Autor: Preot Ionel Rusu
3 aprilie 2021, Alexandru Anton, 52 ani (siderurgist, pensionar)
― Am aflat că, de curând, frate Alexandru, te‑ai pensionat. După părerea mea umilă, a ajunge la vârsta pensionării este o binecuvântare dumnezeiască, întrucât ai trecut prin multe şi nenumărate evenimente plăcute şi mai puţin plăcute… Cum te simţi în momentul de faţă şi ce îmi poţi împărtăşi din întreaga carieră?
― Fiind elev, la şaisprezece ani, am urmat calea spre a deveni un metalurgist competent. Competenţa am dobândit‑o în ani buni de practică a meseriei.
― Ştiu că eşti de la ţară, dintr‑un sat din Bărăgan, ţinut ilustrat de Panait Istrati în naraţiunea „Ciulinii Bărăganului“. Cum a fost copilăria ta, pe scurt?
― A fost o copilărie binecuvântată de Dumnezeu, nici grea, nici uşoară. M‑am născut într‑o zi de iarnă, în luna Gerar, în plin crivăţ, cum erau iernile de acum cincizeci de ani în urmă. Am crescut în casa bunicilor dinspre tată, cu mulţi verişori apropiaţi ca vârstă. Învăţând să merg, mă refugiam în cotineaţa păsărilor. Iubesc florile, animalele, grădinile şi tot ceea ce mă înconjoară, inclusiv oamenii.
Ajungeam la prăşit, făceam băşici la picioare după prăşitoarea cu calul în rânduri de 1‑1,5 km, ne bătea soarele în cap, rupeam coada la sapă ca să ne întoarcem mai devreme. Ciulinii (spinii) aveau mai multe denumiri: Colţii Babei, Dracilă. Umblam desculţ pe tarla, era plăcerea mea. Când nimeream în Colţii Babei, „plângeam cu vorbe“, ca la mort bocitoarele. Primăvara, toate buruienile sunt frumoase, dar până la urmă ajung înţepătoare. Astfel, şi la unii oameni, în mod cameleonic când e copil miroase frumos la caracter şi la senectute împrumută o înfăţişare mai aspră.
Apa era sfântă pentru noi în plină arşiţă, puneam frunze de brusture pe cap ca să nu facem insolaţie, făceam „Caloianul“, un rit valah local pentru invocarea ploii potrivit căruia ideea de bază era că omul se face din pământ uscat şi invocam apa ca să‑l învieze şi apoi urma paparuda:
„Paparuda rudă,
Vino şi ne udă!“
Am prins scoaterea sfintelor icoane din biserică pe câmp, în adunare de credincioşi şi venea ploaia după rugăciuni, graţie credinţei poporenilor.
― Poate doza de simplitate şi bunătate vine, mai mult ca sigur, din părinţi. Cum ai reuşit ca după foarte mulţi ani de stat în oraş să îţi păstrezi simplitatea?
― Locul naşterii m‑a atras ca un magnet, înflorind în mine dorul de a mă reîntoarce pe acele meleaguri. Am întâlnit oameni care mi‑au marcat viaţa mai mult în bine decât în rău. Cele două calităţi, simplitatea şi omenia, le‑am moştenit din rădăcinile genealogice.
― E uşor să îţi cultivi şi să îţi păstrezi simplitatea?
― Şi da şi nu, depinde de voinţa fiecăruia dintre noi.
― Ai avut câştiguri sau pierderi în urma conservării acestei calităţi?
― Foarte multe câştiguri. Datorită felului meu natural de a fi sau a gândi, am întâlnit oamenii potriviţi.
― Îţi pare rău cumva dacă nu ţi‑ai schimbat caracterul?
― Nu îmi pare rău, din mai multe motive. Pentru că oamenii care s‑au perindat prin viaţa mea revin cu mult drag, ne salutăm, schimbăm impresii, povestim din trecut.
― La locul de muncă ai fost perfecţionist?
― Mi‑a plăcut să mă perfecţionez, mi‑am lărgit spectrul de meserii, învăţând şi calificându‑mă şi în alte domenii. Nu m‑am copleşit de plafonare, întotdeauna am considerat că mai sunt multe de învăţat în devenirea mea.
― Ai simţit purtarea de grijă a lui Dumnezeu până astăzi?
― Bineînţeles. Dumnezeu m‑a ferit de foarte multe evenimente care puteau marca nefast propria‑mi viaţă şi implicit familia mea.
Într‑o dimineaţă, la şedinţa operativă de lucru care se ţinea cu echipa, ni s‑a dat ascultare să executăm curăţenia pe acoperişul halei convertizoarelor. Urcând cu echipa acolo, la 60 m înălţime, păşind pe acoperiş, tabla sub picioarele noastre a început să se desprindă, fiind ruginită. Ne‑am retras uşor de pe acea porţiune şi i‑am anunţat pe superiori despre eveniment. În inima mea, mulţumesc lui Dumnezeu că ne‑a scos din impas şi nu s‑a întâmplat o tragedie, acesta fiind una din încercările grele petrecute în timpul activităţii mele.
Un alt eveniment de relatat ar fi… În momentul când lucram ca oţelar, neglijând purtarea echipamentului de protecţie, la introducerea lăncii în baia de oţel lichid, a sărit o scânteie de oţel direct în ochiul drept. Am fost spitalizat o săptămână şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am văzut din nou, rămânând fără sechele, pentru mine fiind o minune.
― Care va să zică, eşti polivalent, cunoşti mai multe meserii.
― La bază am nouă meserii şi „mă aştept să mor de inaniţie“: lăcătuş mecanic, tehnician aparate de măsură şi control, electrician joasă tensiune (de la 1,5 la 3,80 W), oţelar, stivuitorist, lucrător operator gaze, macaragiu, operator HTV (H=apă, T=termo, V=ventilaţie, vânt, aer) şi spre apogeul carierei maistru coordonator de echipă. Deci, mai multe meserii, mai multe brăţări de aur, pe care nu mi le putea fura nimeni. Cum spunea mama: am fost „scăldat în lapte dulce“ de părintele Topor.
― Ei, n‑ai ajuns coadă de topor, ci un om de calitate spre slava lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, eşti mulţumit de ceea ce eşti, nu mă consider nici de lăudat, nici de lepădat, o humă însufleţită a Bărăganului, nicidecum un ciulin. Acum, după ani de trudă, mă simt dat la o parte, adică nefolositor societăţii. Poate să fie o închipuire de moment, o părelnicie. Ai avut depresie în urma pensionării?
― Nu, doar o mică debusolare. Dintr‑un om activ mi se pare că sunt sedentar. Aştept cu nerăbdare să îmi iau rolul de bunic şi aşa să contribui la înnoirea societăţii.
― Ce sfaturi de viaţă poţi să îi dai fiului tău, Mihai?
― Să‑şi urmeze calea sortită de Dumnezeu în viaţă, din toate câte i se arată în viaţă să înveţe ca de la şcoală. Să nu‑şi uite credinţa în Dumnezeu niciodată, să fie optimist şi să îşi asume crucea vieţii lui. Să nu uite că este creştin.
― Ce gânduri transmiţi generaţiei de după tine?
― Să se străduiască să rămână buni, să sfinţească locul pe unde trec şi să facă cinste înaintaşilor.
― Ce este mai important pentru om: cariera sau familia?
― În perioada de început, familia a pus piatra de temelie a carierei. Ulterior, cărămizile au fost făurite cu dragoste de membrii familiei. Din punctul meu de vedere şi rămân fidel acestuia, familia stă la baza făuririi carierei şi nu invers.