Cel mai bătrân om din lume

Spread the love

Loading

batranCel mai bătrân om din lume are 123 de ani şi trăieşte în Bolivia


La 123 de ani, un bolivian aşteaptă să fie omologat drept cel mai bătrân om de pe Terra. Carmelo Flores Laura trăieşte în Anzi, într-un sătuc aflat la 4.000 de metri altitudine, îşi găteşte singur şi mestecă zilnic frunze de coca.

Bătrânul nu este deranjat de temperaturile scăzute şi de aerul rarefiat din munţi şi spune că nu-şi aduce aminte când a fost ultima oară bolnav. Este văduv şi a pierdut doi fii. Acum este ajutat de singurul său copil rămas în viaţă şi de mai mulţi nepoţi.

 

Data de naştere a lui Carmelo Flores Laura apare în registrul oficial din Bolivia: 16 iulie 1890. Documentele vor fi analizate de reprezentanţii Cărţii Recordurilor, pentru a omologa vârsta bolivianului.

În prezent, titlul de cel mai bătrân om de pe pământ îi aparţine unui japonez, în vârstă de 115 ani.

Sursa: Yahoo News, digi24.ro