Autor: Gabriel Teodor Gherasim
Gabriel Teodor Gherasim: Stimată doamnă Guţu, vă rog, în primul rând, să le împărtăşiţi cititorilor noştri câteva date biografice, academice şi din activitatea dumneavoastră politică, inclusiv până în prezent:
Ana Guţu: Sunt profesor universitar de 30 de ani, doctor în Filologie romanică, autor a circa 300 de publicaţii ştiinţifice şi publicistice, cunosc mai multe limbi străine, în politică am venit în 2009 pe valul mişcării anticomuniste, pentru a redobândi libertatea de exprimare şi de gândire.
G.T.G.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră limba română şi de ce este o necesitate realitatea recunoaşterii ei în Basarabia, şi trecerea la index a etichetei de „limbă moldovenească” atât de apărată, de la comuniştii lui Voronin, la unii membri ai alianţei de la putere, de genul membrilor formaţiei Marian Lupu?
A.G.: Limba română este cadrul existenţial spiritual în care am fost educată de buneii şi părinţii mei, eu fiind originară din sudul Basarabiei, dintr-o localitate de pe malul Prutului, orăşelul Cahul. În copilărie am avut cărţi româneşti în casă, am privit TVR 1, am vizitat România chiar pe timpul sovietic, deoarece aveam rude la Iaşi şi Galaţi, străbunica pe linia tatălui plecată fiind în România încă din 1933, pe timpul României Mari, cu trei fiice ale sale, bunica rămânând dincoace de Prut. Buneii mei niciodată nu au folosit glotonimul„limba moldovenească” toate confuziile survenind de fapt mai târziu, când am venit la Chişinău la Facultatea de Limbi străine. În RM problema denumirii limbii este şi, cu siguranţă, va fi pe larg exploatată de către politicieni în scopuri manipulatorii, astfel contribuind la ţinerea în neştiinţă a unei părţi bune a electoratului. Partidele de stânga insistă asupra teoriei moldovenismului, care coboară în Evul Mediu, acestea ignorând astfel în mod voit istoria, deoarece statele europene moderne s-au format către mijlocul sec. al XIX-lea.
G.T.G.: Se spune mult în istorie că forţele comuniste au „eliberat” Estul/Centrul Europei de „fascişti” (corect „nazişti”), dar ce nu se spune este – după cum a fost demonstrat foarte bine de documentarul „The Soviet Story/Povestea Sovietelor” (Snore 2008, Latvia) – că, până în 1941, comuniştii şi naziştii au fost prieteni la cataramă, văzându-se unii pe alţii ca „revoluţionari” şi ajutându-se politic, militar, economic şi strategic în hăcuirea şi împărţirea Europei după bunul lor plac. Cazul Basarabiei/ Bucovinei de Nord/Bugeac şi respectiv al Nordului Transilvaniei, furate României şi împărţite „frăţeşte” de comunişti şi nazişti între ei şi aliaţii lor în 1939 (Pactul Molotov-Ribbentrop) – ceea ce a dus ulterior la intrarea României în război în 1941pentru eliberarea acestor pământuri româneşti – este tipic în acest sens. Cuvântul „revoluţie” înseamnă să răstorni ceva cu fundul în sus: valori, straturi sociale, ţesutul etnic al popoarelor neaoşe de mii de ani. S-au pierdut mulţi membri ai familiei din cauza „purificării etnice antiromâneşti” din Basarabia. Pe cine au deportat şi/sau ucis ruşii cu precădere în Basarabia, şi ce fel de colonişti au adus şi promovat ca să-i înlocuiască pe aceşti români?
A.G.: Decizia Curţii Constituţionale din 5 decembrie repune în drepturi adevărul istoric despre Basarabia, şi anume că aceste pământuri au fost ocupate, rupte din trupul ţării româneşti, Basarabia fiind supusă unui proces feroce de deznaţionalizare şi epurare etnică. Deportările şi foamea organizată, care au fost un adevărat genocid împotriva băştinaşilor români, dar şi a altor etnii conlocuitoare, au fost declanşate, în primul rând, pentru a-i pedepsi pe cei care se autoidentificau români, pe cei care erau gospodari în bun spirit românesc. În urma acestui genocid al sovieticilor împotriva românilor basarabeni au pierit sute de mii de oameni.
G.T.G.: Să vorbim de confuzia deliberată dintre românii din regiunea Moldovei, numiţi „moldoveni” (cum sunt „texani” americanii din Texas) şi ideea fantezistă că aceştia ar fi o aşa-zisă „etnie moldovenească” şi vorbind o „limbă moldovenească”. În librăriile din Europa şi SUA nu există vreun „dicţionar Moldo-„, ci numai „Româno-Englez”, „Româno-Italian” etc. Mă uluieşte continuarea inepţiei despre o „etnie/limbă moldovenească” şi după revenirea la grafia latină a limbii române în Basarabia. Deloc întâmplător – şi fraţii mai mici ai ruşilor, iugoslavii (slavii de la sud – acum sârbii) îi supun aceleiaşi politici privind o falsă dihotomie pe românii din sudul/vestul Dunării (Timoc), faţă de românii din România, numindu-i pe primii… „vlahi.” Acelaşi lucru îl fac cu românii din Grecia şi grecii, bulgarii, albanezii şi croaţii în propriile ţări, mai puţin macedonenii. Ungurii fac acelaşi lucru cu împărţirea românilor din Ungaria în români şi „băieşi” care, vezi Doamne, ar vorbi… „limba băiaşă”. Repet, aici nu-i nici măcar vorba de aromâni, deci tot de români dar care au un dialect; este vorba de români ca şi Dvs. şi ca mine, care ne înţelegem fără fiţuici cu pretenţii de „dicţionare” (vezi maculatura lui Vasile Stati, la care nici măcar domnul Marian Lupu nu face referinţă). Deci am două întrebări: cum explică (neo)comuniştii şi rusofilii aceeaşi limbă românească ca fiind „două” limbi în era Internetului şi a lipsei de sârmă ghimpată, şi – mai important poate – ce au ei de câştigat cu aceste insulte faţă de evidenţa bunului-simţ? Cum s-ar simţi ruşii din Basarabia, de exemplu, dacă i-am numi „poporul nărozilor” care ar vobi „limba năroadă” adică rusă dar scrisă în… alfabetul latinesc?
A.G.: După cum am mai menţionat cu varii ocazii, inclusiv în scrierile mele ştiinţifice, confuzia identitară şi lingvistică este rezultatul ocupaţiilor din 1812 şi 1940/1944, deoarece iniţial imperiul ţarist, iar mai apoi imperiul sovietic, au dus o luptă acerbă pentru eradicarea suflării româneşti, însă nu au reuşit. Partidele de stânga, mai ales comuniştii, sunt ereditari de drept ai doctrinei leniniste, ai fostului Partid Comunist din URSS. Ei au misiunea de a promova în continuare aceste politici nihiliste. Trist este faptul că reprezentanţii minorităţilor naţionale şi etnice, nu toţi, dar totuşi, o bună parte din ei, fac jocul comuniştilor şi nici nu acceptă ideea de a respecta naţiunea majoritară în tot ceea ce înseamnă istoria, civilizaţia, limba română, ducând o politică de negare şi respingere a adevărului ştiinţific.
G.T.G.: Ţin minte, pe timpul „democraţiei” comuniste tovarăşul Voronin a impus schimbarea – printre altele – a titulaturii Liceului Româno-Francez „Gheorghe Asachi” din Chişinău în Liceul „Moldo”-Francez, şi i-a pedepsit cu expulzarea pe curajoşii elevi care au opus rezistenţă. Este interesant şi faptul că directoarea Liceului Româno-German din capitală a acceptat modificarea, argumentând, dispreţuitor: „Aici spunem Liceul Moldo-German, pentru că nu suntem la Asachi”. Aceasta ridică două întrebări: există două conştiinţe contrapuse între generaţiile mai tinere „proromâneşti” şi cele adulte „filoruseşti,” sau există oameni de bun-simţ, care se recunosc drept români, din ambele generaţii, după cum există şi unelte de dezbinare „moldoveniste” în toate generaţiile?
A.G.: Dialogul generaţiilor este mai dificil în RM, deoarece există familii în care adulţii mai votează ideologia comunistă, poate mai mult din nostalgie, căci erau pe atunci tineri, iar tinereţea e pentru orice om perioada vieţii cea mai fericită. Adevărat e că vom avea nevoie de ceva timp ca să se producă un schimb de generaţii, să-şi facă efectul educaţia, cartea, lumina. Accelerarea acestui proces poate fi obţinută prin educarea populaţiei cu ajutorul unui spaţiul informaţional românesc adecvat. Din păcate, acest spaţiu informaţional în RM nu există, suntem invadaţi de canale ruseşti, prin care este continuată opera de ţinere în prizonierat nostalgic a oamenilor cu rezistenţă inadecvata la tot ceea ce înseamnă propagandă şi minciună de la Kremlin.
G.T.G.: Încă de pe timpul Imperiului Roman, zicala „Divide et Impera” („împarte şi domină!”) a fost folosită cu succes de toate imperiile în zonele ocupate. Ceea ce am văzut în Basarabia, au fost români basarabeni care „s-au dat cu ruşii” şi au devenit parte integrantă în persecutarea propriului popor (mancurţii). Mai greu de acceptat este că oameni ale căror familii au suferit crunt sub persecuţia comunistă rusească nu numai că au păşit peste cadavrele înaintaşilor şi au trecut de partea opresorilor, dar au şi devenit porta-voce a lor. Să îl luăm pe Vladimir Bujeniţă, al cărui bunic matern, Isidor Sârbu, a fost luptător anticomunist şi refugiat în România după ocuparea rusească a Basarabiei. E vorba de numele conspirativ de Vladimir Voronin (Cioara), fost şi prezent milionar şi preşedinte al comuniştilor, care a numit tricolorul Moldovei (deci românesc) „steag fascist’! Alt caz e tovarăşa Zinaida Greceanii, fosta prim-ministru pusă de comuniştii aserviţi Moscovei, ai cărei părinţi, Mărioara Ursu şi Petrea Bujor, au fost deportaţi în Siberia în anii ’50. Ce instrumente şi tehnici a folosit sistemul comunist de a fost în stare să desfigureze în aşa hal indivizii, să îi transforme pe unii din victime, în asupritori?
A.G.: S-a scris deseori despre sindromul Stockholm, atunci când victima devine adoratoare a călăului său, probabil aceasta s-a întâmplat cu românii din Basarabia, frica încuibărindu-se în mintea populaţiei de aici. Secolul al XIX-lea a fost un secol al luminilor în Europa, dar pentru basarabeni acest secol a fost unul al analfabetismului, al privării de drepturi identitare şi lingvistice. Basarabia nu a venit pregătită către Ziua Marii Uniri din 1 Decembrie 1918. Era un spaţiu profund rusificat, unde abia după 1 Decembrie 1918 au fost deschise circa 3 000 de şcoli româneşti, cămine culturale, a început viaţa culturală adevărată, dar 22 de ani au fost mult prea puţini în acest sens. După 1940/1944 ocupanţii sovietici şi-au făcut bine treaba prin intermediul propagandei şi a ideologizării, a migraţiei forţate şi a schimbării componenţei etnice a populaţiei (căsătorii mixte în special, din care rezultau copii vorbitori de rusă). Aici în RM s-a înrădăcinat termenul de „mancurt” personaj lipsit de memorie originară, un termen mai puţin cunoscut în Vest, deoarece vine dintr-un roman al unui scriitor kirghiz. Din păcate, inclusiv acum RM e plină de mancurţi, oameni lipsiţi de sentimentul identitar, chiar dacă au nume româneşti.
G.T.G.: Cealaltă parte a ecuaţiei iarăşi este de ce, în condiţiile aceluiaşi sistem de mutilare sufletească, au fost şi sunt români basarabeni, care, în ciuda aceluiaşi regim de deznaţionalizare, şi în ciuda persecutării familiei până la omucidere de către ruşi, au păstrat şi au promovat de-o viaţă cultura, limba, istoria şi civilizaţia daco-română dintre Nistru şi Prut? Ce-a creat de fapt diferenţa dintre cedare şi rezistenţă în faţa persecuţiilor comuniste ruseşti?
Ana Guţu: Păstrarea sentimentului identitar naţional a fost mai ales posibilă în familiile de intelectuali, unde buneii, părinţii au fost profesori, medici, familiile în care părinţii au fost oameni gospodari şi au fost expropriaţi, apoi deportaţi în Siberia. Universitatea din familie a contat foarte mult în acest sens.
G.T.G.: Să ajungem la minoritari. La 20 de ani de la independenţa Moldovei după jugul rusesc, un număr important de alogeni rusolingvi păstrează frânghiile economiei de la Chişinău. Populaţia minoritară rusofonă insistă ca majoritatea de 80% de etnici români să ştie ruseşte, pentru ca ei să nu vorbească româneşte. Aceiaşi rusolingvi, odată ajunşi în Vestul Europei sau în SUA (inclusiv dacă sunt sub 60 de ani) învaţă limba ţării- gazdă în 6 luni sau ştiu că ajung să nu aibă ce mânca, adică din ce îşi câştiga existenţa. Mai tragic, pentru gospodarii români basarabeni deportaţi în Siberia, Kazahstan ş.a., alternativa era să înveţe imediat ruseşte sau să moară. Cum explicaţi persistenţa rusofonilor din Basarabia de a refuza să înveţe limba română, pe care ei o numesc „moldovenească”, şi mă refer aici la copii de la 16 ani până la adulţi sub 60 de ani? Sau cum explicaţi tupeul başcanului din „Găgăuzia” care ameninţă că restituie scrisorile Chişinăului pentru că sunt în… „limba moldovenească”, şi nu „în rusă,” după cum tot aceeaşi Găgăuzia insistă să se predea în „limba moldovenească”, refuzând sintagma Limba Română?
A.G.: Să nu uităm că ruşii sunt exponenţii unei mari naţiuni, naţiune care până a se constitui, a dus războaie, a cucerit popoare. Rusia e o ţară destul de mare, ca ruşii să se poată mândri cu ea, cu istoria lor, cu civilizaţia şi cultura lor. Aceasta le-a dat legitimitatea de a se simţi mari şi tari oriunde s-ar afla. E filosofia existenţială, în spirit imperial, care e îmbrăţişată cu plăcere şi nicio reţinere de ruşi. De aici vine şi handicapul lingvistic, propriu exponenţilor naţiunilor mari. Rusul se vrea stăpân oriunde ar merge. Explicaţia este de sorginte istorică. E greu să răstorni o astfel de filosofie existenţială. În RM cele 20 de procente de minorităţi, 5 de ruşi, 11 de ucraineni, 3 de găgăuzi, 1 de bulgari ş.a., luate la un loc, formează o minoritate rusolingvă puternică, ce renunţă la limba ei maternă în favoarea limbii ruse. Toate bune şi mai bune până în momentul când reprezentanţii acestor minorităţi încep a decide soarta limbii oficiale din RM. Pentru astfel de acţiuni, menite să submineze ordinea constituţională a statului, oricine, indiferent de naţionalitate sau etnie, trebuie să fie tras la răspundere, mai ales după decizia Curţii Constituţionale din 5 decembrie 2013.
