră și coroana-ntunecată
De pe frunte o aruncă în abisul văii-adânci;
Palid, adâncit ca moartea, ca o umbră stă în lună,
Părul lui de vânt se îmflă, iară vorbele-i răsună
Și blestemu-i se repetă repezit din stânci în stânci!
Și uimit stetea Cezarul…Cugeți tu, pământ – el zise:
Avem noi în mâini a lumei soarte sau cortegi de vise?
Hotărâți de-a ta gândire urmăm azi ziua de ieri?
Și în ordinele eterne mișc-asupră-i universul
Oceanele-i de stele. Ce ironic li e mersul!
Cezare cât pai de mare și ce mic în adevăr! “
SURSA: EMINESCU, O lume dăruită noua, Pentru gimnaziu și liceu, Editura CAPITOLIU, București, 1994.
INTERNET, Despre Blestemul lui Decebal și Războiul din anii 105-106.