Dacă te opreşte un poliţist care coboară dintr-o astfel de maşină poţi crede cu uşurinţă că nu eşti în România.
Ei bine, la Odorheiul Secuiesc maşina poliţiei nu este inscripţionată în limba română, ci în maghiară. Astfel pe vehicul scrie ”Helyi Rendorseg” – Szekelyudvarhely, adică, în traducere, Poliţia Locala – Odorheiul Secuiesc.
Poţi intui că ai de-a face cu oamenii legii doar dacă iei în seamă girofarul şi sirena. O fotografie cu maşina poliţiei a fost postată pe reţelele de socializare şi a scandalizat internauţii, potrivit evz.ro. „Suntem o ţară condusă de indolenţi şi incompetenţi. Nu se poate să nu respecţi CONSTITUŢIA şi legile ţării în care trăieşti”, comentează pe Facebook un utilizator, potrivit sursei citate.