Autor: Preot Ionel Rusu
1 mai 2021, Relu Mirică, 34 ani (agricultor)
― Ce mai înseamnă astăzi „a fi gospodar“, atât la ţară cât şi la oraş?
― La oraş, după părerea mea, prin „a fi gospodar“ înţeleg a avea un loc de muncă stabil, a întreţine cu responsabilitate igiena locuinţei sau a îngriji perimetrul din jurul blocului, a menţine subsolul curat, a înlocui instalaţia sanitară, a întreţine curăţenia pe scară, a asigura iluminatul scării din punct de vedere ecologic, a pune flori pe scară şi a împodobi pervazele cu flori.
― Să vedem cum e la ţară.
― Un bun gospodar la ţară îşi procură hrana singur. Nu depinde de niciun magazin. În timpul verii şi al toamnei conservă şi înmagazinează legume şi fructe. Legumele pentru zarzavaturi şi bulioane le conservă în mod natural într‑un beci, în lăzi cu nisip (ex. morcov, păstârnac, ţelină, pătrunjel, praz, ridichi, cartofi, ceapă), iar fructele în dulceţuri, gemuri şi compoturi.
― Dar în privinţa produselor de origine animală cum procedezi?
― Brânza de oi sau de vacă, se frământă, se pune la borcane, se presează ca să stea în vid şi se pune untură deasupra pentru a fi consumate în timpul rece. Carnea de porc se prăjeşte, se pune la garniţă (căldare) pentru a fi consumată pe toată perioada anului.
― Ca la un fel de frigider sau congelator.
― Şunca se afumă iarna, se bagă în sobă învelită în hârtie, fiecare bucată în parte, pentru a fi consumată în timpul verii. Ţăranul gospodar îşi macină porumb sau grâu din noiembrie, ca să aibă făină până la Paşte. Îşi pregăteşte lemne pentru iarnă din timpul verii, după zicala „vara sanie şi iarna căruţă“. Un gospodar de cinste îşi toaletează pomii şi via singur. Îşi repară gardul, fântâna, şopronul (magazia), acoperişul casei, nu are echipă de mentenanţă; îşi sapă şi prăşeşte cu drag grădina şi îşi face curăţenie în curte pentru că este iubitor de igienă.
Acelaşi bun gospodar deţine multe specii de păsări şi animale în ogradă pe care o îngrijeşte cu dragoste şi pasiune. Are copacii văruiţi şi casa vopsită în culori deschise pentru că le vede ca pe nişte fiinţe vii. Îşi uşurează munca prin tehnologie cu măsură, adică îşi îmbogăţeşte zestrea agrară cu utilaje agricole mecanizate, cum ar fi un tractor, motosapă, o pompă de stropit electrică, un hidrofor, un sistem de udare prin picurare, îşi face o miniseră pentru a mânca ecologic şi a nu cumpăra orice din comerţ, e un bun contabil al banului investit. Îşi cultivă via procurându‑şi astfel vinul şi ţuica.
― Ca să ne mai descreţim fruntea, povesteşte‑mi o amintire din viaţa satului.
― Un leneş s‑a dus la un ţăran harnic care nu îşi vedea capul de treabă şi i‑a cerut un litru de vin, pentru a‑şi potoli setea. Harnicul, cunoscându‑i apucăturile, l‑a invitat în cramă şi acela a băut până la a se clătina de frica unui câine ciobănesc care păzea ieşirea din pivniţă. Pe această cale i‑a dat o lecţie de viaţă, arătându‑i că mai bine este a munci decât a lenevi. Ulterior s‑a înţelepţit îmbrăţişând munca.
Care va să zică, omul leneş nu va ajunge niciodată gospodar pentru că nu vrea să muncească, nici măcar să agonisească cele strict necesare traiului. Dacă virusul Covid‑19 ar fi venit acum 35 de ani. lumea nu ar fi depins 100% ca astăzi de produsele comercializate în magazin. Odinioară oamenii îşi procurau hrana, luau masa împreună, cu mic, cu mare în familie. Adevăraţii ţărani purtau haine de lână, căciuli, ciorapi de lână şi cojoace nesintetice şi nu răceau, nu sufereau de pneumonie, tumori şi nu aveau stresul prea mare, erau în bioritmul lor propriu. Munca era raţională, hrana era sănătoasă, deopotrivă apa şi aerul. Aveau satisfacţia că ieşeau toate aceste bunătăţi de pe urma ostenelilor lor. Aveau tihnă şi stare de bine.
Ţăranul român autentic avea în sânge ospitalitatea, ce avea mai bun îţi punea pe masă, era foarte credincios, cu frica lui Dumnezeu şi avea conştiinţa că traiul sănătos de care se bucura venea de la Dumnezeu, care îi purta de grijă. Ceea ce am observat în zilele noastre e faptul că în general copiii de la ţară au respect faţă de adulţi pe stradă şi salută cuviincios comparativ cu cei de la oraş.
― Mai povesteşte o întâmplare cu haz, doar‑doar s‑or mai naşte alături de puţinii gospodari şi alţii.
― Un leneş a plecat în afara ţării să se îmbogăţească. O bătrână, când a auzit că a plecat, a oftat şi a spus: „Găina cu acelaşi fund, acelaşi ou face oriunde ajunge“. După o perioadă de timp s‑a întors acasă mai sărac decât a plecat după principiul „muştele nu fac miere“.
― Crezi că astăzi un om harnic la ţară ar putea muri de foame?
― Nu. Dacă are o soţie harnică şi trage cu casa, cu puţini bani poate să chivernisească gospodăria. Bărbatul este capul şi femeia este inima. Bărbatul poate să aducă bani acasă cu carul, dacă femeia îi cară cu poala, îl dovedeşte, îl subjugă şi nu se poate vorbi de spor în casă.
― Cum ai reuşit, frate Relu, să ajungi un bun gospodar?
― Când am împlinit vreo 6‑7 ani, văzusem deja gospodării cu oameni harnici. Mă trag dintr‑o familie de oameni muncitori şi respectaţi în comună. Am ajutat din copilărie pe părinţi la muncile câmpului, la cele din curte, după puterea mea, mi‑a plăcut să învăţ să ştiu a face de toate. Am visat la o stare de independenţă financiară agricolă ca să pot dărui. Nu îmi place să vină cineva la mine şi să nu îi ofer ceva sau să îmi fie ruşine să îl invit în casă. M‑am asemănat cu o albină care a cules numai lucruri frumoase şi de calitate de la consăteni.
― A fost greu până ai atins această calitate sau dimensiune a vieţii?
― Foarte important este materialul sau bagajul genetic, apoi voinţa puternică de a deveni un bun gospodar şi un exemplu pozitiv în comunitate, după care dorinţa de a‑i cinsti pe părinţi. Gospodăreala este şi un act de demnitate românească şi creştinească.
― În orice domeniu este necesar un efort susţinut ca să devii o personalitate anume.
― Pentru a nu fi acuzat de cineva că mi‑ar lipsi modestia, pot să mărturisesc că toată munca din gospodărie am făcut‑o cu ajutorul lui Dumnezeu şi din dorinţa de a înmulţi talanţii. Mai mult decât atât, în calitate de gospodar am vrut să întind o mână de ajutor altora pe care i‑am îndrumat cu sfaturi practice de viaţă, mai ales că, uneori, mie mi‑a lipsit încurajarea din partea multora.
― De ce astăzi unii oameni nu au capacitatea de a încuraja pe alţii în a face ceva util şi plăcut?
― Din păcate invidia care vine de la demon inspiră pe unii. Nu pot accepta succesul unor semeni de‑ai lor. Omul prost este incompetent şi se supără când este corectat. Oamenii slabi sufleteşte, fie ei şi autorităţi, nu au puterea să recunoască când greşesc şi preferă să o facă pe niznaiul când se simt cu musca pe căciulă. Chiar şi cei cu râvnă, dar fără pricepere nu au acces la un standarde de cunoaştere şi trăire a realităţilor vieţii, scăldându‑se în mediocritate.
