Autor: Maria Rogobete
De când mă știu vorbesc cu Dumnezeu, cel mai mult dimineața, atunci îi adresez mulțumirile mele pentru tot, dar mai ales pentru faptul că pot să deschid ochii, pot să vorbesc, să pășesc, să spun omului drag de lângă mine: Te iubesc! Să-i mulțumesc că respir aerul curat din fața casei, să privesc cerul și să-mi limpezesc ochii obosiți de la ecrane, peste tot ecrane, ecran la telefon, ecran la televizor, ecran la calculator, ecran la cinema, dar evoluția vine tot cu ajutorul lui Dumnezeu. Vorbesc cu El în fiecare clipă a vieții mele, îi cer iertare, îi cer părerea, îi mulțumesc pentru orice lucru, fie el mic sau mare, de multe ori îi spun prostii și el mă ascultă, nu se plictisește niciodată, este atât de răbdător, de bun, de inteligent. Dumnezeu are toate calitățile din lume, cred că de aceea m-am îndrăgostit de El, cu siguranță o să-l iubesc toată viața, sunt legată de el sufletește. Cel mai mult îmi place faptul că nu pot să-l mint, nici nu am cum, orice vorbă de-a mea este cernută în secunda următoare și din nou îmi văd ochii lipiți de cer, am văzut că nu-i plac nemulțumiții, prefăcuții, ipocriții, răutăcioșii, urâcioșii, ăstora le mai dă o palmă după cap atunci când îl apelează.
Cel mai bun tratament pentru ființa omenească este dialogul cu Dumnezeu!!!
Îmi vine să strig cu toată puterea mea: Oameni buni, oameni dragi, oameni frumoși, vorbiți cu Dumnezeu, el este singurul nostru prieten adevărat, dacă vorbim cu El, tot ce este gri în jurul nostru se transformă în albastru deschis, în verde strălucitor, în roșu aprins. Cât de benefic este pentru suflet atunci când spui unui prieten, coleg de muncă, chiar unui necunoscut: Bună dimineața! Și el îți zâmbește! Zâmbetul este darul cel mai de preț al feței umane. În acel moment primești toată dragostea divină și o împarți cu oamenii din jur, apoi vin nebuniile, comicăriile, poveștile, nervozitățile, stresul, nemulțumirile, în timpul zilei se adună multe întâmplări, important este să nu uităm să zâmbim și să pășim cu dreptul, atunci când te întâlnești cu un om posomorât și nemulțumit ce faci? Cauți să pleci cât mai repede din preajma acestuia și zici ”Doamne ferește” apoi zâmbești și te bucuri enorm că nu ești așa, iată, vorbești cu Dumnezeu, ai învățat lecția de la Dumnezeu și o predai mai departe, o predai aceluia ce își dorește să fie fericit, să zâmbească, toate lucrurile frumoase, importante și sănătoase se fac întotdeauna cu zâmbetul pe față, acesta aduce bucurie în corp și ne modelează spiritul.
Vorbind cu Dumnezeu, spunându-i ce te doare, rugându-te la el, arătându-i fericirea din tine, devii mult mai înțelept pe zi ce trece, acest lucru este de fapt un izvor dătător de viață pe care tu l-ai descoperit și care a rămas în curtea casei tale, din el poate să bea oricine apă și chiar trebuie să fii darnic. Dumnezeu nu se vede, dar se simte în atingerea apei, în respirație, în mângâiere, îl simți în stropul de ploaie, în adierea vântului, în mâinile înghețate, în soarele ce-ți pătrunde în obraji, în stelele de pe cer, în pulsul mâinii, în bătaia inimii, Dumnezeu este în noi, Dumnezeu este peste tot.
Primii mei pași pe aeroportul Ben Gurion din Israel mi-au scris un bilețel și l-au înmânat gândului bun, pe acesta scria cu litere mari: ”Bucură-te că ești româncă!”.
Atunci nu am înțeles aceste cuvinte dar în cele opt zile, acestea mi-au consolidat pereții inimii, m-am bucurat în fiecare dimineață și în fiecare seară că m-am născut în România, aveam această trăire în mine care îmi dădea impuls, îmi lua notițe, îmi amintea să zâmbesc și să privesc mereu cerul, acolo unde norii dansau într-una, mă bucuram că sunt româncă mai ales pentru faptul că țara mea este o țară creștină, o țară cu oameni credincioși, acest lucru se vedea la tot pasul în minunatul pelerinaj.
Aeroportul Internațional Ben Gurion (cunoscut în lume și ca „aeroportul Tel Aviv) se află la periferia orașului Lod. Se simțea mirosul de nou în autocar, bărbatul frumos de la volan avea stil, slăbuț, ochi negri, părul creț, frumos aranjat, iar gesturile, îmbrăcămintea și fața îmi spuneau că este foarte educat, mă simțeam atât de bine, era acel moment pe care îl așteptam de multă vreme și care astăzi a ieșit la lumină, și-a dat jos paltonul și a rămas în costum, cămașa era strălucitor de albă…și ghidul grupului nostru, preotul Ioan Bălăngean începea povestea primului Loc Sfânt pe care urma să-l vizităm.
Am pornit spre orașul Lod, unul din cele mai vechi orașe din lume, existând încă în epoca calcolitică, în română se spune Lida. Populația este mixtă, evreiască și arabă. Lod se află la circa 15 km la sud-est de Tel-Aviv, în districtul la centru. Localitatea a fost menționată în Biblie, a fost un oraș însemnat în Regatul Iudeei în timpul dinastiei Hasmoneilor și a rămas astfel până în perioada creștină timpurie. În antichitate era cunoscut și sub numele grecești de Lidda și apoi Diospolis-(orașul lui Zeus). Am intrat în marea cunoaștere, sentimentul de bucurie pe care-l aveam în mine se amestecase acum cu niște sentimente întrebări.
De ce mai există astăzi oameni fără credință, când sunt atâtea dovezi, atâtea mesaje, minuni care apar în viața multora, de ce foarte mulți turiști au devenit creștini în clipa când au călcat pe Pământul Sfânt?
De ce nu înțelegem că adevărata lumină este Dumnezeu, când acest lucru îl simțim și îl vedem peste tot? De ce există oameni care trăiesc fără rugăciuni, fără modestie, fără rușine, fără frică, fără demnitate, fără onoare, fără respect, fără dragoste, fără iubire, când totul în jurul lor miroase a curățenie sufletească, a frumusețe?
DE CE ÎN MOMENTUL ÎN CARE AM PĂȘIT ÎN ISRAEL AM SIMȚIT ÎN MINE BUCURIA DE A FI ORTODOX, DE A MĂ FI NĂSCUT ÎN ROMÂNIA? MĂ SIMȚEAM BINE ÎN PIELEA MEA DE BĂNĂȚEANCĂ, DE OM CRESCUT LA SAT.
„OMULE, AI PRIMIT O VIAȚĂ, TU TREBUIE SĂ CUNOȘTI ȘI SĂ IUBEȘTI PĂMÂNTUL, DAR ȘI PE SEMENII TĂI SĂ-I IUBEȘTI, SĂ PRIVEȘTI CERUL ORI DE CÂTE ORI EȘTI TRIST, SĂ PRINZI SOARELE ÎN OCHI ATUNCI CÂND TE ÎMPIEDICI, SĂ TE ODIHNEȘTI LA PIEPTUL LUNII CÂND EȘTI OBOSIT, LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ INTRE ÎN SUFLETUL ȘI ÎN INIMA TA ȘI ROAGĂ-L SĂ RĂMÎNĂ ACOLO PENTRU TOTDEAUNA!!!”