Autor: Preot Ionel Rusu, membru UZPR Filiala Galați
20 iunie 2021, Costel Catrinoiu, 46 ani, (inginer siderurgic)
― Ne cunoaştem de mulţi ani, întâlnindu‑ne pe stradă, pe când te plimbai cu copilaşul. Am simţit multă bunătate prin lumina din ochi şi deosebit caracter şi cred că eşti bun de prieten, într‑un cuvânt un om de calitate şi de bun simţ de care societatea actuală are nevoie ca de un aluat ce se pregăteşte pentru dospit. Nu de puţine ori ţi‑am mărturisit dorinţa sinceră de a mă împărtăşi din experienţa vieţii tale de până acum, adică am ceva bun de învăţat, întrucât Dumnezeu a lăsat în fiecare făptură raţională un talant, un dar, ceva unic pe care toţi oamenii la un loc nu‑l pot avea decât parţial. Ce îmi poţi spune ca unui frate şi prieten în Hristos despre tine?
― Sunt un om modest, cu credinţă în Dumnezeu. Nu sunt ahtiat după agonisiri materiale, excesive, iubesc simplitatea, sunt de bună credinţă. Îmi place să ajut oamenii, să nu fac rău nimănui şi să îi ajut chiar dacă îmi greşesc.
― Asta înseamnă mărinimie de suflet. De unde acest fel de a fi şi de a gândi?
― Am trăit într‑o familie simplă care nu mi‑a oferit prea mulţi bani, dar în schimb m‑am bucurat de educaţie. La 7‑8 ani când primeam 5 lei îi introduceam într‑un spray găurit, un fel de puşculiţă la care ţineam, aveam plăcerea ca din banii economisiţi să îmi iau ceva folositor mie. Pe mulţi îi sfătuiesc să nu fie prea cheltuitori, să pună ceva de o parte, „bani albi pentru zile negre“.
― Eşti omul principiilor?
― Da. Când o impune cazul.
― Te‑ai mâhnit pentru faptul că ai trăit în copilărie într‑o sărăcie materială? Nu te‑a marcat regimul pauper familial în comparaţie cu alţii?
― De mic mergeam la biserică, aveam prieteni în bloc şi cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate, niciodată nu am fost singur. A fost o binecuvântare. M‑a pregătit pentru vremuri mai grele. Orice necaz care m‑a urmărit s‑a finalizat cu bine.
― Iubeşti necazurile?
― Cine îşi doreşte răul? Mă consider un om prea echilibrat. Am făcut liceul la seral, adică învăţam şi munceam, apoi am absolvit la zi Facultatea de Nave şi Inginerie Electrică şi după‑amiază şi noaptea eram la locul de muncă. Dormeam 3‑4 ore pe noapte şi nu mai aveam control asupra gâtului. Am ajuns până la extenuare şi am avut înţelegere din partea maistrului meu. Asta se întâmpla la oţelăria electrică, în praf şi mult zgomot, în noxe, dar Dumnezeu m‑a întărit. Ceea ce am obţinut am dobândit cu greu.
― Ţi‑a trecut prin minte gândul exodului?
― Aveam prieteni care au plecat la muncă în „afară“ şi am cântărit foarte bine oportunitatea sau inoportunitatea plecării. Doar am avut de gând să mă duc la muncă şi să mă întorc în ţară. Nu vreau să fiu musafir în altă parte. În timpul comunismului, am ascultat la Radio România Actualităţi un interviu cu un român stabilit în Germania care se plângea că după 25 de ani petrecuţi acolo nu avea aceleaşi drepturi ca şi copilul lui născut în Germania. Am ajuns la concluzia că nicăieri ca în România te poţi bucura de cele mai multe drepturi.
― Am înţeles că ai fost sudor timp de 8 ani, apoi ai fost repartizat pe post de inginer pentru 10 ani, după care ai luat plăţi compensatorii prin ordonanţă şi ai revenit ca sudor.
― Pot să mărturisesc că trecerea de la inginer la sudor a fost acceptată uşor (aveam şase secţii în subordine), nu m‑a marcat sufleteşte, dimpotrivă, m‑am eliberat de stresul funcţiei cu protecţia muncii şi m‑am ocupat mai mult de mine şi de familie. Când eşti mai mic, ai mai puţină răspundere. Nu mi‑a plăcut să dau cu parul sau cu bâta, aş fi putut să mă remarc, dar nu am făcut uz de dreptul acesta. Am oscilat între litera legii şi inima omului muncitor.
― De ce ai îmbrăţişat pe mai departe sudura?
― Pentru stresul mai mic, pentru timpul liber şi odihnă. Munca intelectuală este mai grea decât cea fizică.
― Cum se sudează legăturile între oameni?
― Dacă au acelaşi caracter ei se vor înţelege.
― Dar între oamenii total diferiţi?
― Se vor contra mereu. Dacă şeful locului de muncă nu se implică în relaţiile dintre oameni ei se vor dezbina. El este liantul. Ar fi electrodul dintre toţi.
― Dar dacă şeful este prin natură conflictual?
