Autor: Preot Ionel Rusu
…Cel mai greu mi-a fost în 1968. Am suferit din cauza şefului care mi-a ordonat să mă urc în tramvai fără a i se fi făcut mai înainte revizia tehnică. S-a întâmplat un accident. Mi s-a făcut dosar penal şi am fost condamnată la cinci ani închisoare. Acolo am urzit, am confecţionat mileuri şi carpete pentru străinătate (de la mama am învăţat să torc şi să ţes lână). Ne scoteau la muncile câmpului. Ţigăncile nu prea făceau treabă. Se certau cu poliţiştii.
După eliberare, am fost controlor pe tramvai şi autobuz. Un vârstnic a avut cu el o nepoţică, o fetiţă de cinci anişori cu ochi albaştri. Vatmanul a făcut staţie şi foarte repede a închis uşile. Fetiţa a rămas în mijlocul de transport plângând. Noi aveam dreptul să ocrotim copiii. Am luat-o acasă la mine şi am avut grijă de ea timp de trei zile. I-am înaintat datele şi s-a anunţat prin staţie găsirea ei. În cele din urmă, am predat-o părinţilor.
Ca agent de control, multe am avut de întâmpinat. Ne lua până la 80% din salariu în caz de nu dădeam amenzi sau nu încheiam procese verbale. Pe stradă eram întrebată: „Nu eşti dumneata cutare?”. „Nu”, îi răspundeam ca să nu-mi facă rău…
Sursa foto: opiniatimisoarei.ro