― Ce părere ai despre oamenii care încurajează şi admiră realizările celorlalţi?
― Sunt oameni cu inimă mare, iubitori, blânzi, îngăduitori şi care se bucură de reuşita aproapelui său ca de reuşita lor proprie. Ei te îndrumă numai spre bine pe baza experienţei lor de viaţă. Au frica de Dumnezeu şi se hrănesc numai din binele şi frumosul celorlalţi. Sunt mai rari, ce‑i drept, se bucură când cineva le atrage atenţia că nu e bine ce fac, sunt prieteni cu adevărat ai celor harnici. Oamenii gospodari, în general, vor să fie asemenea măslinului roditor, dezaprobă minciuna, bârfa şi discuţiile interminabile, nu le place să treacă ziua fără să facă nimic, întotdeauna îşi găsesc ceva de făcut din proprie iniţiativă. În spatele realizărilor din viaţă stă ascuns un munte de suferinţă şi un noian de renunţări la surogatele actuale (distracţii nocturne, vacanţe exotice la mare sau la munte, jocuri de noroc, vicii precum alcoolismul, tabagismul, internetul nelimitat ca timp etc.).
― Ai prieteni gospodari?
― Am.
― Când v‑aţi împrietenit?
― Din copilărie. Cu aceşti prieteni mai târziu am promovat un tip de competiţie, în sensul bun al cuvântului. Am făcut hambar mai mare şi ei mi‑au copiat patentul, adică modelul. Am făcut coş pentru porumb şi ei la fel au făcut. Am luat maşină de făcut pâine, au cumpărat şi ei acelaşi model. Sau, am văzut la ei seră de legume, m‑am apucat şi eu de făcut acelaşi model, cerându‑le sfatul şi experienţa lor. Glumind, ar fi fost vorba de o invidie pozitivă, constructivă, admisă de Dumnezeu şi de oameni. La orice oră din zi sau din noapte ne servim reciproc. Am prieteni gospodari care vin la mine cu tot ce trebuie, pur şi simplu pentru companie. Mi se destăinuie în privinţa unor neîmpliniri sau eşecuri profesionale, ştiind că nu divulg taina dialogului. Unii insistă să stau cu ei la masă fiindu‑le drag. În prima parte a pandemiei mi‑au dus dorul.
― E bine ca într‑o comunitate să fie mai mulţi gospodari?
― Într‑un stup trebuie să fie mai multe albine decât trântori. Aşa şi într‑o comunitate.
― Dar când e invers? Adică, mai mulţi cu mapa şi mai puţini cu sapa…?
― Acea comunitate e plină de asistaţi social, e plină de certuri, scandaluri, bătăi şi de toate cazurile penale şi infracţionale. Că se zice în popor: „Din iapă ţigănească nu faci mânz boieresc“. Unde sunt mai mulţi leneşi decât harnici acea comunitate nu înfloreşte, nu progresează, nu se dezvoltă, stagnează în producţie, în elemente creatoare. „O oaie mulsă de cinci ciobani nu reuşeşte să îi sature“, zice românul de la ţară.
― Există cu adevărat „Nu se poate“?
― Până nu încerci nu poţi să dobândeşti. A atins şi orbul marea cu degetul. Până nu pierzi, nu apreciezi câştigul. Până nu depui efort în a urca, nu poţi atinge vârful muntelui. Stând cu mâinile în sân nu realizezi că eşti în stare de ceva. Tinerilor de azi le recomand să cunoască cel puţin o meserie de bază, iar la celelalte nouăzeci şi nouă să aibă minim de habar. Ca să ajungă buni meseriaşi e nevoie mai întâi să treacă prin flăcările uceniciei. Să privească încrezători spre viitor, să lupte în păstrarea a ceea ce este tradiţional şi autentic, să păstreze cu sfinţenie sudoarea părinţilor, să nu ruineze gospodăria lor, după cuvintele marelui poet basarabean Grigore Vieru: „Casa părintească nu se vinde“.
― În concluzie, adevăratul ţăran e gospodar şi ţara se mişcă datorită acestor oameni.