― Relaţiile dintre subalterni suferă şi mai mult. În momentul în care şeful este calm, şi salariaţii se vor calma, chiar dacă sunt agitaţi. Când superiorul este iritabil, cei de sub ascultarea lui se vor tulbura şi mai mult şi vor fi mai nesiguri pe ceea ce fac. El se bazează pe principiul „Divide et impera!“. Ca efect negativ apar grupuleţele, antipatiile, invidia în interiorul breslei. Un angajator trebuie să acorde încredere angajatului şi chiar dacă acesta a greşit, trebuie să depăşească acel moment nedorit. Şeful e chemat să fie omul dialogului, adică să elimine găştile create şi să le facă să fie comunicative. Aici mai intervine ca factor şi ambientul sau tensiunile din familie. O parte sunt nemulţumiţi de poziţia socială pe care o au, îşi doresc cu tot dinadinsul şefia, deşi în realitate nu au abilităţi. Vor să fie băgaţi în seamă cu orice preţ şi îşi arogă toate victoriile supuşilor.
― Ce mijloace de destresare recomanzi?
― Alergarea, fotbalul, tenisul de masă, odihnă. Stilul personal de viaţă de până acum a constat în efort fizic susţinut (12 ore muncă, 2‑3 ore mişcare) cu duş şi somn. Totodată, participam la muncile agricole la sfârşitul săptămânii. Munca câmpului, nu în exces, îl linişteşte pe om. Şase ani am trăit fără cablu TV, fără internet, doar cu radio. O adevărată terapie. Recomand tuturor renunţarea la Facebook, Tik‑Tok, la Instagram. Excesul de informaţii trunchiate, false otrăveşte mintea şi sufletul omului. Te face mai nemulţumit şi anxios. Chiar şi telenovelele, pe multe femei şi pe mulţi tineri îi fac să dorească a trăi aşa cum văd la televizor, un fel de copy‑paste al vieţii virtuale.
― Ce părere ai despre unele femei de azi?
― În general, adevărul doare mult. O parte dintre ele tind să preia şi din atribuţiile bărbatului. E o greutate mult prea mare pentru a o duce multă vreme. Divorţurile încep de la lipsa banilor şi faptul că ea decide şi în dreptul bărbatului de cele mai multe ori. De câştigi mai mulţi bani nu înseamnă că o duci mai bine. Ca să o duci bine trebuie să fii chibzuit. Nu e bine să arunci banii pe fereastră.
― Ce trebuie să faci în căsnicie ca să nu se ajungă la despărţire?
― De la început trebuie să‑l cunoşti pe cel de lângă tine. După minim un an de zile să te gândeşti la lucruri mai serioase. Dar în acelaşi timp trebuie să creşti din punct de vedere al profesiei, al gândirii. În mare parte se cade să‑i cunoşti şi pe ceilalţi membri ai familiei partenerului de viaţă, stilul lor de viaţă. Ca bărbat ţi se cere să fii ferm în hotărârile pe care le iei, chiar dacă vei fi judecat.
― Şi dacă femeia conduce bine?
― Niciodată! Dacă femeia vrea să fie armonie în cuplu, să ţină cont şi de părerea soţului. Fericirea unei femei ţine şi de ea. În momentul în care este totdeauna nemulţumită îl va face şi pe soţ să fie nemulţumit.
― Circulă în societate sintagma „femeie‑bărbat“. Ce părere ai?
― În momentul în care femeia preia cu brio şi îndatoririle bărbatului în familie există riscul de a deveni nervoasă, iritabilă şi din cauza oboselii fizice şi psihice apar la ea problemele de sănătate şi reproşurile reciproce. Omul trebuie să se descarce într‑un fel sau altul de unele tensiuni. De aceea este şi concediul de odihnă. În momentul în care nu mai faci uz de acest drept, apare monotonia.
― Despre sintagma „bărbat – manta de vreme rea“, ce poţi comenta?
― Femeia, când şi‑a atins ţinta, renunţă fără drept de apel la bărbat. De fiecare dată, în majoritatea cazurilor ţinta e materială. Bărbatul e un fel de paravan. Să vadă societatea că are un statut. Dacă nu face acest lucru, are parte de o persecuţie tacită din partea comunităţii.
― Ce părere ai de aşa‑zisele femei independente, adică din punct de vedere financiar, intim sau carieristic?
― Mai bine să nu judecăm. E o viaţă neîmplinită pentru ele, pentru că banii nu aduc fericirea, iar intimitatea şi cariera nu sunt un scop în sine.
― Se pot suda în viaţa omului familia şi cariera?
― Un om fără o ţintă e ca o corabie fără cârmă. Familia te ridică şi ajungi oriunde vrei. Odată ce este armonie, toate vin în mod firesc de la sine. Dacă ajungi undeva sus e şi meritul familiei care te‑a ajutat moral. În momentul în care îţi propui obiective prea măreţe şi nu le atingi, apar dezamăgiri, neîncredere, scade apetitul luptei pentru progres.
― Două elemente sudate iniţial mai pot fi sudate a doua oară?
― Ele mai pot fi sudate, dar nu mai au acea frumuseţe şi rezistenţă. Aşa se întâmplă şi în familie! Nu mai are acea strălucire de la început, chiar dacă se unesc.
― De fapt, când încep reproşurile în familie, relaţiile se deteriorează.
― Mai intervine şi elementul divin în viaţa celor doi. Adaug că în fond nu ne cunoaştem pe noi înşine cum ar trebui.
― Nu cumva şi din cauza unei crize duhovniceşti profunde?
― Şi asta e adevărat. Muncim prea mult pentru bani şi devenim roboţi chiar şi în familie. Banul schimbă mult omul, mai mult în rău decât în bine, îi schimbă caracterul. Puţini rămân la fel cum au fost iniţial.