Masacrele de la Sărmaș, Ip și Trăznea și teroarea maghiară
Crimă colectivă cu autori cunoscuți
În urma publicării articolului “Ungaria și-a cerut scuze la ONU pentru Holocaustul din Transilvania”, pe site-ul nostru http://j.mp/1jijma9, am primit mai multe mesaje. Cei mai mulți sunt tineri și nu știu despre “Dictatul de la Viena” și despre atrocitățile săvârșite de unguri în Transilvania.
Pentru ei și pentru toți românii o readucere aminte a masacrelor săvârșite cu sânge rece împotriva bărbaților, femeilor și copiilor de trupele de ocupație maghiare.
Iar pentru Lazlo Tokeș, care ne acuză că maghiarii sunt persecutați, vă invit să-I dăm cu toți o flegmă, deocamdată imaginară. Ungurii au fost la guvernare din 1990 și până acum, excepție anul 2013, și au contribuit la toate măsurile luate împotriva poporului roman.
Nu am nimic cu ungurii, dar cred că ar trebui să nu uite că s-au născut și trăiesc pe pământ românesc. Nu le convine să plece!
Doua gropi comune în punctul numit Suscut, din raza localității Cămărașu (Cluj),în apropiere de Sărmașu-Mureș. În aceste gropi s-au descoperit, în total, 126 de cadavre, din care 31 de bărbați adulți, 52 de femei adulte și 43 de copii, până la vârsta de 15 ani. Toate victimele erau din localitatea Sărmașu-Mures. În februarie 1945, o comisie medico-legală formată din 5 persoane a procedat la deshumarea cadavrelor. Concluzia? Moarte violentă prin împușcare, iar în cazul mai multor copii, moarte violentă prin asfixiere, aceștia fiind îngropați de vii.
Trecerea României de partea forțelor Națiunilor Unite, după 23 august 1944, a determinat armatele germane și ungare să treacă la o puternică ofensivă contra României patrunzând în Câmpia Transilvaniei pe o adâncime de circa 30-60 de km, peste linia de frontieră impusă prin Diktatul de la Viena. Unități ale armatei și jandarmeriei ungare au ocupat localitățile Sărmașu și Luduș, situate în apropierea frontierei, și care făceau atunci parte din județul Cluj-Turda. În localitatea Sărmașu existau la acea vreme 142 de evrei, iar în Luduș 575, localitățile fiind și centre de plasă. Pe data de 5 septembrie 1944, localitatea Sărmașu a fost ocupată de trupele maghiare, iar două zile mai târziu a avut loc o consfătuire secretă, care s-a ținut în localitate, la locuința farmacistului Varga Iuliu. Au luat parte Biro Jozef, ofițer în rezervă – instalat de autoritățile militare în funcția de prim-pretor al plăsii Sărmașu – Betegy Șandor, Wakszman Karoly și Wakszman Elemer (tata și fiu), Bethlen Daniel, Kemeny Bela, Maitelely Istvan, Gall Jozsef, mari proprietari din zona respectivă. Pe data de 8 septembrie 1944, a fost declanșată acțiunea de arestare și internare a tuturor evreilor din localitatea Sărmașu, într-un lagăr improvizat pe teritoriul localității, iar pe 16 septembrie 1944, cpt. Lancz Laszlo, care se afla în localitatea Sărmașel, la 3 km de Sărmașu, a transmis telefonic la compania de jandarmi din Sărmașu ordinul de a se trece la executarea evreilor. Ordinul a fost recepționat de către telefonista Elisabeta Păcală, de la oficiul telefonic Sărmașu, care, după eliberarea localității, a făcut cunoscut acest fapt Comisiei de ancheta. În aceeași zi, de dimineață (16 septembrie 1944), 20 de evrei apți de muncă au fost duși de jandarmii unguri în hotarul localității Cămărașu, pe dealul numit Suscut, unde au fost obligați să sape două gropi mari. În după-amiaza zilei respective, cei 126 de evrei aflați în lagărul improvizat din Sărmașu au fost îmbarcați în care cu tracțiune animală și duși la locul numit Suscut, iar în noaptea de 16/17 septembrie, au fost executați de jandarmii și militarii unguri. Corpurile lor au fost apoi îngropate în cele două gropi comune săpate dimineața. Aceleași trupe de ocupație ungare au mai săvârșit un masacru și la Luduș, după ce au ajuns în această localitate începând din seara zilei de 5 septembrie 1944.
Pe baza cercetărilor ulterioare, s-a putut stabili că între 5-13 septembrie, aceste trupe au împușcat alți 13 evrei, ale căror corpuri au putut fi identificate după eliberarea localității. Cei asasinați la Luduș au fost: Polac Mihai, Polac Vilma și fiicele lor, Rozalia și Maria, Gluck Iosif și fiica lui Rozalia, Fred Mauriciu și Fred Ghizela. Surorile Haller Sarolta, Haller Fani și Haller Rozalia, împreună cu Maria Kopstein și Izrael Adelca au fost împușcate în pivnița locuinței familiei Haller, după ce au fost siluite. Două dintre aceste victime au fost asasinate în urma unui denunț făcut de Bartha Elisabeta, din Luduș, care, după eliberarea localității de către trupele române, a fost condamnată la 5 ani de închisoare.
Cercetarile împotriva celor vinovați de masacrul de la Sărmașu și Luduș, dar și în cazul altor masacre comise de trupele de ocupație maghiare pe teritoriul Transilvaniei, au fost începute în cursul anului 1945 și finalizate în 1946. În același an, 1946, ancheta în cazul masacrului de la Sărmaș fiind finalizată, Tribunalul Poporului din Cluj a anunțat următoarele sentințe: cpt. Lancz Laszlo, lt. Vecsey, slt. Halasz, slt. Fekete, plt.maj. Szabo, plt. Horvath Istvan și plt. Polgar au fost condamnați la moarte prin împușcare, iar soldatul de jandarmi Panczel Janos, participant la masacru, a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Cetățeanul Soos Istvan din localitatea Sărmașu, membru al Gărzii Civile Maghiare, unul dintre paznicii lagărului, a fost condamnat la 5 ani temniță grea.
Tribunalul Poporului din Cluj a mai judecat și condamnat în cursul anului 1946, un număr de 199 de persoane, dintre care 27 din județul Mureș.
Dacă identitatea celor vinovați precum și gradul lor de vinovăție s-a putut stabili, numai o parte dintre ei însă au putut fi arestați. În condițiile create de sfârșitul războiului cea mai mare parte dintre aceștia s-a sustras arestării, reușind să-și piardă urma în lumea largă. Dar poate că n-au reușit să se sustragă din fața propriei lor conștiințe, la a cărei judecată mai devreme sau mai târziu au ajuns. A se vedea, spre exemplu, cazul farmacistului Iuliu Varga și al sotiei sale Ecaterina din Sărmaș, care s-au sinucis pe data de 5 noiembrie 1944 sau al altui autor moral, Kiss Pavel din Sărmaș, cel care s-a spânzurat în timpul cercetărilor. Peste mai bine de jumătate de veac, aceeași soartă o va avea și criminalul de război Wass Albert, cel care la o vârstă înaintată a fost urmărit probabil de coșmarurile tinereții sale încărcate, s-a sinucis.
În lunile premergătoare Conferinței de la Paris, prim-ministrul Ungariei, Nagy Ferenc, în fruntea unei numeroase delegații oficiale, a făcut un turneu de propagandă în Occident și în SUA, cu scopul evident de a îmbunătăți șansele Ungariei la Conferința ce urma să aibă loc, mai ales în problema Transilvaniei. În timp ce acesta se afla în Occident, importante documente privind cele întâmplate în Transilvania în perioada ocupației maghiare – inclusiv masacrul împotriva celor 126 de evrei de la Sărmașu și a celor 13 de la Luduș – au fost înmânate de dr. Kiraly Janos (președinte al Organizației Foștilor Evrei Deportați) prin intermediul lui Aurel Socol, lui Iuliu Hațieganu. Această acțiune a fost mediată de Raul Sorban, cunoscut avocat al timpului și care ulterior a fost onorat de statul evreu cu titlul de „Drept între popoare¬ pentru acțiunea sa de ajutorare a evreilor din Transilvania în perioada 1940-1944”.
Eminentul profesor, dr. în medicină Iuliu Hațieganu, de la Universitatea din Cluj, a reușit pe canale neoficiale să trimită plicul primit de el, astfel încât să ajungă la Departamentul de Stat, dar și la un cunoscut publicist american de la „Christian Science Monitor¬, ziaristul Markham. Materialul a fost publicat în cele mai mari ziare din SUA, în timp ce primul-ministru al Ungariei se afla acolo. Cererea acestuia de audiență la Casa Albă a fost refuzată. Informațiile apărute în presa americană, concomitent cu rapoartele care au parvenit Departamentului de Stat, au determinat respectivul refuz. Date fiind condițiile, refuzul era dealtfel unul cât se poate de firesc.
Ingropați de vii
“…tot ce am trăit, văzut, simțit și auzit în acei patru ani de urgie nu pot sta alături de ceea ce am văzut la Sărmașu. Am pipăit cele 126 de cadavre… Am văzut copii de 5, de 3 și de 1 an, neatinși de gloanțe, care au fost și ei azvârliți și îngropați de vii. Am văzut soț și soție încleștați într-o ultimă îmbrățișare și am văzut un tată cu mâinile crispate strângându-și în brațe copilul de un an…” (dr. Matatias Carp, președintele Federației Uniunilor de Comunități Evreiești din România, delegat oficial ca membru al comisiei de cercetare a masacrului de la Sărmașu și de exhumare a victimelor).
Straturile mortii
“Primul strat de cadavre era alcătuit aproape numai din copii. Erau unii mititei de tot, sa fi avut 2 sau 3 anișori. Cei mai vârstnici dintre ei nu treceau de 15 ani. La câțiva s-au putut constata orificiile de pătrundere a gloanțelor ucigătoare, la alții s-au putut găsi țesutele sfărâmate, (probabil cu patul armei, n.a.) iar la unul ambele picioare sfărâmate. Dar au fost copii la care, cautându-se cu multă grijă, nu s-a gasit nici un semn exterior, care să indice cauza morții. Este de presupus că au fost îngropați de vii.” (dr. Emil Mora, medic de medicina legal[, unul dintre cei care au participat la deshumarea cadravelor).
Lista criminalilor de război: subprefecți de județe: dr. Marton Zsigmond, cetățean maghiar, subprefect al județului Mureș, condamnat la închisoare pe viață, în contumacie; primary: dr. Majay Ferencz, cetățean român de naționalitate maghiară, primar al municipiului Târgu-Mureș, condamnat la 20 de ani închisoare, în contumacie – dr. Schmidt Emeric, cetățean român de naționalitate germană, primar al orașului Reghin, condamnat la 10 ani închisoare, acuzatul prezent la process; ofițeri de jandarmi și de poliție: col. dr. Pap Janos, cetățean maghiar, comandant al circumscripției de jandarmi nr. X, cu reședința în Târgu-Mureș, condamnat la moarte, în contumacie – col. Zalantai Janos, cetățean maghiar, comandant al Legiunii de Jandarmi Mureș, condamnat la moarte, în contumacie, lt. de jandarmi Szentpali G. Kalman, cetățean maghiar, comandant al sectorului de jandarmi Reghin, condamnat la 20 de ani muncă silnică, în contumacie, – dr. Bedo Geza, cetățean maghiar, chestor-șef al Politiei de Stat Ungare Târgu-Mureș, condamnat la moarte, în contumacie, – Dudaș Janos, cetățean maghiar, șeful Poliției de Stat Ungare Reghin, condamnat la muncă silnică pe viață, în contumacie; militari din armata ungară: general de corp de armată Kozma Istvan, cetățean maghiar, comandant al garnizoanei Târgu-Mureș, condamnat la închisoare pe viață, în contumacie, – col. Kormeny Geza, cetățean maghiar, comandant al administrației militare a municipiului Târgu-Mureș, condamnat la muncă silnică pe viață, în contumacie, – maior Komaromy Geza, cetățean maghiar, comandant al administrației militare a orașului Reghin, condamnat la 25 de ani închisoare, în contumacie; funcționari de stat și particulari: – dr. Henner Ferenc, cetățean maghiar, prim-notar la Primăria municipiului Târgu-Mureș, condamnat la 12 ani închisoare, în contumacie, – dr. Javor Erno, cetățean maghiar, prim-notar la Prefectura județului Mureș, condamnat la 12 ani închisoare, – Cerdacsics Jeno, cetățean maghiar, consilier la Primăria orașului Reghin, condamnat la 10 ani închisoare, în contumacie, – Kugler Gyorgy, cetățean român de naționalitate maghiară, din Reghin, funcționar particular, condamnat la 15 ani închisoare, prezent la process; denunțători și provocatori: – Lax Jozef, cetățean român de naționalitate evreu, bijutier în municipiul Târgu-Mureș, denunțător, condamnat la 3 ani închisoare, acuzatul prezent la process; militari germani SS și Gestapo: – maior Schroder, prenume necunoscut, cetățean german din formațiunile SS, șef al secției Gestapo, din Târgu-Mureș, ca trupă de ocupație în anul 1944, condamnat la moarte, în contumacie (Extras din lista cu cele 199 de persoane condamnate pentru participarea la acțiuni împotriva populației evreiești din nord-vestul Transilvaniei, în timpul ocupației ungare, în perioada anilor 1940-1944. Datele fac parte din hotărârile originale ale Tribunalului Poporului și ale Curții de Apel Cluj, sentința nr. 8 din 31.05.1946)
Nicolae BALINT, nicolae_balint@yahoo.com
Marele premiu pentru reportaj la Gala APTR 2013 a fost obţinut de reporterul Cătălin Grădinaru, care a filmat în satele din Sălaj în vara anului 2012 pentru postul RomâniaTV. Ultimele mărturii despre nenorocirile de acum 72 de ani, când peste 300 de femei, bătrâni şi copii au fost trecuţi prin baionetele horthyste stârnesc şi acum valuri de frig pe şira spinării. Memoria colectivă a rămas vie în satele Ip şi Treznea, iar ororile mai pot fi descrise prin viu grai de către ultimii martori supravieţuitori ai măcelului, localnici, care şi astăzi mai poartă povara şi trauma imaginilor de groază, văzute cu proprii ochi. Veritabilele şi negrele momente de istorie sunt povestite de supravieţuitori printre lacrimi şi riduri ce apleacă frunţile – oamenii spun cu noduri în glas şi păianjeni umezi în ochi: ”Iertăm, dar nu uităm…!
Sursa: victor-roncea.blogspot.ro, Gazeta de Maramures, transilvania-tv.ro