Consemn la frontiera anotimpurilor

Ultimele zile de iarnă, primele zile de primăvară, întotdeauna pașii noștri semnează intrările și ieșirile unor clipe bătrâne, tinere, unele abia născute. Întâia zi de martie marchează debutul primăverii calendaristice, dar asta nu înseamnă că zăpada nu își mai face apariția, sau că atmosfera de iarnă s-a dus dintr-odată.
Dar cine este această Iarnă? O femeie cochetă, părăsită de iubit, cu inima rece, însă foarte puternică, se știe că nimeni nu a putut să-i mai cucerească sufletul de la despărțire, iar adevăratul prieten al ei este Gerul, singurul cu care se mai întâlnește atunci când este supărată. Această prințesă cu haine mereu albe poate fi și generoasă, dar o face pentru a-și arăta puterea, complotând cu razele de soare, aduce de multe ori căldură pe pământ, dar după zilele frumoase trimite zăpada, viscolul și gerul, aceasta este Iarna, prietena noastră din copilărie. Sunt momente în care îmi spun că Iarna a îmbătrânit, sau poate forța i s-a slăbit, nu știu ce să mai cred, totul era odată special, troieni de zăpadă, ninsori care nu se mai terminau, atât de pură acea pătură groasă de fulgi lipiți, atât de liniștită, de grațioasă, de strălucitoare, Doamne Dumnezeule, atât de magică! Trăiam o poveste în fiecare an al copilăriei, o poveste în care Moș Crăciun avea glasul bunicii mele sau al vecinului…
România și comunismul ei sufocant, dar cine mai ținea cont de restricții când era vorba de balurile din luna Decembrie, cu mic, cu mare intram în Căminul Cultural din sat, să prindem loc pe scaune bunicilor și părinților noștri, după care ne pierdeam prin mulțimea de oameni, care nu mai simțeau frigul, jocul îi transforma, erau cei mai fericiți, acesta a fost românul copilăriei, acestea erau iernile de altădată. În fiecare zi a lunii Decembrie simt mirosul de portocale, sunt fructele copilăriei mele, și le primeam în seara de ajun, însă mirosul lor stătea pitit printre haine, de multe zile… Sărbătorile era sărbători, foarte respectate, pline de prăjituri, fripturi, distracții, cadouri, împăcări, iubiri, cine mai ținea cont de faptul că nu aveam dreptul la cuvânt, cine se mai văita de statul la coadă cu orele pentru pâine, carne, mezeluri, cine se mai supăra pe Ceaușescu pentru lipsa de căldură și curent? Nimeni nu mai avea treaba comuniștilor, atunci eram toți frați, țuica, vinul fiert, porcul, cozonacii, toate erau la fel pentru oameni, toate aveau același gust. Eram român în România mea!
Haide, apropie-te primăvară, te aștept. Ți-am deschis toate porțile sufletului meu, ferestrele casei strălucesc de bucurie, adu-mi diminețile acelea pline de cântece înfrunzite, adu-mi amiezile liniștitoare, înmiresmate, adu-mi după amiezile cu gust de iarbă fragedă și clipe calde, adu-mi serile răcoroase, cu miros de pădure pieptănată, adu-mi nopțile confortabile, acelea care sorb vinul din pahare de cristal. Haide, dragă prietenă, lasă pământul să se scuture, lasă păsările să cânte, prinde seninul cerului în ochi și parfumează-l cu vântul ce bate revigorant, privește în jur, nu vezi arhitectul din coaja de copac, fiecare respirație a naturii dă naștere la flori, frunze, la tot ce răsare din pământul globului zurliu pe care pășim.
Cine ești tu Primăvară? Ai fost și vei rămâne anotimpul bucuriei tuturor viețuitoarelor, ai fost și vei rămâne anotimpul noilor începuturi, Doamne, atâtea ne-ai dat nouă, pământenilor, dar cel mai frumos cadou cred că este această nobilă renaștere a tuturor timpurilor, -Primăvara-, femeia strop de ploaie, femeia sămânță, femeia rădăcină, femeia cântec, femeia care aduce căldură în toate trupurile, sufletele, inimile…
Mai sunt câteva zile geroase, răbdăm, suntem eroi, dar vin ele zilele de primăvară și încep să se audă zumzete de albine, foșnete de păsări harnice care își regăsesc cuiburile sau își reclădesc altele, soarele își trimite razele dezmorțite pe pământ, un fel de artificii uitate de Crăciun, dar cu mult mai multă căldură și strălucire, covorul verde se întinde în fiecare secundă pe pământ, vântul își face de cap împrăștiind mirosul florilor peste tot, ura, răutatea, tristețea și dușmănia își pierd sufletul, pământul renaște, alte nume, alte voci, alte fericiri!
