Băsescu iarăşi încalcă LEGEA

Spread the love

Loading

basescuNumele „Băsescu” este menţionat în dosarul omului de afaceri Puiu Popoviciu. În discuţiile purtate de cei care au fost trimişi în judecată se face referire la o intervenţie la nivel înalt. Fostul şef de la DGIPI şi şeful diviziei operaţiuni de la Direcţia Generală Anticorupţie ar fi intervenit la DNA pentru a-i îmbuna pe anchetatori. În replică, Administraţia Prezidenţială a catalogat referirile la şeful statului din interceptări drept invenţii regretabile şi nepermise. De aceea se opune preşedintele la numirile şefilor de la DNA şi Parchetul General, să fie numiţi magistraţi care să-l scape de necaz, cum l-au scăpat Morar şi Kovesy. Dar să sperăm că adevărul va ieşi la iveală. Şi va ieşi! Dacă au scăpat în presă convorbirile telefonice, cu siguranţă vor apărea şi alte dovezi convingătoare. Aşa ne trebuie dacă poporul român a ales un preşedinte infractor şi securist.

Pe site-ul gândul.info apare o listă cu procurorii agreaţi de guvernatorul Traian Băsescu:

1. Mariana Alexandru este procuror-şef în cadrul DNA şi a coordonat iniţial ancheta în dosarele Trofeul Calităţii şi Zambaccian. În dosarele Trofeul Calităţii, Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, iar în dosarul Zambaccian a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare.

Alexandru a anchetat şi dosarul de corupţie al fostului senator PSD Cătălin Voicu. În 2012, Voicu a fost condamnat în primă instanţă la cinci ani de închisoare. Tot Mariana Alexandru este cea care a instrumentat dosarul de corupţie al fostului ministru PDL Monica Iacob Ridzi, dosar care se judecă în continuare la Curtea Supremă.

2. Lucian Papici este şeful Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA, secţia unde sunt investigate în general dosare de corupţie cu polticieni. Papici a investigat alături de Mariana Alexandru dosarul fostului senator Voicu, soldat cu o condamnare în primă instanţă.

3. Doru Ţuluş este procuror-şef de secţie în cadrul DNA şi a instrumentat celebrul dosar al transferurilor din fotbal. În acest dosar, opt grei ai fotbalului au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti. Cristi Borcea, George Copos, MM Stoica, Jean Pădureanu, Giovanni Becali, Victor Becali, Gică Popescu şi Gheorghe Neţoiu au fost condamnaţi, în total, la 40 de ani de închisoare şi plata unor daune de peste 10 milioane de dolari. Cei opt au fost condamnaţi pentru că şi-au însuşit sume importante, rezultate din transferul a 12 jucători în străinătate. Procurorii DNA au descris în detaliu cum au eludat greii fotbalului românesc legislaţia şi cum şi-au umplut conturile evitând să plătească taxe la stat.

4. Horaţiu Baias este procuror în cadrul DNA, structura centrală. Are 20 de ani de activitate în magistratură. Procurorul a anchetat dosarul în care a fost trimis în judecată preşedintele CJ Vrancea Marian Oprişan. Tot procurorul Baias a anchetat dosarul ”Gripa aviară” un dosar care priveşte un prejudiciu de 5,8 milioane euro. Horaţiu Baias a anchetat şi dosarele fostului director al CFR, Mihai Necolaiciu. În dosarul

5. Procurorul Călin Nistor conduce DNA Piteşti. Nistor este cel care a anchetat dosarele în care a fost trimis în judecată preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. Procurorul a anchetat şi dosarul deputatului PDL Sorin Pandele, care a fost deja condamnat pe fond la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni de corupţie.

6. Codruţ Olaru conduce Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. În bilanţul de anul trecut, DIICOT arăta că a confiscat droguri în valoare de 15 milioane euro şi că s-a remarcat în ultimul an prin destructurarea unor reţele de infractori. Unul dintre dosarele investigate de DIICOT este cel al fraudelor din sistemul bancar.

7. Marius Iacob a anchetat dosarul în care Sorin Ovidiu Vântu a fost arestat pentru prima dată. În acest dosar, Vântu a fost acuzat de sprijinirea infractorului Nicole Popa. Procurorul Iacob este cunoscut în special pentru că a anchetat dosarul Elodia.

8. Procurorul Viorel Cerbu activează în cadrul DNA şi este cunoscut pentru dosarele în care sunt investigaţi magistraţii. Un astfel de dosar este cel al judecătoarei Gabriela Bârsan, judecător la Curtea Supremă. Acelaşi procuror a investigat dosarul permiselor false de la Argeş, în care fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) Argeş, comisar-şef Gheorghe Codruţ Vlăsceanu, a fost condamnat la 14 ani de închisoare.

9. Laura Oprean, actualul procuror-şef al DNA, a coordonat ancheta fostului deputat PNL Virgil Pop. Fostul parlamentar a fost condamnat definitiv de completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit DNA, în perioada decembrie 2007- februarie 2008, în calitatea pe care o avea de consilier judeţean, Pop a pretins 80.000 euro, din care a primit 130.000 de lei şi 30.000 de euro de la un denunţător. Laura Oprean a mai anchetat şi trimis în judecată două dosare în care doi procurori din Maramureş au fost acuzaţi de corupţie. De asemenea, Oprea a mai anchetat şi dosarul fraudării examenului de BAC de la Sighetul Marmaţiei.

10. Gheorghe Bocşan este procuror DNA şi este cel care a anchetat cunoscutul dosar al corupţiei din portul Constanţa, dosar în care au fost trimişi în judecată senatorul Mircea Banias, fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, şi alte 37 persoane. Procurorul Bocşan a investigat şi dosarul de şantaj al lui Dan Diaconescu, în cadrul căruia fondatorul PP-DD a fost arestat preventiv.

Sursa: http://www.gandul.info