Membrii organizației LORD ’89 i-au scris miercuri, 7 ianuarie 2015, premierului Victor Ponta, solicitându-i între altele să facă publice dosarele revoluționarilor și să nu permită perpetuarea unor falși protagoniști ai…
L.O.R.D.’89, constituită din asociații de revoluționari legal înființate până la data de 30 dec. 1992, asociații care n-au fost constituite în scopuri politice, dar care au ca obiective apărarea, respectarea…
Domnule Deputat Sebastian GHIȚĂ, Noi, revoluționarii, cei care prin jertfă de sânge am aprins flacăra revoltei în Decembrie 1989, am declanșat lupta împotriva comunismului și dictaturii, cu surprindere și indignare…
Comunicat de presă – L.O.R.D.’89 L.O.R.D.’89, constituită din asociații de revoluționari legal înființate până la data de 30 dec. 1992, asociații care n-au fost constituite în scopuri politice, dar care…
C O M U N I C A T Vineri, 15 martie 2013 la Timișoara, a avut loc întâlnirea reprezentanților asociațiilor de revoluționari din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și…