Autor: Preot Ionel Rusu
19 aprilie 2021, Gabriel şi Lăcrămioara Tănase, 50 respectiv 52 ani (tipografi)
― Cum de v‑aţi lăsat atraşi de meseria de tipograf, fiind soţ şi soţie?
― Unchiul meu, fratele mamei mele, lucra în domeniu. Venind în vizită pe la părinţi, fiind necăsătorit, povestindu‑mi despre viaţa de tipograf, am rămas impresionat de frumuseţea meseriei, fapt pentru care mi‑a propus să vin să lucrez în domeniu, deoarece se făceau angajări, eu activând atunci în domeniul siderurgic.
― Cum ţi s‑a părut prima zi de muncă în tipografie?
― Interesantă. M‑a captivat maşina de tipărit, nu cum arăta, ci prin modul cum funcţiona. Până m‑am dat pe brazdă a trebuit să treacă o lună şi jumătate.
― Cum ai rămas în acest domeniu atât de fidel meseriei?
― Mi‑a plăcut principiul: „fac ceea ce ştiu mai bine“. Am o vechime de 30 de ani.
― Ce reprezintă tipografia?
― Întreaga activitate profesională începe de la calculator până la finisarea lucrării.
― Cum se naşte o carte?
― În cadrul unei fabrici de tipărit cărţi, ziare, pliante, reviste, poate exista şi o editură a tipografiei. La editură se verifică cartea în sine. Se fac corecturi, se paginează materialul, se tehnoredactează şi, în urma obţinerii ISBN‑ului, cartea ia drumul tiparului, adică se dă bun de tipar. Apoi urmează montajul cărţii. Din calculator se aşază paginile în ordine pe o placă din aluminiu, merg apoi la o maşină specială care le imprimă fotografic pe acea placă, după care ajunge la maşina de tipărit. Hârtia de tipărit e adusă pe paleţi, tăiată la maşina de tăiat după formatul cărţii şi e introdusă în maşina de tipărit.
― Cum vi se pare procesul de apariţie a cărţii?
― Greu, dar plăcut. Nici pâinea pe care o mâncăm nu se face uşor. De la semănatul grâului pe ogor. până la aburii din cuptor sunt multe etape. Şi de la plantatul viţei de vie până la must este cale lungă. Îţi trece os prin os, e vorba de transpiraţie până la vremea rodului.
― Există pericolul unor nedorite accidente de muncă?
― Da. Când eşti neatent.
― E importantă atenţia în viaţa de zi cu zi?
― Da. Înseamnă o prezenţă a ta în ceea ce faci ca ascultare. E o veghe permanentă asupra utilajelor.
― E ca la biserică. Nu trebuie să fii doar prezent fizic la slujbă, la rugăciune, ci să te implici sufleteşte la ceea ce se desfăşoară în faţa ta. Aţi avut satisfacţii sufleteşti în urma tipăririi anumitor cărţi?
― Bineînţeles. Am simţit o mare bucurie pentru că am făcut pe unii oameni fericiţi atunci când au avut ocazia să citească ceva drag sufletului lor. Noi ne ocupăm la tipografie şi de apariţia cărţilor religioase ortodoxe. Cartea religioasă este o bucurie pentru omul contemporan pentru că îl călăuzeşte spre drumul către Dumnezeu. E un fel de indicator ca în circulaţia rutieră.
― În colectivul în care lucraţi vă simţiţi ca într‑o familie mai mare?
― Suntem o familie mică şi unită. Suntem câteva persoane şi activitatea în sine ne leagă sufleteşte.
― Credeţi că cititul cărţii şi apariţia ei tipografică va cunoaşte un apus?
― Nu. Cititul cărţii nu va dispărea niciodată, însă procesul de tipărire se va moderniza.
― Aţi tipărit şi manuale şcolare?
― Da. S‑au tipărit manuale de matematică, limba română, istorie, geografie, chimie de la clasa I până la clasa a XII‑a. Am colaborat cu editurile agreate de Ministerul Învăţământului: Didactica, Corint, Letras.
― S‑au întâmplat în trecut întârzieri ale apariţiei unor cărţi?
― De obicei, ne calculăm procesul tehnologic al lucrării, astfel încât cartea să ajungă la timp la client.
― Aţi repetat procesul de apariţie a unor cărţi cerute de public?
― De cele mai multe ori revine cu noi lucrări la tipografie.
― Preţul de cost final al apariţiei editoriale este atractiv?
― Da, în aşa fel încât clientul să mai revină cu drag.
― Vă visaţi noaptea tipărind, dat fiind faptul că vă place meseria?
― De multe ori eşti cu gândul la ceea ce urmează să faci, să termini, ca lucrarea să ajungă în custodia clientului.
― Să revenim la procesul tehnologic al cărţii. Povestiţi!
― Cartea de la tipar pleacă spre verificare. Colile tipărite sunt controlate pentru a nu avea defecte. Apoi merg la o maşină specială care le fălţuieşte (îndoaie) la formatul cărţii mai mic, mai mare (A4, A3…). De aici, cartea pleacă spre adunat, o altă operaţie pe care o face o maşină specială sau se poate face şi manual. Cartea adunată merge spre încleiat sau spre broşat, adică i se pune coperta. Urmează finalizarea, adică aducerea cărţii la formatul pe care îl doreşte clientul, adică merge la o maşină specială, care o taie în trei părţi şi înlătură surplusul de material. Cartea se verifică şi se coletează pentru client.
Au fost şi cărţi care s‑au născut mai greu. Desigur, noi facem şi carte legată, asta înseamnă o manoperă în plus. Există şi legătorie în cadrul tipografiei. Acest legat de cărţi este migălos deoarece necesită multă muncă. Se fac scoarţe din carton, se îmbracă scoarţele în piele de vinilin…, e mai complicat.
― Uneori şi legăturile sufleteşti dintre oameni se construiesc greu, dar şi când se leagă nu se mai dezleagă, ca la cununie. Mai întâlniţi persoane atrase de arta tipografică?
― Mai puţine. Unii fug de greu şi aleg facilul, lucrul mai uşor şi remunerat mult. Adică efort puţin şi bani mulţi.
― Lucrurile făcute uşor nu au viaţă lungă. Lucrurile făcute temeinic şi cu jertfă au trăinicie.
― Când lucrăm nu ne permitem să glumim, doar în pauza de masă. Dăm dovadă de multă seriozitate şi asta înseamnă competenţa profesională.
― Ştiaţi că astăzi oamenii se împart în două categorii: serioşi şi neserioşi?
― Sunt şi alte categorii: harnici şi leneşi, milostivi şi egoişti, trişti şi veseli, bogaţi şi săraci, credincioşi şi atei etc…
― Seriozitatea o dobândim din familie sau pe cale?
― Caracterul se formează de mic prin educaţie şi prin exemple de viaţă.
― De ce unii îşi schimbă serviciul atât de des? Nu cumva din cauza caracterului instabil? Vocaţia primordială îţi dă o anume stabilitate.
― Decizia aparţine fiecăruia.
― E bine ca omul să rămână în tipar?
― Nu cred. Ar fi bine să rămână la cele bune fixat, să nu iasă din albii, din adevăruri axiomatice existenţiale, dar în privinţa aplicării normelor de viaţă să fie flexibil, nu înţepenit, să pună suflet în ceea ce face şi să nu rămână în şabloane. Am avea de a face cu o societate de cretini, iertaţi‑mi expresia. Nimeni nu poate să iasă la tipar, fiecare are unicitatea şi farmecul lui în a gândi, în a lucra, în a se manifesta.
― Cum reuşiţi să împăcaţi cerinţele locului de muncă cu cele ale vieţii casnice?
― Timpul trece repede, este foarte limitat, dar încerc să îmi fac datoria faţă de familie. Îmi fac timp pentru făcut mâncare, pentru spălat, pentru călcat, pentru aspirat, pentru făcut piaţa, pentru relaxare. Nu întind coarda prea tare că se rupe.
― Dacă ar fi să vă autoevaluaţi la locul de muncă, ce notă v‑aţi pune?
― Ca să fiu modestă, aş dori să îmi dau între 5 şi 10. La serviciu nu poţi avea în fiecare zi aceeaşi stare de spirit, ceea ce îmi doresc. Ca şi vremea, nu poate fi mereu soare, mai apar şi nori…