De Ziua Mondială a Poeziei să ne amintim de poetul Radu Gyr. Poetul a fost condamnat la moarte pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!"

Spread the love

„Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” este una dintre cele mai cunoscute

poezii ale poetului Radu Gyr. Poezia a fost scrisă în închisoare, memorată

și așternută pe hârtie, după eliberare. Comuniștii au considerat-o un act de

instigare și l-au condamnat pe poet la moarte.

Poet, gazetar, doctor în litere, Radu Demetrescu Gyr s-a născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel. A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, unde era elev. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a publicat primul volum de versuri „Liniști de schituri” în 1924. Gyr a colaborat la numeroase reviste ale vremii și a fost membru important al Mișcării Legionare, el conducând legionarii din zona Olteniei. Radu Gyr a fost autorul textului „Sfânta tinerețe legionară”, imnul neoficial al Mișcării Legionare.

Poetul și-a petrecut aproape 20 de ani în închisoare. Prima perioadă de detenție a fost în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Atunci a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu și alți intelectuali care împărtășeau ideile extremei drepte. După eliberarea din detenție, a fost trimis, pentru „reabilitare”, în batalioanele de la Sărata. S-a întors din război rănit, dar cu o raniță plină de poeme pe care le-a publicat în 1942, în volumul „Poeme de războiu”. Cartea a fost cenzurată de regim.

În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor creștini”, alături de Nichifor Crainic și Pamfil Șeicaru. Justiția l-a condamnat la 12 ani de detenție politică. A revenit acasă în 1956. Comuniștii l-au arestat din nou și l-au condamnat la moarte pentru poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Poezia a fost scrisă în timpul primei detenții. Poetul a creat-o în celulă și a memorat fiecare vers. În perioada de libertate de după 1956, Radu Gyr a așternut poezia pe hârtie. Versurile au fost considerate de autorități drept o instigare împotriva regimului comunist.

„Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,

pentru cântecul tău țintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

Pentru versurile din „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, Radu Gyr a primit, inițial, pedeapsa cu moartea.

„Tribunalul în numele poporului hotărăște: făcînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecție armată prevăzută și pedepsită de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută și pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal”, scria în sentința judecătorească din 1959. Poetul a făcut recurs în aprilie 1959, dar cererea a fost respinsă.

Comuniștii îi vor comuta ulterior sentința la 25 de ani de muncă silnică. Închis în temnița comunistă, Radu Gyr a aflat abia după 11 luni de modificarea sentinței. Poetul a efectuat, în final, șase ani de detenție. A fost eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964.

„Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

Reabilitare după patru decenii

Radu Gyr a murit la București, pe 29 aprilie 1975. La aproape patru decenii de la dispariția sa, în urma demersurilor făcute de unicul său copil, Simona-Carmen Popa, poetul a fost reabilitat de instanța românească. În 2010, fiica poetului a cerut magistraților de la Tribunalul București revizuirea condamnării primite de tatăl său în baza Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Fiica poetului a cerut constatarea judiciară a caracterului politic al condamnării tatălui la 20 de ani de detenție, reabilitarea tatălui său, daune morale de 3 milioane de euro și daune materiale de un milion de euro pentru confiscarea averii. Judecătorii de la Tribunalul București au recunoscut caracterul politic al hotătârii din martie 1959 și au admis daune morale de 20.000 de euro. În urma recursului făcut la Curtea de Apel București s-a decis irevocabil că decizia de condamnare a lui Radu Gyr a avut caracter politic, dar nu s-a admis plata daunelor morale.

Poezii

Radu Gyr – Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.

O, ce trist și ce-nalt părea Crist !

Luna venea dupa El, în celulă

și-L făcea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,

ochii adânci ca niște păduri.

Luna-L bătea cu argint pe vestminte

argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură :

– De unde vii, Doamne, din ce veac ?

Iisus a dus lin un deget la gură

și mi-a făcut semn ca să tac.

S-a așezat lângă mine pe rogojină :

– Pune-mi pe răni mâna ta !

Pe glezne-avea urme de cuie și rugină

parcă purtase lanțuri cândva.

Oftând și-a întins truditele oase

pe rogojina mea cu libărci.

Luna lumina, dar zăbrelele groase

lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpățână

și mișunau păduchi și guzgani.

Am simțit cum îmi cade capul pe mână

și-am adormit o mie de ani…

Când m-am deșteptat din afunda genună,

miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celulă și era lună,

numai Iisus nu era nicăiri…

Am întins brâele, nimeni, tăcere.

Am întrebat zidul : nici un răspuns !

Doar razele reci, ascuțite-n unghere,

cu sulița lor m-au străpuns…

– Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele .

Din luna venea fum de cătui…

M-am pipăit… și pe mâinile mele,

am găsit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr – Voi n-ați fost cu noi în celule

Voi n-ați fost cu noi în celule

să știți ce e viața de bezne,

sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,

voi nu știți ce-i omul când prinde să urle,

strivit de cătușe la glezne.

Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,

străpunși de cuțitul trădării.

Sub cer fără stele, în drum spre morminte,

voi n-ați dus povara durerilor sfinte

spre slava și binele țării.

În cântec cu noi laolaltă

trecând printre umbre pereții,

voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă

cum dorul irumpe, cum inima saltă

gonind după harpele vieții.

Ce-i munca de brațe plăpânde,

ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,

cum scârție osul când frigul pătrunde,

ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde

să spuneți aproapelui vostru.

Voi nu știți în crunta-nchisoare

cum minte speranța și visul,

când ușile grele se-nchid în zăvoare,

și-n teamă de groaznica lui încleștare

pe sine se vinde învinsul.

Ați stat la ospețe-ncărcate

gonind după fast și orgoliu,

nici mila de noi și nici dor, nici dreptate,

nici candel-aprinsă și nici libertate,

doar ghimpii imensului doliu.

Așa sunteți toți cei ce credeți

că pumnul e singura faimă.

Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,

când noi cu obrajii ca pământul de vineți,

gustăm din osândă și spaimă.

Când porțile sparge-se-or toate

și morții vor prinde să urle,

când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmate,

voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,

căci n-ați fost cu noi în celule.

Radu Gyr – Vecinul care-a murit

În celula de alături a murit alaltăieri unul.

Era un viețaș ofticos.

Tusea-i sunase mai neagră de cum e ceaunul,

și-o noapte-a vărsat sânge pe jos.

Stă zugrăvit cu văpsele sărace – sfânt pe șindrilă –

când lacatu’n zori a svâcnit.

Amar, înlemnise obrazul în crâncena silă.

Gardianul așa l-a găsit.

Au venit alți doi paznici, trăgând mohorâți din țigară,

și’ntr-o pătură ruptă l-au pus.

Mâna-i curgea ca o zdreanță din uniforma-i murdară,

și ei l-au luat și l-au dus.

Galbeni, de după zăbrele pândeau, tăcuți, osândiții

cum leșul afară e scos.

Pe gardieni și pe mort plouă vânăt, după tradiții,

vânăt, tărăganat ți cleios…

În celula de alături a murit alaltăieri unul.

L-au luat și l-au dus de la noi…

Dar, noaptea, când ploșnița suge și luna e ca tutunul,

ocnașul mort a venit înapoi.

Mi-a venit la vizetă cu pașii de frunze: – Hai, frate.

Am sărit de pe scândura mea.

Obrazul și ochii-i luceau de fericiri dilatate,

și putredă-i gura zâmbea.

-Hai, frate, mi-a spus, și-un freamăt parcă-l bătea într-o dungă.

M-așteaptă afar’ un landou.

Deasupra temniței m-am plimbat cât e noaptea de lungă,

și plec cu landoul din nou.

Nu, nu m-au ros niciodată oftica, foamea, păduchii,

în stele am grajd de aur curat.

Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,

noaptea’n celulă mi l-am lucrat.

Vecine, văzduhul ne cheamă vibrind din vechi violoncele.

Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?

E drumul ocnașilor: uite, i-am întâlnit printre stele

din lanțuri sunând, în convoi.

Vino cu mine. Din rogojină fă-ți verde trăsură.

Sunt paturi albe sus, și sunt pâini.

Ne-așteaptă’n luceafăr Iisus, cu lapte cald și prescură

și-un pahar plin cu lacrimi, în maini.

Radu Gyr – Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,

nici rănile din piept nu dor,

cum dor acele brațe slute

care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îți cântă

ce-nseamnă-n lupta-un braț răpus?

Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă

când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,

nici ochii când în lacrimi ți-s.

Adevăratele înfrângeri,

sunt renunțările la vis.

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,