Autor: DR. ONUFRIE (OCTAVIAN) POP,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT DE BERGAMO ȘI EUROPA (ITALIA)
În primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul slujbei Pavecernitei Mari, se citește pe fragmente Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. În miercurea din săptămâna a V-a a Postului Mare se recitește pentru a doua oară în perioada postului Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Spre deosebire de prima lectură din Postul Mare când acest canon este împărțit în patru stări citite la slujbele Pavecernitei din ziua de luni, marti, miercuri si joi din prima săptămână, în miercurea săptămânii a V-a canonul se citește integral.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul este o capodoperă a imnografiei răsăritene, în centrul căruia se află smerenia și pocaința ca mod de răscumpărare a omului împovărat de conștiința păcatului.
Autorul, Sfântul Andrei Cretanul, s-a nascut la Damasc în anul 760 și a murit la Erisso, pe insula Lesbos, în anul 840. De foarte tânăr și-a agonisit o înaltă știință de carte și tot de tânăr a îmbrățișat viața călugărească, devenind monah în mănăstirea Sfântul Sava, pe lângă Ierusalim, unde și-a adâncit nu numai viața duhovnicească, ci și pe cea teologică, adiată de harul poetic.
Avea numai douazeci și cinci de ani când patriarhul Ierusalimului l-a trimis cu o misiune bisericească la Constantinopol. Apoi, hirotonit ca diacon, a primit ascultarea de a conduce un orfelinat și o casă de bătrâni, implicându-se astfel și în opera de asistență socială a Bisericii. În jurul anului 700 a fost numit Arhiepiscop al Cretei, de unde și numirea de Cretanul (în unele cărți i se mai spune si Ierusalimiteanul, ca unul care și-a inceput activitatea în Sfânta Cetate).
Sfântul Andrei Cretanul a fost unul dintre primii și cei mai mari imnografi ai Bisericii de Răsărit. Opera sa capitală este Canonul cel mare, alcătuit spre sfârșitul vieții, cam la vremea cand Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, compunea Viața Sfintei Maria Egipteanca.
Canonul aghiografic e o specie de poezie cu formă fixă (cum ar fi, in poezia laică, sonetul sau glossa), iar numele îi vine de la grecescul kanon, care inseamna „norma”, „regula”, „principiu director”. De obicei, el este alcatuit din nouă cântări (ode), după numărul celor nouă cete îngerești; fiecare din acestea cuprinde un număr de tropare (strofe), precedate de un irmos (care anunță tema troparelor) și urmate de un imn al Sfintei Treimi și un altul al Născătoarei de Dumnezeu. De regulă, canonul face parte din slujba de dimineață (utrenia) și e dedicat sfântului (sau sfinților) din ziua respectivă. Opera Sfântului Andrei Cretanul are o situație cu totul aparte. El se numește Canonul cel mare sau Marele Canon, pentru trei rațiuni principale: adâncimea gândirii, frumusețea expresiei și numarul troparelor (în total, 211). El a fost rânduit de Biserică în cartea de slujbe numită Triod (Trei-Ode), și anume la utrenia de joi în săptămâna a cincea din Postul Mare, adica la vremea când creștinii – monahi și mireni – trebuie să-și sporească efortul de purificare în așteptarea Patimilor și Învierii Domnului. Cu vremea s-a hotărit ca el, împărtit în patru segmente (și cu unele prescurtări) să fie cântat – sau citit – și în prima săptămână a Postului Mare, și anume în zilele de marți, miercuri, joi și vineri.
În decursul timpului – dar tot în vechime – în Canonul Sfântului Andrei au fost intercalate și triodele (tricintarile) altor imnografi, Teodor și Iosif, anume la începutul cântărilor a patra, a opta și a noua, precum și imnurile dedicate Sfintei Maria Egipteanca (a carei pomenire se face în Duminica imediat următoare) și Sfantului Andrei.
Tema centrală a Marelui Canon (ca, de altfel, a întregului Triod) este relația antinomică dintre bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu. Dacă El, la Înfricoșătoarea Judecată, îi va osândi la chinuri veșnice pe cei păcătoși, înseamnă că e lipsit de bunătate; dacă, dimpotrivă, îi va ierta pe toți, fără nici o discriminare, înseamnă că nu e drept. Creștinii care merg pe ultima variantă cad în deznădejde; cei care merg pe a doua cad în laxitate morală.
Canonul Sfantului Andrei Criteanul, în cel mai autentic spirit ortodox, cultivă echilibrul: „Când ca un milostiv, vei ședea Judecator…” (ultimul tropar din cântarea a opta). Așadar, Dumnezeu judecă drept tocmai prin faptul că dreptatea e precedată de bunătate. Prin păcat, omul își prezumă osânda, dar prin credință speră în iertare. Credința omului însă se cere alimentată de conștiința păcatului și, prin urmare, de pocaință, dar fără ca prin aceasta el să pretindă îndreptățire: „Cu toate că a greșit, Mântuitorule, eu știu că Tu ești iubitor de oameni: lovești cu mila și Te milostivești fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, și ca un părinte alergi chemându-l la Tine pe fiul risipitor” (Cântarea întai, troparul 12). Sfântul Andrei și-a construit Canonul pe exemplele unor personaje – pozitive sau negative – din Vechiul și Noul Testament, acestea două nemaifiind diacrone (desfășurate în timpul istoric), ci sincrone (convergind către omul aspirant la mântuire).
Sursa foto: manastireavacarestiinoi.ro