Autor: dr. PAUL ICHIM
Luat cu treaba, uneori esti luat de catre viata prin surprindere. Un astfel de moment l-am patit astazi, cand am aflat ca o buna colega se pensioneaza, dupa o activitate facuta chiar patimas, vreme de peste 4 decenii. Nu sunt ipocrit sa spun ca relatia profesionala interumana este egala intre noi. Cu unii confrati discuti intr-un fel cu altii colaborezi in cu totul alt mod.
Pe colega mea o cunosc din 82, cand am inceput stagiatura si eram trecuti prin tot felul de stagii de specialitate, cand faceam garzi la greu, prin judetean, pe la ambulanta sau trimisi cu lunile in teritoriu sa acoperim asistenta in rural cand ramaneau dispensarele fara medici. Apoi am prins o perioada de cativa ani cand nu s-a dat examen de secundariat/rezidentiat, ma-ta mare spunand ca medicii sunt specialisti, la ce le mai trebuie examene. Uite asa am ajns colegi de dispensare rurale, cu garzi facute la Spitalul Pechea, unde se asistau si nasteri la lanterna si felinare, iar oamenii erau vazuti in teritoriu la greu. Am castigat concursurile de secundariat am facut fiecare specialitatea care i-a placut si ne-am reintalnit colegi la Spitalul Municipal. Nu povestesc cum mergeau sectiile Spitalului Municipal si cum erau percepute in oras, deoarece reprezinta si acum la atatia ani, o rana in suflet dupa decizia imbecila de a schimba destinatia acelui spital in 2003. Uite asa echipele de la interne, chirurgie, anestezie si terapie intensiva si imagistica au fost relocate la Spitalul Judetean.
Sa revenim la prezentul reprezentat de munca-n Judetean. N-a fost macar o singura data, un moment de contradictie cu aceasta colega a mea. De fapt relatia intercolegiala a celor veniti de la Municipal a fost extraordinara, se proba ca colo eram o familie. Mi-a placut intotdeauna preocuparea colegei noastre in stabilirea unei strategii de tratamnet interdiciplinar, maniera in care comunica datele medicale si se interesa de soarta pacientilor. Omul acesta a facut meseria chiar patimas, cu suflet si maxima seriozitate, total lipsita de orgolii inutile. In mod cinstit recunosc ca mi-a facut o reala placere colaborarea cu ea. Astazi insa am realizat ca au trecut deja 4 decenii de practica la catarama, cu ani de zile in garzi, cu o groaza de nopti nedormite. In mod sigur la tristetea inerenta constatarii trecerii anilor, ramane constatarea ca a fost o munca onesta in slujba oamenilor, ca a ajutat zeci de mii de oameni si ca in mod sigur ramane cu fruntea sus, chit ca iese la pensie fara a fi considerata vreo speciala de catre societatea noastra ciudata.
Omul asta deosebit pentru mine, caruia ii multumesc pentru colaborare si ma onoreaza ca-i sunt coleg, se numeste Doctor Maria Iacob.
Parafrazez un confrate gandind de fapt la fel, tare bine ar fi ca exemplul ei sa fie preluat si de generatiile ce o urmeaza. In mod sigur nu va incheia activitatea medicala, daca Divinitatea o va proteja, va fi regasita in mediul privat. Tot la fel de sigur cele peste 4 decenii de practica, in perioade istorice diferite, pot aduna material de multe istorisiri savuroase dar si dureroase.
Profundul meu respect Dr. Maria Iacob si as indrazni sa spun ca adaug si o afectiune aparte pentru tine.