Acum, în 2021, lumea se zbate între viață și moarte, între frică și speranță, între dragoste și ură, iubim viața mai mult ca niciodată, însă urâm nebunia creată de ciudatul virus apărut de nicăieri. Un virus care face ca oamenii să respire greu purtând mască, în același timp ajută pământul să respire mai ușor, poate că este un lucru totuși bun pentru că acest glob pământesc avea nevoie de aer mai mult ca oricând, își dorea să respire iar pe noi acest lucru nu ne interesa și deodată: bum! Totul s-a cutremurat, pandemia apărută a distrus mersul vieții oamenilor, însă a dat câteva lecții importante care nu se vor uita niciodată, iată cum vorbele lui C. S. Lewis sunt atât de vii în gândurile noastre astăzi:
”Nu poți să te întorci și să schimbi începutul, dar poți să începi de acolo de unde te afli și să schimbi sfârșitul”
Trăim o istorie cruntă, și știm cu toții acest lucru, ne confruntăm cu o criză care și-a multiplicat clipele instabilității, sănătatea noastră este afectată, dar mintea are un rol hotărâtor în aceste momente ale istoriei, o nebună cu picioare lungi, cu mâini tip gheară, ca să poată arunca frici pe pământ. Toate continentele sunt în război cu această pandemie, spre norocul nostru avem cea mai modernă armă și anume sănătatea mintală, care ne ajută să rezistăm și să supraviețuim crizei. Al Treilea Război Mondial, de care s-a tot povestit a sosit, oamenii de pe întreaga planetă se luptă cu necunoscutul, dar nu cu arme chimice, nici cu sabia sau arcul, nici cu lupta corp la corp, ci cu tratamente cu medicamente și vaccinuri, cu echilibrarea gândirii, ne apărăm sănătatea și nu granițele țării, contracarăm fenomene prin fel și fel de modalități eficace în care creierul nostru este arma cea mai puternică, el ne ghidează, ne ajută să câștigăm războiul cu necunoscutul inamic, de fapt ne ține de mână pentru a traversa în siguranță această perioadă periculoasă, într-adevăr trăim clipe unice, scriem și citim în același timp istoria lumii.
O parte din cei care supraviețuiesc acestui război inedit, vor fi afectați de anxietate, stres, vulnerabilitate, devastare, dezumanizare, și vor fi tratați toată viața, de aceea trebuie să avem speranță, multă speranță, doar ea mai are curajul să iese din buncărele lunilor de criză și să se lupte cu nemilosul virus, care și-a desfăcut aripile în 2020, lăsând foc și cărbuni încinși în viața multora. Sigur că ne vom lupta mai departe noi de noi, bolile fizice și psihice nu se vor da duse din această lume îngenuncheată și de febra politicului, dar faptul că noi de noi ne putem înveli în speranțe, noi de noi ne putem acoperi cu pături creative, astfel că ajutându-ne unii pe alții vom crea empatia de care are nevoie întreaga omenire.
Vom câștiga războiul și vom deveni o generație de atașament în care speranța are rolul de a construi relații puternice între oameni.
Vom supraviețui acestui virus inamic și vom deveni o lume mai puternică, o lume care va stăpâni necunoscutul din cauza căruia suferim astăzi, vom fi braț la braț cu speranța care ne permite să gestionăm temerile.
Vom fi cei mai inteligenți supraviețuitori, un exemplu pentru viitoarele generații, vom inspira celor din viitor ce înseamnă să rămâi calm și să găsești soluții de ieșire din impas în situații dificile.
Vom fi liberi și sănătoși pentru că va veni femeia cu rochie verde, pe numele ei de fată, Primăvara. Acest anotimp oferă lumii întregi spiritualitatea de care este atâta nevoie, ne vom simți aproape de natură, vom prinde curaj să extragem protecție, îmbrățișare, sărut și putere, dragoste de viață, vom fi lumina călăuzitoare pentru cei care vin după noi, vom da un consemn la frontiera tuturor anotimpurilor și vom spune că am câștigat cel mai greu război, suntem liberi, suntem fericiți, nimic fără Dumnezeu! Primăvara este pe drum.

Mia Maria Rogobete

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *