La alegerile locale din 5 iunie, 16 candidaţi la primăriile unor mari oraşe,
capitale de judeţ sau sectoare ale Capitalei, au fost aleşi, deşi au probleme
cu legea, cu DNA sau ANI.
Şi la aceste alegeri s-a arătat că legea este proastă şi prin faptul că se permite ca un candidat cu dosare penale să poată candida la alegerile locale. Se pare că acest derapaj nu-l vede nici DNA şi nici SUA, protectorul acestei poliţii politice.
Cătălin Cherecheş – Baia Mare. Acesta a fost ales cu peste 70 la sută din sufragii, deşi se află în puşcărie.
Mircia Gutău – Râmnicu Vâlcea. Un fost pedelist, condamnat definitiv pentru corupţie în două dosare penale. El şi-a executat pedepsele în penitenciar şi acum a fost reales primar.
Robert Negoiţă – Bucureşti – Sectorul 3. A fost votat de peste 60 la sută din electorat, cu toate că are datorii la Fisc şi un dosar la DNA.
Gabriel Mutu – Bucureşti – Sectorul 6. A fost ales primar, deşi are un dosar la DIICOT pentru spălare de bani.
Olguţa Vasilescu – Craiova. A fost realeasă cu peste 58 de procente. În urmă cu 2 luni, ea a fost reţinută de DNA. Este acuzată de opt infracţiuni de luare de mită, folosirea influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite şi spălare de bani.
Decebal Făgădău – Constanţa. A fost ales cu peste 40 de deşi are un proces cu ANI, fiind acuzat de incompatibilitate.
Constantin Hogea – Tulcea. A candidat ca independent şi a câştigat din nou Primăria, deşi a fost trimis în judecată de DNA pentru corupţie.
Constantin Sava – Urziceni. A reuşit să obţină încă un mandat în fruntea Primăriei cu dosar penal la DNA. Este în prezent sub control judiciar şi i-a fost interzis dreptul să îşi exercite funcţia.
Cătălin Flutur – Suceava. Vărul liderului PNL Gheorghe Flutur este cercetat de DNA Suceava pentru abuz în serviciu, după ce ar fi concesionat ilegal un teren unei firme private şi ar fi blocat o cale de acces către un bulevard din oraş.
Robert Raduly – Miercurea Ciuc. A câştigat deşi udemeristul a fost trimis anul trecut el judecată pentru luare de mită.
Dorin Flore – Târgu Mureş. A candidat ca “independent” cu susţinerea liberalilor şi a fost ales cu peste 42 de procente, deşi are 2 dosare penale.
Antal Arpad – Sfântu Gheorghe. În Secuime a fost reales deşi şi el are dosar penal la DNA.
George Scripcaru – Braşov. A fost reconfirmat în funcţie cu peste 50 de procente „independentul”, fost pedelist şi penelist. El a fost trimis în judecată la începutul acestui an pentru abuz în serviciu şi luare de mită.
Cornel Ionică – Piteşti. A câştigat deşi a fost declarat incompatibil pentru că, în 2009, ar fi participat la deliberarea şi adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local Piteşti prin care Centrul Cultural şi Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului municipiului Piteşti au dat în folosinţă firmelor ginerelui său spaţii comerciale şi terenuri pentru publicitate.
Marius Screciu – Drobeta Turnu Severin. A câştigat şi mandatul său este pus sub semnul incertitudinii fiindcă, în data de 26 mai a.c., Agenţia Naţională de Integritate a declarat că acesta se află în conflict de interese administrative.
Florin Cârciumaru – Târgu Jiu. A fost reales, deşi a reintrat în vizorul anchetatorilor pentru conflict de interese penal.
Mircea Hava – Alba Iulia. A fost reales cu peste 58 la sută fost PDL, actual PNL. Mircia Muntean – Deva. A câştigat cu toate că în 2013, el a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar din 2004, în care a fost acuzat că a încheiat tranzacţii ilegale de terenuri cu un traficant de maşini de lux. Anul trecut, în octombrie, Muntean a fost implicat într-un accident rutier pe centura Devei, fiind băut. Avea sânge pe faţă, a fugit şi s-a ascuns în boscheţi.
Sursa: romaniacurata.ro