Autor: Preot Ionel Rusu
10 iulie 2021, Cristinel Dache, 40 ani (asistent universitar)
― Ceea ce mi‑a atras atenţia cu mulţi ani în urmă a fost prezenţa frăţiei tale la sfânta biserică, firea caldă şi calmă pe care o ai. Cum este posibil?
― De la părinţi. M‑au luat de mână, îndeosebi mama. În percepţia mea de atunci intuiam că Cineva sus ne veghează. M‑au atras îndeosebi predicile. Nu ştiu cât de mult le înţelegeam, dar îmi mişcau sufletul.
Tot de mic am evitat să mă enervez. Dacă mă iau după mama, semăn cu tata. Aveam şi clipe de agitaţie, dar odată cu intrarea în adolescenţă s‑a accentuat starea de liniştire în linişte. Pe unii am reuşit să‑i enervez prin felul meu de a fi. Pentru foarte puţini dintre noi este o virtute, dar pentru cei mai mulţi dintre ai noştri e socotită o uriaşă slăbiciune, având în vedere că societatea de azi e „pe repede înainte“.
― Calmul de care dai dovadă te ajută în activitatea profesională şi în viaţa de familie?
― În viaţa de familie am avantaje, în sensul că mă completez cu soţia şi că de multe ori reuşesc să aplanez inevitabile conflicte. Însă, din păcate, în carieră nu cred că mă ajută mereu. Faptul că sunt calm îmi creează o stare de neîndrăzneală, în urma unei autocritici severe din trecut şi de aceea am nevoie de semeni care să mă aprecieze şi să mă încurajeze.
― Cum te‑au tratat colegii de generaţie ştiind că eşti un practicant al Bisericii?
― Până în anii facultăţii nu am avut prieteni cu care să comentez despre problemele religioase. În timpul studenţiei îmi făcusem un gen de prieteni cu care discutam subiecte religioase, dar fără să ne impunem părerea. Spre exemplu, încă am un prieten care se consideră ateu şi nu am depus niciun efort în a‑i influenţa convingerea. Chiar este etic, corect, legist şi când mi‑a fost greu mi‑a întins o mână.
― Cum de te‑ai hotărât să activezi în învăţământ?
― Iniţial am avut mai multe opţiuni. De mic am vrut să am aceeaşi meserie ca tata, anume electrician. Am urmat profilul electric la liceu şi la facultate, dar o scânteie spre acest domeniu mi‑a aprins‑o diriginta din liceu. M‑a fascinat stilul ei de predare şi caracterul. Am practicat trei ani la locul de muncă şi, ulterior, am schimbat cu încredere macazul, la care s‑a adăugat moralul care a venit din partea actualei soţii. Am luat în calcul partea materială, dar am constatat că ceea ce fac îmi place. Programul flexibil de la serviciu mi‑a permis să fac şi altceva colateral, în primul rând să fiu aproape de familie.
― Cum e să fii tătic?
― Trăiesc o mare bucurie.
― Te vezi pe tine prin copii?
― Încerc să mă identific cu ei.
― Te consideri un patriot local, adică, din mila lui Dumnezeu ai rămas la vatră?
― Nu cred că sunt un mare patriot, dar îmi place mult în ţara mea. Cu părinţii mei plecam în fiecare an prin ţară, am descoperit locuri frumoase şi m‑am îndrăgostit de ele.
― Cum s‑a dezvoltat interesul pentru cercetare în domeniu?
― Sincer, am fost obligat de împrejurări, după principiul „ursul joacă şi de nevoie“.
― Cum îmbini cunoaşterea ştiinţifică cu trăirea religioasă?
― Trăirea religioasă se adresează sufletului şi cunoaşterea ştiinţifică se adresează raţiunii.
― Astăzi e nevoie de mai multă credinţă sau de mai multă ştiinţă?
― Depinde de viziunea fiecărui om. Pericolul actual este indiferentismul religios, mediocritatea şi submediocritatea raţiunii.
― Ce le sugeraţi tinerilor de azi vizavi de prejudecăţile pe care le au?
― Ar trebui să nu mai plece urechea la subiectivele păreri ale celorlalţi care sunt supramediatizate, să încerce să gândească pentru a lua deciziile cele mai bune pentru ei.
Foto: red-religie.ro