Constanța, pentru a 9-a oară pe harta mondială a maratoanelor. Andrei Badiu și Mariana Nenu, campionii Maratonului Nisipului 2024

Spread the love

Loading

Peste 1400 de sportivi amatori şi profesionişti, împreună cu alte câteva sute de susţinători,

s-au adunat în perioada 25-26 mai 2024, pe plaja Zoom Beach din Constanța pentru a participa la cea de-a noua ediție a Maratonului Nisipului CELCO Marea Neagră. La evenimentul sportiv au avut loc patru curse competitive: maraton (42km), semimaraton (21km), cros (10km) și cursa populară (5km), precum și două curse destinate familiilor și elevilor: Family Run și „Campionii Școlii”.
După o cursă spectaculoasă, Andrei Badiu a câștigat proba de maraton la băieți, în timp ce Mariana Nenu a obținut primul loc la fete. În ceea ce privește semimaratonul, Vasiliu Cornel a trecut primul linia de finish la băieți, în timp ce Nicoleta Ciortan a câștigat la fete.
Câștigători – Cursa de 5 kilometri
La categoria băieți, Paul Mihai Galoiu a reușit să câștige cursa de 5 km cu un timp remarcabil de 19 de minute și 46 de secunde. În urma sa s-au clasat Cristian Bornaz, care a trecut linia de finish la 67 de secunde distanță de câștigător, și Claudiu Marcu, cu un timp de 21 de minute și 16 de secunde. La cursa de 5 kilometri pentru fete, Elena Moaga a urcat pe prima treaptă a podiumului, înregistrând un timp de 23 de minute și 59 secunde. Locul al doilea a fost ocupat de Iulia Tcaciova, care a încheiat cursa în 24 de minute și 33 de secunde, iar Teodora Nădrag a obținut locul al treilea cu un timp de 25 de minute și 14 secunde.
Câștigători – Cursa de 10 kilometri
La categoria băieți, Igor Țimbalari a reușit să câștige cursa de 10 km cu un timp remarcabil de 42 de minute și 7 de secunde. În urma sa s-au clasat Alin Despa, care a trecut linia de finish la doar 69 de secunde distanță de câștigător, și Constantin Chiriță, cu un timp de 43 de minute și 16 de secunde. La cursa de 10 kilometri pentru fete, Alexandra Streja a urcat pe prima treaptă a podiumului, înregistrând un timp de 46 de minute și 39 secunde. Locul al doilea a fost ocupat de Andreea Lăcriceanu-Bratu, care a încheiat cursa în 50 de minute și 49 de secunde, iar Luminița Balaban a obținut locul al treilea cu un timp de 52 de minute și 18 secunde.
Câștigători – Cursa de Semimaraton (21 km)
La cea de-a doua cea mai dificilă probă din cadrul evenimentului, Semimaratonul, Vasiliu Cornel a câștigat la categoria băieți cu un timp impresionant de 1 oră, 28 minute și 13 secunde, urmat de Nicolai Omelianov, cu un timp de 1 oră 32 de secundă și 15 secunde, iar Ionuț Cristea a luat locul al treilea cu un timp de 1 oră, 34 minute și 26 de secunde. La categoria fete, Nicoleta Ciortan a câștigat cursa detașat, încheindu-și traseul într-un timp de 1 oră, 36 minute și 58 de secunde. Irina Popa s-a clasat pe locul al doilea cu un timp de 1 oră, 43 minute și 9 de secunde, iar Alona Vasylchenko a completat podiumul cu un timp de 1 oră, 53 minute și 27 de secunde.
Câștigători – Cursa de Maraton (42 km)
Maratonul a reprezentat cea mai mare provocare pentru toți participanții, dar Andrei Badiu a fost primul la categoria băieți care a reușit să treacă linia de finish, într-un timp impresionant de 3 ore, 40 minute și 40 secunde. Artiom Resetnicov a ocupat locul doi, terminând cursa în 3 ore, 41 minute și 49 de secunde, în timp ce Răducu Turtoi a încheiat cursa pe locul al treilea, cu un timp de 3 ore, 42 minute și 17 secunde. La categoria fete, Mariana Nenu a câștigat cursa de maraton detașat, înregistrând un timp de 4 ore și 15 de secunde. Cristina Popa s-a clasat pe locul doi, cu un timp de 4 ore, 16 minute și 11 de secunde, în timp ce Regina Tircomnicu a ocupat locul al treilea cu un timp de 4ore, 28 minute si 36secunde.
De la copil la copil: Într-o alergare de caritate, copiii se mobilizează pentru a ajuta ceilalți copii afectați de cancer
Peste 300 de copii și familiile lor s-au adunat sâmbătă, 25 mai 2024, pe plaja Zoom Beach din Constanța pentru a participa la cursa „Family Run”, un eveniment care a promovat activitățile în aer liber ca modalitate excelentă de petrecere a timpului liber în familie. Copiii au alergat cu entuziasm aproximativ un kilometru alături de părinți sau bunici, subliniind importanța mișcării și a sportului în viața lor.
În aceeași zi de sâmbătă, a avut loc și competiția „Campionii Școlii”, la care au participat 500 de elevi, organizată pe categorii de vârstă. Scopul acesteia a fost de a relansa sportul la nivelul școlilor primare și gimnaziale și de a le oferi elevilor obiceiul de a participa la competiții sportive. De asemenea, organizatorii evenimentului și-au propus să doteze școlile participante cu materiale sportive.
“Suntem extrem de recunoscători pentru prezența a peste 1400 de sportivi amatori și profesioniști, la cea de-a noua ediție a Maratonului Nisipului Celco Marea Neagra, care a transformat acest eveniment într-un succes de neuitat. Mulțumim tuturor participanților pentru efortul și dedicația lor. Performanțele din cursele competitive și cursele destinate copiilor au fost impresionante și au adus un plus de valoare acestui eveniment. Fiecare kilometru parcurs a demonstrat spiritul sportiv și dorința de autodepășire. De asemenea, dorim să mulțumim sponsorilor și voluntarilor, al căror sprijin a fost esențial pentru buna desfășurare a evenimentului. Energia și încurajările voastre au fost un adevărat motor pentru sportivi. Felicitări tuturor câștigătorilor pentru rezultatele lor remarcabile și mulțumiri tuturor participanților pentru implicare. Ne bucurăm că împreună am reușit să promovăm litoralul românesc și să consolidăm poziția Constanței pe harta internațională a maratoanelor. Așteptăm cu entuziasm următoarea ediție și noi provocări alături de voi”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive SanaSport, organizatorul evenimentului Maratonul Nisipului Celco Marea Neagra.
Ediția din acest an a Maratonul Nisipului Celco Marea Neagra este posibilă datorită sprijinului generos oferit de partenerii și sponsorii noștri. CELCO este sponsorul principal al ediției cu numărul nouă. Printre sponsori și parteneri se numără Cardinal Motors, Bellotto, Azuga, Roxtec, Autokarma, VIVO!Constanța, Auchan, Lion Broker, Farmacia Ercon, Uzcasnic.ro, Decathlon, Gourmet Gift, OMD Mamaia Constanța, Asociația Today, Zoom Beach Bar, Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM, Rozefir, Mystic Beach, Visa Med, Restaurant Harlequin, Reyna, Ecopy by NS Copiers, Asociația Dăruiește Aripi, Pink Alien Media, Zip Escort, Apele Române, DSJ Constanța și Primăria Constanța.
Asociaţia Sportivă SanaSport este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea importanței sportului pentru societate și îmbunătățirea condiției fizice și a stării de sănătate în rândul locuitorilor din municipiul Constanța. SanaSport organizează în fiecare duminică, începând cu ora 9.00, alergări de anduranță pe nisip, punctul de întâlnire fiind parcarea de la Aqua Magic din stațiunea Mamaia. Până în prezent peste 1500 de iubitori ai sportului au răspuns invitației membrilor SanaSport și au rezonat cu motto-ul Asociației: “Încetează să mai fabrici scuze, aleargă pur și simplu!”. Pentru proiectele sale social-sportive, Asociația “Sanasport” a fost nominalizată la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanta” (secțiunea Sport), ediția 2016.
 Persoană de contact
Daniel ANTONARU
Președinte
Asociația Sportivă SANASPORT
0726.743.444
Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication
0725.465.508
Tagged: