CULTUL CAVALERULUI TRAC

Autor: Cornel Pulbere

 

Originea cultului, încadrarea geografică, încadrarea în timp

Atributele divinității centrale a cultului

Iconografia Cavalerului Trac

Aspecte ritualice și de simbolistică

 

Cavalerul Trac, Călărețul Trac sau Heronul Trac a reprezentat o divinitate ecvestră, care își are originea în vastele teritorii tracice. Cultul acestei divinități nu este unul secret și odată cu răspândirea sa a căpătat un caracter sincretic, având atribute strict religioase cu caracter funerar. De-a lungul timpului a fost confundat cu cel al Cavalerului Setlei lui Dexileos, al cărui lait motiv este cel al uciderii unui inamic balaur, din care se pare că este inspirat și cel al cultului Cavalerilor Danubieni pe care se pare că l-a inspirat strict iconografic în prima parte a dezvoltării sale. Această credință se va întinde în timp pe aproape șapte decenii, când odată cu apariția creștinismului, caracterul ecvestru al iconografiei sale va fi integrat în reprezentările Sfântului Gheorghe și ale Sfântului Dumitru.

 

Originea cultului, încadrarea geografică, încadrarea în timp

Originea cultului Cavalerului Trac este recunoscută astăzi în unanimitate a fi de sorginte tracică; primele dovezi arheologice fiind găsite în zonele locuite de traci din Asia Mică, dar și în zonele din apropierea țărmului Mării Negre și Mării Egee. Acesta își va întinde existența până în secolul III-IV d.Hr; în toată această perioadă, din cauza diverselor populații care l-au adoptat, dar în special datorită influențelor romane și grecești a devenit unul sincretic (contopirea sau reunirea unor elemente eterogene din doctrine religioase sau sisteme filozofice diferite), care va căpăta un caracter strict religios. La scurtă vreme după apariția sa, s-a extins în toată zona balcanică, pătrunzând chiar și la nord de Dunăre. Totuși zona cea mai răspândită unde cavalerul a fost adorat este cea a Moesiei Inferior, cu precădere în vechiul regat al Odrisilor și Macedoniei. Practic aproape că nu exista localitate despre care avem dovezi arheologice din aceste zone și unde să nu fi fost venerat.

În prezent în zonele tracice sud-dunărene s-au descoperit peste 3000 de relicve arheologice, iar la nord de Dunăre se cunosc până în prezent descoperite până în 200 de reprezentări. Primul inventar pe care îl cunoaștem din zona tracică sud-dunăreană la anul 1938 cuprindea în jur de 1100 de dovezi arheologice, de unde tragem concluzia că evoluția cercetărilor arheologice au crescut fulminant după a doua jumătate a secolului XX. Izvoarele care ne atestă existența cultului încadrează obiecte votive (cu caracter stric religios) de dimensiuni mici și mari, stele funerare cu înscrisuri în limba latină și greacă și chiar statuete. În zona nord-dunarenă din cele de 200 de reprezentări, 40-50 au fost găsite în teritoriul cucerit de romani după anul 101 d. Hr.. Dintre zonele unde s-au descoperit relicve arheologice putem aminti: Bărboși (județul Galati), Histria, Tomis, Calatis (județul Constanța), în zona regiunii istorice a Olteniei și în cea a Transilvaniei la Turda, Gilău, Alba Iulia și Boldut. Din numărul relativ mic de descoperiri nord-dunărene (comparativ cu cele sudice) rezultă că originea lui nu este în această zonă, fiind adus de etnici traci, care au trecut Dunărea sau de coloniștii și militarii sud-dunăreni după cucerirea romană.

De asemenea, din punct de vedere a tipului de reprezentare arheologică nu este nici una care să facă notă discordantă față de cele sud-dunărene, totuși în zona Dobrogei cultul va căpăta anumite înțelesuri abstracte de influență grecească și latinească față de cele de din sudul Dunării unde, în continuare, vor predomina epitetele tracice.

 

Atributele divinității centrale a cultului

Călărețul trac este descris ca un vânător călare, care este reprezentat grafic pe bazoreliefuri de la stânga la dreapta. Între copitele calului apare uneori un câine de vânătoare, alteori un mistreț și în cele mai puține cazuri un leu. El se îndreaptă în cele mai multe cazuri către o zeiță, iar în unele situații către un copac peste care este încolăcit un șarpe. Reprezentarea se încadrează în tradiția stelelor funerare ale cavalerilor antici, cu adăugarea de elemente sincretiste din tradiția religioasă sau mitologică elenistică și paleo-tracică. Există și excepții unde cavalerul se îndreaptă spre stânga, așa cum s-a găsit o reprezentare în Dobrogea.

Obârșia cavalerului este tracică, dar transpunerea iconografico-plastică este de factură elenistică. Călăreții eroi se găsesc cu precădere răspândiți în zona bazinului mediteranean. Calul reprezintă un simbol al imortalităţii „el evocând apoteoza defunctului (animalul îşi însoţeşte stăpânul său în mormânt, pentru ca acesta să nu coboare în împărăţia lui Hades cu mijloace nedemne de rangul său)”. Conform cu inscripțiile găsite în România călărețul poate fi identificat cu zeu Heros (Eros, Eron, Herros, Herron). De asemenea, pe relicvele din Mangalia cavalerul trac apare reprezentat ca un acolit al lui Dionysos, iar pe cele din Dacia Augusti ca un zeu ajutător al lui Apollo cel mai posibil Orfeu. Un alt personaj care apărea în ipostaza Cavalerului (cu precădere în zonele tracice sud-dunărene) este regele trac Rhesus menționat în Iliada, la care se adaugă elemente scitice și elenistice. De-a lungul timpului, cavalerul a mai fost identificat cu următoarele epitecte: Heros Dosaenos (Dobrogea-Arsa), Heros Manimazos (Tomis), Epiphonos Sanctus, Invictus, Ktistes (în zona Dobrogei), Manimazos, Karabazmos. Perkonos, Perkos, Saldobussenos, Asdules, Geikitienos, Zulmidrenos, Ordianos (în zona Traciei).

Se cunoaște faptul că acest cult a fost deosebit de important în Filipi (Actuala Macedonie de Nord), unde Heron era considerat un zeu „salvator” și cel care asculta și răspundea rugăciunilor oamenilor.

 

Iconografia Cavalerului Trac

Informații despre cultul cavalerului trac avem prin studierea templelor, sanctuarelor și a monumentelor funerare și epigrafice, plăcuțelor iconografice și a monedelor. Deși pare greu de crezut la prima vedere, în marea lor parte, monumentele iconografice, au fost executate în Dacia, principalul argument în acest sens este dat de amprenta execuției gliptice și respectarea anumitor canoane figurative.

Pentru realizare plastică sursa de inspirația a fost cea a cultului eroizării defunctului și posibil modelul Stelei lui Dexileos din Atena de sorginte a artei grecești. Din punct de vedere al dimensiunilor reprezentărilor arheologice găsite există trei clase de încadrare: inferioară, medie și superioară. Pe reprezentările din clasele superioare este descrisă scena unui banchet, ceea ce ne induce ideea că acestea erau folosite în timpul unor ritualuri.

În iconografia Cavalerului se disting două mari categorii tipologice: ipostaza Cavalerului Luptător (războinic sau vânător) și ipostaza Eroului Pașnic (Erou Călăreț). În prima ipostază cavalerul este un stindard al dreptății reprezentat de divintatea binelui care învinge întodeauna răul, care este simbolizat de un mistreț sau un alt animal vânat. În unele ipostaze cavalerul este însoțit de un slujitor sau de un câine (imag.1). În unele peisaje, după cum am mai amintit, mai apar un arbore și un altar (imag.2). Dintre reprezentările personajului aflat la vânătoare se disting două categorii: cele dedicate caracterului funerar și cele care aveau rol votiv (strict religios). În unele situații cavalerul apare reîntorcându-se de la vânătoare.

În cea de-a doua ipostază cavalerul trac poartă în mână un vas, care de cele mai multe ori este un rhyton, care reprezintă un simbol al libației (act religios – gustarea și vărsarea unei cupe de vin ca omagiu adus divinității). Cavalerul se îndreaptă în această situație către un altar, unde arde o flacără, iar în partea dreaptă se găsește și divinitatea adorată care este cel mai probabil Cybele. Deasupra scenei se găsește de asemenea același vas – simbol al libalității. Nu în ultimul rând, în reprezentările descoperite în Dacia romană cavalerul ține în mână o liră.

În epoca romană, iconografia „călărețului trac” se va sincretiza si mai mult. Călărețul este reprezentat acum apropiindu-se de un copac peste care se află un sarpe încolăcit sau în alte ipostaze este reprezentat, apropiindu-se de o zeiță. Aceste motive sunt în parte de origine greco[1]romană și scitică. Motivul unui călăreț cu brațul drept ridicat înaintând spre o figură feminină așezată, este legat de tradiția iconografică scitică. Se găsește frecvent în Bulgaria, asociat cu Asclepius și Hygeia.

În secolul III d. Hr cultul devine atât de important încât în timpul, împăratul roman Gordian al III-lea, zeul călare apare pe monedele care s-au descoperit ulterior Lycia, Istrus, și în provincia Moesia Inferioară.

În regiunea Dunării inferioare această divinitate ajunge a fi adorată alături de divinități ale Panteonului roman, până când va ajunge a fi contopit într-un sincretism religios, care ulterior va fi înlocuit cu monoteismul creștin. În condițiile de față vor exista asocieri între Cavalerul Trac și Silvanus, Diana, Apollon, Ares, Jupter, Asclepios, Escupap sau Mitras.

