COMUNICAT – Comemorare 32 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989 32 DE ANI de când Lugojul a devenit AL DOILEA ORAȘ LIBER DE COMUNISM -  ORAȘ MARTIR  - A DOUA CAPITALĂ A REVOLUȚIEI ROMÂNE

Spread the love

Loading


Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 1242 din 8 decembrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, vă comunicăm următoarele :

Cu mare regret, din cauza pandemiei și a restricțiilor impuse, suntem în imposibilitatea de a ne comemora eroii căzuți în acel Decembrie ‘89 sângeros, alături de lugojeni și la nivelul așteptat de lugojeni, așa cum  erau organizate manifestările în fiecare an în zilele de 19 decembrie – tradiționala fasole cu  ciolan și 20 decembrie – restabilirea traseului parcurs de revoluționari în decembrie 1989.

Astfel, manifestările dedicate Aniversării a 32 de ani de la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 la Lugoj, vor fi organizate în data de 20 decembrie 2021, începând cu ora 11,00  cu depuneri de coroane la :

  • Crucea din fața Primăriei mun. Lugoj
  • Troița de pe str. Timișorii
  • Monumentul Revoluției din Lugoj, în fața Unității Militare
  • Cimitirul Ortodox
  • Cimitirul Catolic

Datorită limitării numărului de participanți la evenimente pentru fiecare locatie, coroanele vor fi depuse de 2 (doi) reprezentanți de la fiecare organizație – Asociația 16-21 Decembrie 1989 Lugoj, ALPAR – Lugoj 20 Decembrie 1989.

Nu trebuie sa uităm că ziua de 20 decembrie este o zi de respect și pioșenie, de rememorare a evenimentelor care au caracterizat Revoluția din Decembrie 1989, un semn de cinstire dat memoriei celor care s-au jertfit pentru libertate și demnitate și trebuie să rămână vie în memoria lugojenilor.

ASOCIAȚIA 16 -21 DEC. 89 LUGOJ              ALPAR – LUGOJ 20 DEC. 1989

Vicepreședinte                                                     Președinte

Nicolae TOMA                                                    Ioan INDRU