Autor: DR. ONUFRIE (OCTAVIAN) POP,
ARHIEPISCOP SI MITROPOLIT DE BERGAMO SI EUROPA (ITALIA)
Astăzi ne confruntăm nu numai cu o întristare adusă de alții, ci și cu una pe care ne-o provocăm noi înșine. Alegem drumul grijii lumești, drum pe care Biserica ne cere, în cadrul Sfintei Liturghii, să-l părăsim. Am ajuns să avem tot felul de justificări atunci când suntem pusi în fața acestui adevăr: nu mai întrebăm „ce trebuie să facem pentru a dobândi viață veșnică„. A spune că nu mai adresăm altora acest tip de întrebare pentru că nu suntem bogați sau pentru că Hristos nu mai este contemporan cu noi, e o dovadă sigură că mintea s-a făcut călăuză spre cele rele. Nu bogăția l-a făcut pe dregător să nu-l urmeze lui Hristos (Lc 18, 18-27), ci punerea inimii sale în ea. Cât despre a spune că Hristos a trăit cândva, undeva și că astăzi nu mai este prezent, dovedește că nu trăim în Biserică. Unde putem pune întrebarea „ce să fac pentru a moșteni viață veșnică„? Răspunsul e simplu. În fața duhovnicului. Dar pentru mulți dintre noi, răspunsul la ce trebuie să facem, este considerat a fi nepotrivit. Sigur, putem trăi și în afara împlinirii răspunsului dat de duhovnic, dar cu riscul morții. Esențial pentru om este să–și asume răspunsul dat. Asta ne face să nu mai trăim de sine stătător. Refuzul împlinirii răspunsului dat, echivalează cu refuzul vieții veșnice. A spune că pe noi ne viza alt răspuns, înseamnă a ne crede altcineva. Răspunsul Mântuitorului: „vinde tot ce ai și–Mi urmează” și răspunsul duhovnicului dat noua de Hristos prin el, nu înseamnă a fugi de lume într-un anumit loc, ci este îndemn în a o privi altfel. Iar când vom avea doar aceasta privire, nu vom mai cunoaște întristarea lumii.
Sursa foto: oasteadomnului.info