Drumul expres Galați – Brăila
Autor: Paul ICHIM
Au început să se blocheze o groază de proiecte în derulare, datorită scumpirilor apărute la materialele de construcție în ultimii doi ani și a faptului că Guvernul a întârziat deja să rezolve, renegocierea contractelor aflate în derulare, la realitatea pieței.
Constructorii aflați în situații economice precare, au început să-și trimită oamenii acasă.
Am aflat despre drumul expres Galați – Brăila.
Duminică îmi spuneau oamenii despre un anume drum de legătură la pod, pe malul tulcean, cel spre Jijilala, la care se vor sista lucrările.
Prin Galați la fel se întâmplă cu anumite lucrări la instituții publice, constructorii au disparut abandonând lucrările.
Ce te faci că pe astfel de instituții se deschid noi fronturi de lucru, necesare fără discuție, dar și ele cu risc la o piață a materialelor de construcție așa volatilă.
Uite așa se pot bloca funcțional, unități ce sunt indispensabile pentru populație și dintr-o intenție bună, să termini într-un dezastru.
Sursa foto: auto-bild.ro