Autor: Preot Ionel Rusu
28 mai 2021, Marian Dima, 59 ani (inginer)
― Sunteţi de acord cu credinţele superstiţioase care mai supravieţuiesc în popor?
― Nu. Superstiţia e ceva băbesc care propovăduieşte lucruri ireale, minciuni diavoleşti care vor să compromită adevărata credinţă.
― Cultura adevărată poate să ajute un om să devină mai credincios?
― Da. Dar şi ştiinţele adevărate pot aduce susţinere credinţei, pot aduce argumente pentru Revelaţie. Este cale de cunoaştere intermediară între cunoaşterea de bază, a simţurilor, şi cunoaşterea prin iubire şi credinţă, care este cea mai înaltă formă de cunoaştere.
Cunoaşterea poate fi clasificată astfel: în primul rând senzorială, de bază, unde regnul animal are un ascendent asupra celor cinci simţuri ale omului. Mirosul, auzul, vederea, pipăitul, gustul sunt mai mult pregnante la animale. Şarpele vede şi în infraroşu, după un obstacol material, cum vedem noi cu aparatură specială sofisticată; liliecii „văd prin auz“, au sistem de radiolocaţie prin emiterea unui ţipăt şi îşi dau seama la ce distanţă sunt faţă de un obstacol, după cum se reflectă sunetul; pisica aude în spectrul ultrasunetului peste 18.000‑20.000 kilohertzi.
În al doilea rând, vorbim despre cunoaşterea raţională, pe nivelul al II‑lea, unde omul este superior tuturor vieţuitoarelor, iar ştiinţele: matematica, fizica, chimia, filozofia (cu teoria sistemelor) ne arată pe domeniul ştiinţific existenţa unui Creator, a lui Dumnezeu, Care a făcut tot universul şi, mai mult decât acestea, El îi poartă de grijă.
Logica matematică – dacă presupunem că tot Universul ar fi fost creat prin hazard, adică prin întâmplare, atunci nu ar exista în univers legi stabile, perene, muabile, pe care le vedem că în fapt există. Interacţiunea dintre corpurile cereşti, toate legile descoperite în astronomie care funcţionează sunt stabile. Deci, este absurd să gândim că universul s‑ar fi creat prin hazard, ajungem la absurd, la ceva care nu se poate petrece, arătând că a nu crede în existenţa unui Creator al Universului este absurd, ceea ce găsim şi în Psalmi (Ps. 52, 1): «Zis‑a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu…“». Matematica confirmă că necredinţa într‑un Creator este absurditate, adică tot o nebunie.
Fizica, prin principiul al II‑lea al termodinamicii afirmă: „Într‑un sistem liber (adică fără purtarea de grijă a cuiva) toate elementele sistemului tind să se disocieze, să se disperseze, să meargă de la complicat spre simplu, să se descompună, să moară. Observăm că lumea preferă să creadă în evoluţie care merge de la simplu la complicat în mod liber, fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ceea ce este împotriva acestui principiu al II‑lea al termodinamicii, general valabil la nivelul galactic.
Chimia, altă ştiinţă raţională, ne arată că la nivelul elementelor chimice din care este compus pământul, dar şi omul, avem aceleaşi elemente chimice fundamentale: C, O, N, Fe… etc., existente în corpul omenesc şi în analiza pământului (din tabelul lui Mendeleev), confirmând ceea ce ne spune Biblia: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce“, diferenţa dintre om şi pământ fiind modul în care aceste elemente au legăturile şi distribuţia lor cantitativă. Chimia modernă care a studiat ADN‑ul confirmă că toţi oamenii de toate rasele de pe pământ provin dintr‑o pereche primordială, adică dintr‑un Adam şi Eva.
Matematica, fizica şi chimia confirmă Revelaţia.
Al III‑lea nivel al cunoaşterii este credinţa, nădejdea şi dragostea şi omul are acces la ele numai cu ajutorul lui Dumnezeu. La acest nivel ajung doar prietenii lui Dumnezeu. Sunt oameni care creează prin aşa‑zisă „inspiraţie“ poezii, prin dicteul automat, unii descoperă o lege ştiinţifică [de exemplu Newton, marele fizician, a văzut un măr căzând din pom şi a avut inspiraţia principiului gravitaţiei şi al acceleraţiei gravitaţionale a pământului (G=mg)]; alţii au avut descoperiri ştiinţifice sau artistice, pentru ei fiind inexplicabile la început. În concluzie, toate nivelurile cunoaşterii: senzitivă (prin senzaţii), prin raţiune coroborată cu credinţa, nădejdea şi dragostea ne conduc către Dumnezeu.
― Aţi întâlnit atei?