 

Aspecte ritualice și de simbolistică

Aspecte ritualice

Simbolistica acestuia, fără doar și poate, este în strânsă legătură cu reprezentările și inscripțiile epigrafice pe care le găsim pe monumentele arheologice. De asemenea, din simbolistica acestui cult rezultă foarte clar că exista și un ritual, însă acesta nu era unul unitar, ci adaptat în funcție de particularitățile credințelor locale ale oamenilor din diverse teritorii. Din dovezile arheologice rezultă foarte clar că existau cel puțin două tipuri de ceremonii: cele în care membrii se întâlneau recurent și cele care se făceau în momentul în care un om trecea la cele veșnice. Cea de-a doua situație este strâns legată și de o practică prin care defunctul era făcut erou, adică i se conferea atributul nemuririi.

Dacă acest sistem de gândire spirituală a avut sau nu și o formă unitară de cult ezoterico[1]ocultă, nu putem știi cu adevărat. Deși există multe supoziții pe această temă, dovezile istorice pe care le avem în acest sens nu ne permit să ne pronunțăm. Ce știm cu siguranță este că, datorită caracterului sincretic ale acestui cult care a împrumutat tot felul de atribute de la credințele locale cu siguranță avea și componente de ritual secret, dar nu era o regulă generală și nu peste tot. Componentele de ritual secret se poate aplica acolo unde, de exemplu cultul acesta a fost îmbinat cu orfeismul cum ar fi teritoriul regatului Daciei a lui Decebal sau Mitrismul, care se găsea și în Dacia, și în Dobrogea dar și la sud de Dunăre și care fusese adus de către soldații romani.

Ritualul de eroizare se desfășura de asemenea în strânsă legătură cu sincretismul zonal al cultului și probabil cu rangul și funcția celui care trebuia să devină eroi. De exemplu, un simplu soldat care dăduse dovadă de vitejie putea fi înmormântat simplu și înhumat direct în pământ și la cap să i se ridice o stelă funerară, care să îi ateste caracterul de „nemuritor”. Comandanții aveau un alt statut, ei erau îngropați într-un sarcofag pe care erau trecute atât simbolurile eroizării și trecererii lui în nemurire în acest cult, precum și simbolurile propriei lui religii.

Împletirea sincretică a acestui cult ne dă dreptul să credem, că el nu era o religie în sine cu o dogmă strictă, ci mai degrabă o practică religioasă care se aplica peste practicile religioase ale diverselor populații. Acesta este și motivul pentru care în rolul cavalerului găsim foarte multe zeități de sorginte tracă, dacă, romană, grecească sau persană.

În ceea ce privește simbolistica, aceasta este una cu caracter spiritual în care se pune accent pe evoluția omului și pe nemurirea lui. Din analiza reprezentărilor arheologice am reușit să identificam șapte mari categorii de simbolistică, ce înglobează alături de alte simboluri și personaje sau care redau această formă prin simpla analiză a unui singur lucru (obiect, animal, etc.) reprezentat.

 

Simbolul luptei între bine și rău

Una dintre simbolistica ce reiese din reprezentările grafice este cea a luptei dintre bine și rău, simbolistica ce era una foarte răspândită în lumea antică și pe care, după cum vom vedea, o vom întâlni și la Cultul Cavalerilor Danubieni. În scenele descrise pe reliefuri binele (care învinge întotdeauna) este reprezentat de călărețul în rol de vânător, iar răul de animalul vânat care în cele mai multe cazuri este mistrețul (imag 4). Acest animal sălbatic nu este ales întâmplător, deoarece el simbolizează (porcul sălbatic) desfrâul și brutalitatea. De asemenea, colții mistrețului simbolizează forțele răului sau demonul. Firește el are și multe atribute pozitive, dar care nu se încadrează în simbolistica reprezentărilor cavalerului trac.

Din acest tip de reprezentare tragem concluzia că cel care este călare se lupta, nu doar fizic, ci și cu viciile umane (desfrâul) de unde rezultă că el trebuie să devină mai bun prin tot ceea ce face, de aceea lupta lui este considerată o călătorie spre evoluția spirituală. Un alt aspect care rezultă din această simbolistică este că cel aflat călare era un om liber și un virtuos.

Imaginea 1 – Cavalerul trac cu câine la vânătoare (https://www.scarabeu.ro/reproduceriarheologice/cavalerul-trac, accesat la data de 4 iunie 2021)

Imaginea 2 – Repreznetare din Cavaler unde apare Copacul cu șarpele încolăcit
(http://migl.ro/colecții/arh/cavalerul%20trac.html, accesat la data de 4 iunie 2021)

Imaginea 3- Cavaler Trac cu Lira (Nemeții)

 

Imaginea 4- Cavalrul trac și mistrețul (Madara Museum detail of Thracian Horseman stela)

 

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *