A fost aprobată reorganizarea Adevărul Holding.
BCR spune adio celor 6,6 milioane de euro.
Fiscul pierde 2 milioane și ProTV 1,4 milioane!
Pe 31 decembrie 2010 (Adevărul vindea 100.000 de exemplare pe zi) iar pe 31 decembrie 2013 (Adevărul vindea 10.000 de exemplare pe zi)
Cum se fură de la stat și de la privat prin intermediul legii insolvenței? Când guvernul lui Victor Ponta a vrut o modificare la Legea Insolvenței, prin care o firmă când intră în insolvență își încetează activitatea, toată lumea a sărit și a urlat: Atentat la libertatea de exprimare. Vă prezint cazul Trustului Adevărul, dator până în gât și cum legea insolvenței șterge cu buretele datorii de miliarde de lei vechi.
În Germania și în țările europene o firmă care intră în insolvență își încetează activitatea. La noi s-a găsit o găselniță. Un judecător sindic va reorganiza activitatea și firma va reintra în circuitul economic. Cât durează procedura se plătesc creditorii și asta numai cum hotărăște judecătorul și firma merge șontâc șontâc mai departe, sub acoperirea unei legi proaste, ocolind obligațiile către stat.
În această penibilă situație, prin care statul este furat la lumina zilei, cu complictatea justiție, sunt Evenimentul zilei și Realitatea TV. M-am referit la cele mai cunoscute instutiții mass media.
Jurnalistul Cătălin Tolontan face o analiză concisă cum se derulează insolvența la Adevărul și cum statul roman este păgubit de câteva milioane de lei.
A fost aprobată reorganizarea Adevărul Holding: BCR spune adio celor 6,6 milioane de euro, Fiscul pierde 2 milioane și ProTV 1,4 milioane!
Ziarul Click este evaluat la 3,1 milioane de euro
La cererea administratorului special Denisa Turcu, om din cercul încrederii lui Cristi Burci, și a administratorului judiciar Servicii Reorganizare și Lichidare SPRI, care va fi plătit cu 10.000 de euro pe lună, plus o primă de succes de 300.000 de euro, comitetul creditorilor a acceptat planul de reorganizare pe trei ani a companiei Adevărul Holding.
Trustul editează Click, primul ziar al României ca tiraj și audiență, cotidianul quality Adevărul, săptămînalul Dilema Veche și alte publicații. Societatea media a intrat în insolvență pe 9 noiembrie 2012. În 2013, Adevărul Holding a raportat un an de profit, dar problemele de cash flow au dus la creșterea datoriei către stat și furnizori cu 18 milioane de lei.
Potrivit planului de reorganizare, (pe care pe site-ul http://tinyurl.com/kgjzk49), Adevărul Holding are o datorie totală de 405 milioane de lei. Compania își propune ca în trei ani de acum să plătească 4% din datorie, bani care vor merge la societatea Elida Media Consulting (11,2 milioane de lei), Finanțele Publice București (5,5 milioane) și salariații (800.000 de lei).
Companie controlată de Cristi Burci, Elida Media a venit la comitetul creditorilor cu o creanță de 69 de milioane de lei și cu o hîrtie prin care acceptă să primească doar 16,3% din sumă, aproximativ 11,2 milioane de lei.
Restul celor 175 de creditori nu vor vedea nici un ban. Printre cei care rămîn integral păgubiți sînt BCR, care a dat un credit de 30 de milioane de lei fostei societăți patronate de Dinu Patriciu, ProTV și ProVideo care contorizează împreună o gaură de 6 milioane de lei, și aceeași Direcție a Finanțelor Publice București, care își ia adio de la o altă datorie de 9,3 milioane de lei.
Conform surselor care au participat la adunarea creditorilor, în care aceștia au avut de ales între a vinde pe loc brandurile și a aproba planul de reorganizare pe trei ani, Finanțele Publice și ProTV au votat împotriva planului, Elida, pentru, iar BCR s-a abținut! Astfel încît planul a fost aprobat.
Administratorul special susține că, spre finalul celor trei ani, Adevărul Holding va vinde tipografiile și brandurile publicațiilor, a căror valoare de piață a fost astfel estimată de un evaluator: Click 3,1 milioane de euro, Dilema Veche 144.000 de euro, Historia, 77,000 de euro și Tango, 48.000 de euro.
Marca Adevărul nu apare în patrimoniul Adevărul Holding pentru că, probabil, a fost trecută pe altă societate.
Practic, administratorul special susține că în cazul falimentului și al vînzării imediate a brandurilor și celorlalte active, printre care și tipografiile, s-ar fi putut recupera 14 milioane de euro, în timp ce prin continuare activității s-ar putea recupera, prin vînzarea acelorași active în 2017, 16,5 milioane de euro.
Personalul de la Adevărul Holding era, conform cifrelor din document, de 353 de salariați pe 31 decembrie 2010 (Adevărul vindea 100.000 de exemplare) și a ajuns la 111 salariați pe 31 decembrie 2013 (Adevărul vindea 10.000 de exemplare). Fondul de salarii este de aproximativ 200.000 de euro pe lună.
Printre creditorii chirografari, în dreptul cărora figurează 0% sumă pe care o vor recupera, sînt cîteva agenții de publicitate (Odyssey, intrată în insolvență – 19.000.000 de lei, Media Broker – 145.000 de lei, DBV Media House 450.000 de lei, Media Investment – 28.000 de lei).
În aceeași categorie de ”pagubă totală” intră nume precum televiziunea Kanal D cu 665.000 de lei, lanțul hotelier Ana Hotels cu 158.000 de lei, Fan Courier 148.000 de lei, Romtelecom 372.662 de lei sau Med Life, Orange, Asociația Scriitorilor din România cu sume mai mici, dar și tipografii (Infopress), institute de sondare (IMAS) sau furnizori de suplimente (cărți, DVD-uri) precum Content Partner din UK, cu 2.000.000 de lei.
Cifra de afaceri pe 2013 a companiei Adevărul Holding a fost de 66 de milioane de lei. Pentru următorii trei ani, potrivit administratorului special, afacerile se vor stabiliza la această valoare, urmînd ca onorariul administratorului judiciar să fie de 1,1 milioane de lei pe an, sumă ce reprezintă 10% din fondul total de salarii.
Concluzii
Din totalul firmelor aflate în insolvență, circa 14.726, potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), toate urmează aceeași procedură învechită, de restructurare managerială. Judecătorul sindic are putere absolută și decide care creditor primește banii și care nu, chiar dacă Statul are prioritate în toate cazurile. Încă o dovadă că se fură în România cu legea pe masă și cu complicitatea justiției dependente de hoție. Legea insolvenței în România a reintrodus în circuitul economic un porcent de sub 1% din firmele intrate în insolvență, restul sub acoperirea legii nu plătesc taxe și nici impozite. Mai e ceva de spus?
Sursa: tolo.ro