De ce scriem?


Suntem întrebați adesea „de ce scriem”?


Autor: Violeta Bobocea

Sau… avem vreun câștig, vreun beneficiu (cum ar fi spus Moromete când Niculae voia să-și continue studiile).
Scriem, pentru că doar prin scris viața triumfă, viața însăși are o culoare deosebită, se vede alfel.
Scrisul este și rămâne o carte de vizită pentru viitor, pentru urmași sau pentru criticii de mai târziu.
Prin scris devenim mai buni, zâmbim altfel, lăsăm răutatea deoparte și interesele meschine, mergem braț la braț cu bunătatea, cu omul bun din noi, atunci când lași totul și îți așezi sufletul pe tavă, atunci când totul se deschide în jur, ca o aură de lumină.
Țintești să ajungi sus, ai un ideal, dorești din tot sufletul să ajungi în vârful piramidei.
Fiecare om are un ideal și face tot posibilul să-l atingă, mai devreme sau mai târziu.
Eram studentă și într-o zi la ora de istoria filosofiei, profesorul ne-a spus o pildă despre oameni și despre idealurile lor, ceva foarte interesant despre dorința oamenilor de a ajunge în vârful piramidei, sau cum ar spune Marin Sorescu în „Iona”: „Ne punem în gând o fericire, o speranță, în sfârșit ceva frumos”… fiecare dorește să ajungă în acel vârf; dacă la un moment dat persoana respectivă și-a atins idealul mult visat, nu se va mai gândi la ceea ce și-a dorit odinioară, ci se va îndrepta acum spre o altă țintă, deci atenția va fi acum canalizată spre un alt vârf … omul cât va trăi, va avea multe idealuri, visuri, un alt vârf se va profila acum și tot așa, la nesfârșit, depinde de noi și de perseverența cu care acționăm de-a lungul vieții, depinde doar de noi în ce măsură dorim să ne atingem visurile.
Revenind la scris, el nu este decât o punte de legătură între prezent și viitor, dar asta nu înseamnă că nu întoarcem privirea spre trecut; trecutul face parte integrantă din noi și ne raportăm de fiecare dată și la clipele pe care le-am trăit cândva, demult.
Scrisul e ca respirația, ca aerul, este o mângâiere a sufletului; prin scris scăpăm de simpla uitare, comunicăm cu semenii, dar și cu divinitatea; până și lui Dumnezeu îi plac oamenii buni, acei oameni cu suflet mare, care vor să lase un mic semn din existența lor pe o coală de hârtie, chiar dacă” peste toate o lopată de țărână se depune”(motivul deșertăciunii- vanitas vanitatum în Scisoarea I a lui Eminescu).
Așternând slovele pe hârtie, zâmbim viitorului, vieții, suntem mesageri , ducem mai departe o răsuflare din acest veac, lăsăm o urmă, o dâră de lumină strecurată în carte și în suflet, o încurajare, un îndemn pentru ziua de mâine, zâmbim dimineților cuminți, anotimpurilor( uneori vesele, alteori triste), izvoarelor dătătoare de viață, timpului nerăbdător…
Frumosul din noi trebuie strecurat în fiecare pagină, în fiecare cuvânt, bucăți de suflet să lăsăm în stihurile noastre …

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *