CÂT TRĂIEȘTI, ÎNVEȚI!

Spread the love

Loading

Autor: Dr. Paul ICHIM

Iar mi-am dat seama că am lipsuri informaționale în varii domenii, așa că aplic consecvent zicerea, cât trăiești înveți.

Uite așa am aflat că de Rusalii se sărbătoresc cei cu numele de Roxana sau Ruxandra. Inițial,  mi-a trecut prin cap să întreb de ce nu schimbă numele sărbătorii religioase în Ruxalii?

Trecând peste sărbătorile grele creștine, Paștele și Nașterea Domnului intitulată după unii Crăciunul, care au devenit prin concursul mediei doar mari paranghelii și crăpelnițe, abundă calendarele de tot felul de sfinți, sfințisori, mucenici și altele, ba cu ceva cruce neagră, ba cu roșie.

Invariabil se asociază sărbătorile celor ce se potrivesc cu numele și iar se pune de o parangehelie.

Nu știu cât de credincioși suntem, de fapt cam știu, dar doritori de motive de chefuială să te ții bine, cât de inventivi suntem.

Au fost niște reculegeri religioase de rusalii, de au chiuit coclaurii de muzică de petreceri până la ore târzii în  noapte, așa de pătrunși au fost oamenii de semnificația religioasă.

Mai am o observație. Dacă urmăriți pe ăia care ne tot consemnează-n media sărbătorile religioase, aceștia adaugă și ce-i păcat de făcut în astfel de zile.

În orice caz, destul de multe ce se leagă de muncă, se încadrează la păcate. Nu știu dacă ați observat, singurii care pot munci, sunt aia din lumea medicală pe specificul lor.

Bănuiesc că la chestiile astea de sărbătorit, doctorii au fost scoși din schemele tradițiilor creștine. Asta e, trebuie să fie și ceva sacrificați pe lumea asta….ha !!

 

Sursa foto: dilemaveche.ro

Tagged: