De la creștini adunate (Tablete pastorale) – Copii palide ale iadului: Vârlezi şi Găneşti

Spread the love

Loading

Autor : Preot Ionel Rusu

Oricine are ocazia să viziteze o secţie dintr-un spital. Personalul medical este obişnuit să lucreze şi în condiţii mai puţin domestice. Fiecare secţie are specificul sau fizionomia sa. Mai neobişnuită pare a fi secţia de boli mintale numită Psihiatrie. Specialitatea are în sine mai multe compartimente, în funcţie de evoluţia bolilor minţii omeneşti. Puţini au posibilitatea să pătrundă în lumea suferinţei lor, de dincolo de gratii. Boala se numeşte schizofrenie. Sărmanii de ei, nu mai înţeleg realitatea pământească. Au pierdut capacitatea de a crea corespondenţe între idei şi realităţi, între noţiuni care corespund vieţii reale. Nu mai trăiesc în concret, în viul vieţii, în realitatea spirituală şi materială a existenţei, ci mai mult în abstract. Greu mai fac priză cu realitatea cotidiană din jur! Li s-a îmbolnăvit mintea. Este plecatǎ de acasǎ. Cauza îmbolnăvirii lor este spirituală. Nimeni nu-i poate vizita în infernul lor concentraţionar. Doar medicul curant şi preotul. Cu toate că au «mintea plecată cu sorcova» simt nevoia de ocrotire, afecţiune, milă, deci, au suflet.
Secţia de psihiatrie nu este dificilă din cauză că nu ar fi dotată material corespunzător, ci pentru că în ea este adunată neputinţa unor semeni care nu mai au mintea întreagă. Când nu-i cap, vai de picioare, zice românul. Impactul la primul contact cu realitatea de dincolo de gratii este şocant. Analiza E.K.G. este binevenită, metaforic mă exprim. Unul ţipă, altul râde. Unul este somnambul, altul visează cu ochii deschişi. Unul se crede Napoleon, altul este regele Mihai. Unul este foarte introvertit, altul are logoree incoerentǎ. Unuia i se pare că este Iisus Hristos, altuia că este arhanghelul Mihail. Unul stă pe podea, altul este legat cu cearceaful de pat. E greu până pătrunzi în universul lor şi-apoi îi înţelegi. Se spune despre ei că sunt violenţi. În preajma lor m-am simţit în afara oricărui pericol, citindu-le rugăciuni sau stropindu-i cu agheasmă de multe ori. O singură dată « m-a îmbrăţişat » până la asfixiere un bolnav fiind în timpul Sfintei Liturghii .Odată am salutat pe cineva atins de această boală cu “Hristos a înviat”şi mi-a răspuns:”Numai El a înviat”. Chipul lui Dumnezeu dintr-însul nu fusese distrus complet. Am surprins o secundă de luciditate.
De ce au ajuns în acel infern? Am aflat în timp. Beţia, ţesătura gândurilor rele, violenţa sălbatică, obscenitatea, sărăcia extremă, vidul de comunicare, depărtarea de Dumnezeu, amprenta de bază fiind firea pătimaşă. În acele momente am intuit iadul în mod plastic: singurătate, neputinţă de comunicare, pierderea bucuriei de a trăi, atrofierea libertăţii lăuntrice.
Vârlezi şi Găneşti, alte infernuri asemănătoare închisorilor foste comuniste: Aiud, Piteşti, Gherla, Râmnicu Sărat sau Tg. Ocna. Tabere pe termen nelimitat pentru bolnavii mintali irecuperabili, li se mai spune. Chiriaşii permanenţi nu mai au controlul de sine din cauza lipsei acute de neuroni.Unii poartă vara cojoc şi iarna merg dezbrăcaţi. Transformă ziua în noapte şi noaptea în zi. Sfincterele nu le mai stau în frâu. Se hrănesc cantitativ fără să mestece. Salivează continuu. Stau cu gura căscată. Nu mai ştiu cum îi cheamă, de unde sunt sau dacă mai au rude. Aproape că nu-i mai recunosc pe apropiaţii lor. Le este greu să se orienteze sau să se reorienteze în spaţiu. Se împreunează la voia întâmplării, chiar împotriva firii. Nu-şi amintesc în ce zi, lună, anotimp sau an mai sunt. Văzându-i, rămâi fără replică. Te umple jalea şi mila. Nu aş fi făcut cunoştinţă cu acest infern spitalicesc dacă un grup inimos şi milostiv de credincioşi nu m-ar fi invitat să merg cu ocazia organizării unor colecte de îmbrăcăminte, încălţăminte şi hrană destinate lor. I-am felicitat pentru iniţiativele caritabile, mulţumindu-le călduros întucât L-am întălnit acolo pe Hristos cel flămând, gol, întemniţat, singur şi trist. Fără să exagerez sau să bravez merită să tragem învăţăminte chiar şi dintr-o lecţie de viaţă deloc plăcută văzului şi auzului. Atunci am realizat câte daruri a revǎrsat Dumnezeu în cei care nu au fost atinşi de boala psihicǎ.

Tagged:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *