Autor: Profesor Marin Oanea
În ziua de 15 iunie, centrul muzical al Galațiului a fost la Școala Gimnazială 22, unde a avut loc Festivalul concurs „Vocile primăverii”, ediția a III-a, unde am participat ca inițiator al acestui festival și ca membru al juriului. Grupul vocal, uneori vocal-instrumental, „Vocile primăverii”, a fost înființat de subsemnatul în toamna anului 1978 la Școala Gimnazială 18 și continuat apoi la Școala 22, a funcționat fără încetare timp de 42 de ani, până când am părăsit învățământul, poate un record în materie. A fost ca o emblemă atât pentru mine, cât și pentru cele două școli pe care le-am reprezentat cu succes în numeroasele activități și concursuri, contribuind din plin la promovarea unei imagini pozitive a celor două școli. Acest festival întreține vie, atât pentru mine, dar și pentru „școala mea”, flacăra a ceea ce a însemnat „Vocile primăverii”.
Festivalul, ca și grupul vocal, s-a dorit și i-a reușit să aducă în atenția publicului descoperirea de talente de la cele mai fragede vârste, promovarea muzicii de calitate, cu largi valențe educative, în detrimentul kitch-ului, care, se pare, beneficiază de o largă promovare la nivel național.
Festivalul nostru este „girat” de Universitatea „Dunărea de Jos” – Facultatea de Arte, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, precum și Asociația părinților „Dimitrie Cantemir”, a Școlii Gimnaziale nr. 22.
Din juriu au făcut parte:
- univ. dr. Gabriel Bulancea – Facultatea de Arte – fost membru al grupului vocal „Vocile primăverii”;
- Valentina Tudorache – directorul unității de învățământ;
- Florin Dobrescu – prof. de muzică;
- d-na Alina Darie – solist de muzică ușoară și jazz – fost membru al grupului vocal „Vocile primăverii”;
- Marin Oanea – inițiatorul festivalului.
Concurenții s-au prezentat la un nivel artistic foarte ridicat, s-au dat numeroase premii și diplome, iar trofeul a fost cucerit de elevul Gafton Eduard, (coordonator, prof. Daniela Chipăilă) de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Galați. Au susținut recitaluri eleva Ioana Miruna Grigoraș de la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” din comuna Cuza Vodă – câștigătoarea ediției a II-a a festivalului, precum și două grupuri folclorice de la Școala Braniștea și „Dan Barbilian” din Galați, coordonator, prof. George Niță.
Mulțumiri întregului colectiv care s-a ocupat de organizarea festivalului, îndeosebi doamnei directoare a școlii și a doamnelor prof. Doina Pană și Simona Maravela.