DESPRE GÂNDURILE BUNE

Spread the love

Loading

Autor: DR. ONUFRIE (OCTAVIAN) POP,

ARHIEPISCOP SI MITROPOLIT DE BERGAMO SI EUROPA (ITALIA)


Gândurile bune trebuie să le cultivi. Să te urmăreşti pe tine însuți, să te cercetezi şi, atunci când vrăjmaşul îţi aduce gânduri rele, să încerci să le alungi şi să le înlocuieşti cu gânduri bune. Când te vei nevoi aşa, se va cultiva intenţia ta şi va deveni bună. Şi atunci Dumnezeu, văzând intenţia ta cea bună, Se va milostivi şi te va ajuta. Şi astfel gândurile rele nu vor afla loc în tine. Vor pleca şi în mod firesc vei avea gânduri bune. Vei dobândi o obişnuinţă spre bine, va veni bunătatea în inima ta şi astfel vei sălăşlui înăuntrul tău pe Hristos. Însă lucrul acesta nu se face de la o zi la alta, ci este trebuinţă de timp şi o nevoinţă continuă, pentru ca sufletul să ia cununa biruinţei. Atunci războiul se şterge pentru totdeauna, deoarece războaiele sunt izbucnirile dezordinii lăuntrice, pe care o exploatează propagandele vrăjmaşilor.

Unii oameni au gânduri bune încă dintru începutul vieţii lor duhovniceşti şi astfel sporesc. Alţii, deşi la început au gânduri bune, după aceea nu iau aminte şi încep să aibă gânduri de-a stânga. Alţii au la început gânduri de-a stânga, dar, urmărindu-se pe ei înşişi şi văzând de câte ori o păţesc, îşi pierd încrederea în ei înşişi şi după aceea au gânduri bune. Alţii pot avea jumătate bune şi jumătate rele. Alţii, mai multe bune şi alţii, mai multe rele. Cineva, de pildă, care vine să se facă călugăr are gânduri bune şi rele potrivit cu mediul şi cu condiţiile în care a trăit. Poate avea zece până la douăzeci la sută, chiar şi optzeci la sută gânduri bune. Atunci când începe să facă lucrare lăuntrică, se urmăreşte pe sine însuşi, încearcă să alunge gândurile rele şi să le cultive pe cele bune. Continuând această nevoinţă va ajunge ca după un interval de timp să aibă numai gânduri bune. Intervalul de timp care va trebui pentru a pleca gândurile cele rele va depinde de intervalul de timp în care le-a avut. In continuare, încet-încet se opresc şi gândurile bune şi ajunge la o golire. Atunci trece un interval de timp în care nu are nici gânduri bune, nici gânduri rele. Această fază aduce după sine şi o oarecare nelinişte în suflet şi omul începe să se întrebe: “Ce se întâmplă? Ce se petrece acum? Am avut gânduri rele, au plecat; au venit cele bune. Acum nu am nici rele, nici bune“. După această golire mintea se umple de har dumnezeiesc şi vine şi iluminarea dumnezeiască.
Unuia care nu a văzut stelele nu-i poţi descrie cum este soarele. Dacă a văzut cel puţin stelele, îi poţi da să înţeleagă cam cum este soarele.
Pentru ca sa ajunga cineva la aceasta golire trebuie:studiul duhovnicesc, rugăciunea neîncetată, tăcerea şi nevoinţa cu mărime de suflet. Un suflet care va lua în serios nevoinţă împotriva gândurilor rele poate ajunge într-o stare mai bună decât unul care nu are aproape deloc gânduri rele. Adică se poate ca la începutul vieţii duhovniceşti să fi avut nouăzeci de gânduri rele şi zece bune şi să ajungă la o stare mai bună decât a aceluia care a avut nouăzeci de gânduri bune şi zece rele.

Sursa foto: jurnalspiritual.eu

Tagged: