Autor: Preot Ionel Rusu
Dan Ungureanu, 43 ani, (inginer) 5 august 2021
― Frate întru Hristos, Dan, cum de ai reuşit să te comporţi în societatea urbană cu aşa naturaleţe, ştiind prea bine că, plecând din mediul rustic şi evadând în cel citadin, pe undeva îşi poate pune amprenta asupra felului de a fi şi, fără să vrei, te poate asimila?
― Totul a plecat de la buna educaţie părintească, de la cei şapte ani de acasă.
― În ce a constat educaţia primită de la părinţi după părerea ta? Ce ai învăţat de la părinţi?
― De la ei am primit poveţe ca în viaţă să mă străduiesc să fiu corect, cinstit şi de ajutor oamenilor, pentru că oamenii au nevoie de oameni, şi, totodată mi‑au insuflat să cred în Dumnezeu şi în minunile lui.
― Ai ceva a le reproşa astăzi părinţilor tăi?
― Nu. Deoarece mi‑au dat viaţă, au făcut răbdare cu mine, m‑au îndreptat pe calea cea bună ori de câte ori m‑am rătăcit şi, chiar dacă au avut scăpări nu am dorit să contabilizeze aceste mici minusuri. Am dat dovadă de înţelegere faţă de ei, de respect şi de ajutor la nevoie. M‑am mulţumit întotdeauna cu ceea ce mi‑au oferit şi nu am să‑i judec niciodată că nu au putut mai mult.
― Este foarte adevărat ceea ce mărturiseşti şi aş transmite generaţiei de astăzi să nu se răzvrătească împotriva condiţiei umane în familie şi să pună umărul la restabilirea echilibrului atât de necesar în zilele noastre. Să nu ridice pretenţii absurde în ceea ce priveşte starea materială. Cum îţi explici faptul că cei din generaţia anilor 1980‑1995 nu au ajuns pe orizontală „oameni mari şi serioşi“, deşi au avut părinţi minunaţi? Adică au ajuns, cum se spune în popor „golani“…
― Această stare bună de lucruri se datorează cercului de prieteni (anturajului) în care mi‑am petrecut anii copilăriei şi ai adolescenţei. Am ştiut şi am premeditat răul în care aş fi putut să cad şi m‑am oprit atunci când am crezut de cuviinţă, adică la timp.
― Ţi‑a şoptit tainic Dumnezeu în suflet şi îngerul păzitor ca să te opreşti la timp înainte de a aluneca pe marginea prăpastiei. Ţi‑ai selectat prietenii sau altcineva te‑a ajutat să‑i selectezi?
― Nu mi‑am ales prietenii, ci Dumnezeu mi i‑a trimis în cale, atât în copilărie, cât şi în adolescenţă şi, mai târziu, în căsnicie. Mi‑aduc aminte că, în adolescenţă, pe prieteni nici nu i‑am căutat în mod expres, dar nici nu le‑am răspuns când am fost căutat. Am colaborat firesc cu mulţi băieţi şi fete şi timpul mi i‑a cernut. Cine a dorit să păstreze legătura cu mine a făcut‑o, cine nu a dorit s‑a retras în văgăuna lui, asemenea peronului unei gări prin faţa căruia staţionează sau circulă diferite trenuri, precum rapide, accelerate, personale.
― În anii de şcoală ai avut de înfruntat o vocalică şi agresivă golaniadă?
― Aşa cum am relatat şi mai devreme, nu am acceptat şi nu mi‑au plăcut găştile formate din indivizi dubioşi, bătăuşi şi scandalagii, evitând, pe cât posibil, pe aceştia.
― Nu ai avut de suferit din cauza stării de neutralitate? Astăzi, dimpotrivă, după mintea răsturnată a unora, cel neutru e perceput ca fiind „periculos“, „ciudat“ pentru că nu s‑a hotărât să rămână în nicio barcă.
― Şi nici nu am simţit pe pielea mea marginalizarea, pentru că nu i‑am dat importanţă, fiind alte lucruri mult mai importante în viaţa mea.
― De pildă?
― De exemplu, pentru mine se situează pe primul loc cinstea şi omenia. Aşa mi‑am câştigat încrederea în semeni şi în societate.
― În viaţă sunt ţeluri care nu se pot atinge, dar şi ţeluri care se pot realiza.
― Pentru mine, personal, devenirea în viaţă se realizează asemenea urcuşului unei scări, treaptă cu treaptă, pas cu pas, cu încredere în Dumnezeu, în binefăcători, pe baza aprecierilor lor. Urcând treaptă cu treaptă înseamnă că acumulezi cunoştinţele necesare formării profesionale şi agoniseşti în perspectivă experienţa necesară maturizării ca om.
― Te‑am simţit întotdeauna un om sincer. Oare m‑am înşelat?
― Nu, deoarece sunt un om simplu, cu frica lui Dumnezeu şi mă simt bine aşa cum sunt.
― Ai pierdut sau ai câştigat până acum datorită sincerităţii?
― Am şi pierdut, dar am şi câştigat şi am pus întotdeauna în balanţă, că acolo unde am pierdut odată, am dobândit alteori înzecit, datorită legii compensaţiei. Ştiu să pierd. Cel mai important lucru aici este că am ajuns să câştig prin ceea ce am pierdut.
― Cu alte cuvinte, firea pe care o moştenim de la părinţi ne aduce servicii, dar şi deservicii.
― În viaţă trebuie să punem în balanţă lucrurile, astfel încât s‑o putem echilibra.
― Românul zice: „una rece, două calde“, sau în mod paradoxal, nu contează cifra pierderii sau a câştigului, ci restabilirea situaţiei. Nu întâmplător, cei care nu ştiu sau nu vor să vadă partea plină a paharului ajung la dezechilibre psihice şi, deja, depresia se întronizează.
― Întotdeauna în viaţă există loc de mai bine sau de mai rău.
― Hai să schimbăm rolul! Eu sunt interlocutorul tău şi tu reporterul meu.
― Cum percepeţi oamenii în ziua de astăzi şi ce îi sfătuiţi să facă în calitate de duhovnic?
― Dintotdeauna mi‑au plăcut oamenii, mi‑au fost dragi, la modul general. M‑am străduit deseori să vin în întâmpinarea lor prin tot felul de gesturi creştine, unii au înţeles mesajul, iar alţii nu au putut, nu că n‑au vrut să înţeleagă. Mama a fost foarte deschisă către oameni, având un imperiu al simplităţii în suflet. Poate fi vorba de o moştenire genetică. Oamenii de astăzi, din păcate, nu toţi, nu mai seamănă cu cei din generaţia anterioară. Se observă că, deşi doreşti să fericeşti pe cineva sau vrei să creezi o stare de bine, se întâmplă că nu ai cu cine. De ce? A scăzut calitatea oamenilor datorită crizei duhovniceşti lăuntrice a fiecăruia. Egoismul este ciuma cumplită a vremurilor noastre, cu toate faţetele lui. Am observat că unii dintre semeni primesc sfaturi duhovniceşti, pe care, fie le împlinesc sau nu, iar alţii nu vor sub niciun chip să primească. Mai întâi să asculte de Hristos şi de Sfânta Biserică şi să se întoarcă la simplitatea pe care au avut‑o în prima parte a vieţii. Ceea ce mă supără în mod expres este lipsa de caracter sau caracterul duplicitar al unora şi lipsa de omenie. Dincolo de toate acestea, în pădure mai există şi verdeaţă pe lângă uscături şi am întâlnit oameni cu un caracter puternic religios şi social pe care Dumnezeu mi‑i scoate înainte, mă smeresc şi îmi atrag admiraţia. Ce înseamnă pentru tine, frate Dan, „omul frumos“?
― Omul frumos pentru mine înseamnă omul cu suflet bun, altruist, omul sincer, omul cinstit, omul corect, omul care nu poate şi nu vrea să îmi facă rău niciodată.
― Am observat de când suntem prieteni că iubeşti copiii.
― Aşa este. Îmi iubesc proprii copii din familie, iar în general iubesc copiii, îmi sunt dragi. Am avut o copilărie frumoasă. Ca să iubeşti pe cineva trebuie să fii înzestrat cu anumite calităţi. Ei îmi transmit căldură sufletească, linişte şi, totodată, bucurie. Zâmbetul unui copil mă încarcă şi îmi dă putere pentru a putea trece peste multe obstacole.
― Ai fi dorit să rămâi veşnic copil?
― Nu doresc, pentru că asta presupune să rămân veşnic tributar trecutului şi nu m‑aş fi bucurat astăzi de bagajul de învăţături ale contemporanilor mei, de farmecul relaţiei de prietenie cu cei dragi.
― Îţi cultivi permanent încrederea în oameni? Te temi de dezamăgire? Au mai fost antecedente?
― Nu‑mi cultiv încrederea în toţi oamenii, ci numai în cei pe care îi simt apropiaţi sufleteşte.
― Pe câţi prieteni adevăraţi contezi la ora actuală, în afară de marele prieten care este Dumnezeu?
― Nu pot să pronunţ un număr de prieteni, ci pot spune că cei pe care îi am aproape îmi sunt prieteni cu adevărat.
― În general eşti optimist sau pesimist în raport cu vremurile?
― Sunt optimist şi sper că lucrurile se vor schimba în bine şi vor avea o culoare deschisă.
― „Te‑ai încăpăţânat“ atât de tare, ca să te conservi în privinţa felului firesc de a fi sau a gândi la modul conştient. De ce nu eşti „modificat genetic“ ca mulţi alţii?
― Înlăuntrul meu am luptat din răsputeri pentru a nu‑mi schimba comportamentul şi atitudinea, presimţind că viitorul meu se află în mâna lui Dumnezeu.
― Nu „ai obosit“ în a furniza credincioşie, simplitate, omenie, prietenie şi mult bun simţ, într‑o lume care nu le mai consideră calităţi?
― Nu am obosit. Deoarece nu m‑aş vedea altfel. Nimeni, oricât de mult ar încerca, nu poate să mă scoată din albia firească a mea de a fi şi de a gândi liber în Dumnezeu. Se luptă cu morile de vânt şi pierd vremea cu vârf şi îndesat. Nu am un temporizator programat pentru a opri manifestarea mea proprie, personală. Eu am fost, sunt şi voi rămâne acelaşi, Dan, robul lui Dumnezeu, împreună lucrător cu cei dragi.
― Iată că pe unii dintre semenii noştri nu îi poate schimba în rău nici funcţia sau rangul, nici banii, nici mediul social negativ, nici cornul supraabundenţei şi depinde de fiecare dintre noi dacă vrem să depunem un efort în a menţine Împărăţia lui Dumnezeu în sufletul nostru şi în a nu uita de unde am plecat şi cine suntem.
Sursa foto: maramuresfiliala.wordpress.com