― Din păcate, prea mulţi oameni se încăpăţânează în a contesta existenţa lui Dumnezeu. Ateul nu este cel fără o credinţă, ci el este acela care are credinţa că nu există Dumnezeu. Deci, ateul este un absurd. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că ateii sunt obscurantişti. Ei sunt în întuneric/în umbră şi nu credincioşii care sunt în lumina lui Dumnezeu. Mulţi atei spun că nu cred în Dumnezeu, pentru că nu Îl văd (nu îl percep prin simţuri) sau Îl contestă raţional, pe nivelul al II‑lea, dar este cel mai slab mod de a argumenta deoarece ca şi în gluma cu soldatul şi generalul din timpul regimului comunist. Nici mintea n‑o vedem şi totuşi mintea există.
În armată, la revista de front, când se verifica ţinuta şi armele soldaţilor, generalul însoţit de şeful de stat major (ofiţer, subofiţer) îl întreabă pe un ostaş care avea la gât o cruciuliţă: „Ostaş, tu crezi în Dumnezeu?“ Şi soldatul confirmă că el crede în Dumnezeu. Generalul îl întreabă: „L‑ai văzut pe Dumnezeu?“ Soldatul i‑a răspuns: „Nu L‑am văzut!“ Atunci generalul ateu i‑a zis: „Nu l‑ai văzut pentru că nu există“. La care „majurul“, care îl însoţea pe general: „Ai văzut soldat, ce minte are domnul general?“ Soldatul: „Nu i‑am văzut mintea, deci ea nu există. Deci, generalul nu are minte“.
Ateul are o contracredinţă, adică o credinţă împotriva existenţei lui Dumnezeu şi nu e cel care Îl caută pe Dumnezeu şi încă nu L‑a găsit. Ca o paranteză, apostolul Toma nu era necredincios, ca ateii, ci era îndoielnic, căutând elemente pe care să‑şi sprijine credinţa. Era în căutare. Nu este corect să spunem „Toma necredinciosul“, cum se obişnuieşte în popor, ci „Toma îndoielnicul“ cum a fost el până când i‑a zis lui Hristos: „Domnul meu şi Dumnezeul meu“! Toma reprezintă o paradigmă pentru oamenii de ştiinţă care cercetează ştiinţele naturii pe nivelul intermediar al cunoaşterii, al raţionalului şi se îndoiesc de orice nouă descoperire, până când nu este demonstrată în mod indubitabil, fără tăgadă. Să fie îndoielnici în afirmaţiile lor până când nu au toate demonstraţiile clarificate. Toma este un model pentru cercetătorii inventatori care sunt chemaţi să adune toate elementele cunoaşterii pentru ca atunci când cred cu adevărat în ceva să fie convinşi şi convingători.
― Aţi întâlnit atei care s‑au convertit autentic?
― În general, am întâlnit oameni care se îndoiau şi au început să creadă după ce au luat în calcul elementele raţionale ale existenţei lui Dumnezeu. Da, mai mult ca sigur, Dumnezeu a lucrat în ei, în momentul în care ei şi‑au pus problema existenţei lui Dumnezeu. Am avut colegi de serviciu convinşi că cei care cred sunt într‑o oarecare obscuritate şi, în urma schimbării argumentelor, au ajuns la concluzia că lucrurile stau exact invers: în obscuritate sunt cei care nu cred în Creator, ci cred în hazard. Hazardul nu va genera niciodată viaţă din materia amorfă, nu va ordona lucrurile în Univers, în general, nu va crea nimic, hazardul rămâne hazard, este o construcţie a nimicului, este un element al nihilismului.
― Şi Dumnezeu a făcut totul din nimic, fiind Iubire, spune Revelaţia Scripturii. Cum vă explicaţi că în lumea în care trăim întâlnim sceptici, nihilişti, cinici, pesimişti, indiferenţi din punct de vedere religios?
― În lume există mulţi oameni bolnavi, trişti, deprimaţi care văd lucrurile în rău, pe de o parte, iar pe de alta, există duhurile rele din văzduh care influenţează mintea oamenilor spre necredinţă şi deznădejde şi spre rău, în general. Oamenii cu mintea îngustă, fără orizont, influenţaţi de duhurile întunecate, formează o societate închistată care îl scoate afară pe Dumnezeu din ecuaţia existenţială. Să ţinem cont că Însuşi Hristos a spus că cel rău e stăpânitorul acestui veac care încearcă să târască pe oameni spre o catastrofă apocaliptică. Deci, lucrurile merg spre această direcţie predictibilă, preconizată de cel viclean, dar Dumnezeu va interveni cum ştie El. Care va să zică, potrivit relaţiei cauză‑efect a lumii căzute în care trăim, nu trebuie să ne mirăm, că în lupta dintre bine şi rău lucrurile se îndreaptă către derivă, deoarece nu suntem în rai să fim uimiţi că se întâmplă lucruri rele, ci suntem în „Valea plângerii“ în care învechitul în cele rele îşi bagă coada, se manifestă împotriva propriului lui Creator, răzvrătindu‑se.
― Să luăm aminte!