Autor: DR. ONUFRIE (OCTAVIAN) POP,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT DE BERGAMO ȘI EUROPA (ITALIA)
Anul liturgic include și un al doilea ciclu, închinat cinstirii Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Acesta constă în următoarele sărbători mai importante: Nașterea ei – 8 septembrie; Intrarea Maicii Domnului în Biserica -21 noiembrie; sărbătoarea Bunei Vestiri – 25 martie; sărbătoarea întâmpinării Domnului – 2 februarie; și, în final, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului -15 august. Ele ne amintesc despre diferitele momente din viața Fecioarei Maria, însă nu sunt doar amintiri. Ele ne revelează cu adevărat ceea ce este viața umană în perfecțiunea ei, pentru că Fecioara Maria este Maică Domnului și, astfel, rodul cel mai bun, ultim, desăvârșit al umanității. Ea este singură în care vedem ceea ce Dumnezeu a dorit când a creat ființa umană.
Când privim la curăția ei, la iubirea ei față de Dumnezeu, la perfecțiunea ei, știm că toate gândurile noastre – „eu sunt bun , „eu sunt rău”, „eu sunt mai bun”, „eu sunt mai rău” – sunt fără înțeles. Când ne gândim la iubirea ei cerească, la întreagă ei viață, știm că această este viața umană reală și, de asemenea, realizăm cât de departe suntem noi de ea.
Astfel, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului nu este numai comemorarea nașterii ei, ci descoperirea adevăratului înțeles al întrării
fiecărui om în lume. Din momentul în care suntem născuți, deja începemsă împlinim destinul nostrum uman. Această înseamnă a realiza în condițiile și situația noastră personală nivelul de trăire pe care Fecioara Maria l-a realizat. Ce a făcut ea? Întâi de toate, ea a fost prezentată la Templu, și această s-a întâmplat și cu noi: noi de asemenea am fost prezențați la Templu, în cadrul Botezului și Mirungerii. Această înseamnă într-un sens că am fost scoși afară din această lume și întrăm în adevărată viață care este în Dumnezeu, înseamnă că viață noastră este închinată și încredințată lui Dumnezeu. Prezentarea la Templu (adică Intrarea în Biserica – n. trad.) este sârbă-toarea în care noi învățăm ce înseamnă dăruirea noastră lui Dumnezeu.
Apoi urmează sărbătoarea Bunei Vestiri: comemorarea vestirii unice făcută Mariei, dar și comemorarea vestirii făcute fiecăruia dintre noi despre ceea ce trebuie să facem în această lume. Pentru că toți avem o vocație care nu este pur și simplu „a reuși” în viață, ci mai degrabă a împlini dorința lui Dumnezeu, „planul” Sau unic pentru fiecare dintre noi. Acestei vestiri Fecioara Maria i-a răspuns da. Acest da al ei este acela care face posibil un da al nostru în fața lui Dumnezeu, pentru că răspunsul ei a făcut posibilă venirea lui Hristos la noi. În ea bucuria și supunerea față de dorința lui Dumnezeu, „facă-se voia Ta”, este revelată, dar și dată nouă.
Următoarea este sărbătoarea Întâmpinării Domnului, când ea oferă pruncul ei lui Dumnezeu. Această sărbătoare are sens nu numai pentru mame, ci pentru toată ființa umană, pentru că adevăratul înțeles al vieții noastre și a tot ceea ce există în ea stă în oferirea lor lui Dumnezeu. Uneori, vorbind despre ceva sau cineva pe care noi îl iubim sau de care purtăm grijă, zicem, „acesta este copilul meu”! Dar indiferent ce „copil” avem, trebuie să-l oferim lui Dumnezeu. Viață umană adevărată înseamnă să realizăm că totul aparține lui Dumnezeu, și nu există bucurie mai mare decât aceea de a oferi lui Dumnezeu pe acelea care-I aparțin. La Sf. Liturghie zicem: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Totul capătă înțelesul adevărat și ne aparține cu adevărat când noi îl oferim lui Dumnezeu cu bucurie, mulțumire și cu iubire.
Ultima sărbătoare a acestui ciclu este Adormirea Maicii Domnului. Acum vara este aproape de sfârșit; fructele și florile sunt frumoase; frunzele devin aurii și roșii, dar ele sunt încă vii. Natură s-a împlinit pe ea însăși și totul se pare că a atins perfecțiunea. În mijlocul acestei lumi minunate, noi sărbătorim, într-un sens voios, moartea Fecioarei Maria, și afirmăm în imnele noastre că ea nu a fost părăsită în moarte. Pentru că așa de mare a fost iubirea ei, așa de mare a fost puterea luminii pe care ea a avut-o în ea însăși și a vieții ei cu Dumnezeu, că a fost ridicată din moarte de către Hristos; și în această, în înălțarea ei, a început învierea noastră, a tuturor. Sărbătoarea o descoperă pe ea că primul rod al învierii lui Hristos. Dar ceea ce s-a întâmplat cu ea se întâmplă și cu noi; calea ei este calea noastră. Contemplarea acestor sărbători închinate ei înseamnă contemplarea vieții noastre prin ea, ființă umană desăvârșită.
Același lucru se aplică fiecărei zile a anului, același lucru se aplică și comemorării sfinților, Sf. Ioan Botezătorul, apostolilor, sfinților cuviosi, fiecărui sfânt în parte și tuturor laolaltă. Astfel, noi trăim nu numai în timpul despre care citim în ziare, timpul evenimentelor politice, al bucuriilor mici și trecătoare, al suferinței și nenorocirii, ci și în timpul care, generație după generație, a „produs” pe aceia pe care noi îi numim sfinți. Ei sunt vii, ei sunt cu noi, iar în timpul fiecărei Liturghii noi îi pomenim pe toți sfinții. Această prezența vie a lui Hristos, și în jurul Lui, a Sfintei Maria, a Sf. Ioan Botezătorul și a tuturor sfinților – această minunată unitate a tuturor celor care sunt în Hristos – este experiență fundamentală a Bisericii. Acum înțelegem că ciclul liturgic al anului nu este o simplă înșiruire de zile, dintre care unele trebuie să fie „ținute” într-un sens religios, iar altele sunt „profane”. întâi de toate, ciclul liturgic este adevărată experiență a „noului timp”, apropierea de noi a darului divin. Dumnezeu ne-a dat toate aceste sărbători și în fiecare dintre ele ne-a dat minunatul dar al bucuriei Sale.
Sursa foto: didacticaortodoxa.blogspot.com