Corul ,,Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de Lucian Onița, vă invită la tradiționalul Concert de Colinde, care este oferit lugojenilor în fiecare an, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, de Ziua Lugojului.
Concertul, care va avea loc sâmbătă, 20 decembrie 2014, de la ora 18.00, în generosul și primitorul spațiu oferit de Universitatea Europeană Drăgan Lugoj, va avea o semnificație specială, anul acesta împlinindu-se 25 de ani de la declanșarea Revoluției din Decembrie 1989, municipiul de pe Timiș fiind primul din țară care s-a alăturat Timișoarei, în 20 decembrie 1989, în Revoluția împotriva regimului comunist.
Coriștii lugojeni, prin repertoriul ales, unul deosebit de amplu și variat, în care se vor regăsi colinde și cântece de Crăciun ale unor renumiți compozitori români și universali, vor, astfel, să aducă un omagiu Eroilor căzuți pentru libertate și democrație acum un sfert de veac, dar și să aducă în inimile spectatorilor căldura și bucuria specifică Sărbătorii nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.
Concertul din acest an se va bucura de participarea Formației de Muzică de Cameră a Facultății de Muzică din Timișoara, sub conducerea muzicală a conf.univ.dr. Ortensia Miclea, care va conferi, cu siguranță, o notă aparte acestui deosebit eveniment artistic.
Soliștii concertului vor fi soprana Ioana Mia Iuga, tenorul Daniel Zah și basul Samuel Constantin.
În program: D.G. Kiriac, T. Popovici, I.D. Chirescu, S. Olariu, I. Vidu, V. Popovici, E. Monția, Gh. Cucu, N. Lungu, A. Vivaldi, W.A. Mozart, G.F. Handel, J. Pierpont, Fr. Gruber.
Intrarea va fi liberă.