G.T.G.: Când retorica antiromânească pierde teren, se recurge la violenţă: agresivitate şi violenţă contra participanţilor la Marşul Unirii de la Bălţi, împuşcarea cetăţenilor civili la punctul de trecere al „vameşilor transnistreni” ruşi, violarea şi omorârea tinerilor la protestele din aprilie 2010, asasinarea, prin diverse „accidente”, a artiştilor şi intelectualilor unionişti români de-a lungul anilor, invadarea în şcoli, şi/sau expulzarea profesorilor şi a elevilor din şcolile româneşti „moldoveneşti” din Estul Moldovei (Transnistria), arestarea sub acuzaţii false de „terorişti” a elevilor români din Transnistria, existenţa armatei ruseşti de ocupaţie din anii „90 până în prezent, în ciuda Tratatului de Retragere semnat la Istanbul în 1999 etc. În ce măsură trebuie să inventariem şi să repetăm aceste fapte publicului românesc şi internaţional, pentru a arăta cât de„democratică” este, de fapt, Rusia azi în Republica Moldova?
A.G.: Inventarierea o vor face istoricii, aceasta este misiunea lor, eu consider că presiunile Rusiei vor urma, inclusiv după parafarea şi semnarea Acordului de Asociere cu UE, deoarece Rusia, în virtutea veleităţilor sale imperiale, nu doreşte să piardă teren în fostele spaţii sovietice. Important e să fim consecvenţi, demni, să rezistăm şi să ne urmăm destinul european.
G.T.G.: Să revenim la condamnarea comunismului: România a făcut-o în 2006, la fel şi ţările din Estul Europei. R. Moldova a interzis, în 2012, simbolurile „secera şi ciocanul” sub a căror flamură roşie au murit peste 150 000 000 de civili în toată lumea în regim comunist. Rusia, însă, mai are steaua roşie pe Kremlin şi venerează hoitul lui Lenin, pe post de „Mesia al comuniştilor”. Şi Comunitatea Europeană a refuzat în repetate rânduri să condamne comunismul, cel mai recent în 2010, când România, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria, Latvia şi Lituania au cerut din nou acest lucru. Frica pentru că o să le taie ruşii gazele naturale şi conlucrarea partidelor de stânga din Grecia şi Vestul Europei au făcut ca occidentalii să respingă iniţiativa. În Londra, în 2011, a avut loc o expoziţie cu chiloţi de damă cu seceră şi ciocan pe ei în loc de floricele şi au venit propuneri din SUA să se facă băuturi de limonadă chemate „Leninada” Fascinaţia pentru dictatorii comunişti a ajuns şi la Casa Albă a lui Obama, unde, în 2009, pe bradul de Crăciun a apărut şi un glob cu faţa lui… Mao Tse Dung (65 000 000 de victime, conform Cărţii Negre a Comunismului). Iar în 2010, în acelaşi an când Georgia a demolat statuia lui Stalin din Groznii, în Bedford Virginia, americanii i-au ridicat o statuie lui Stalin, pentru „eliberarea” Franţei (de menţionat că singurii „estici” care au participat, de fapt, la eliberarea Occidentului, au fost armatele poloneze din exil, pe care Churchill le-a predat după război ruşilor; aceştia i-au arestat pe soldaţi şi i-au omorât pe supravieţuitorii luptelor contra germanilor din Franţa şi Italia). Preşedintele Nicolae Timofti a declarat în revista austriacă „Die Presse” că: „nu există nicio diferenţă între sistemul nazist şi cel sovietic” Deci cum trebuie educaţi aceşti occidentali ca să afle memoria atâtor martiri, pe care ei o terfelesc prin bagatelizarea sau chiar glorificarea ideologiei şi a acţiunilor comuniste?
A.G.: Fiind delegat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, am contribuit la elaborarea raportului şi apoi, prin amendamente votate în plen, la adoptarea în 2010 a Rezoluţiei 1723 cu privire la „Comemorarea victimelor Holodomorului” – ale foametei organizate din Ucraina, document în care se face referinţă şi la foametea organizată din Transnistria în 1932-1933 şi Basarabia în 1946-1947. Deja în 2006 APCE a adoptat Rezoluţia 1486 cu privire la „Necesitatea condamnării internaţionale a crimelor regimurilor totalitar-comuniste” Parcă există un cadru internaţional pentru a realiza demersul în cauză, eu, însă, consider că statele postcomuniste nu au fost suficient de insistente în acest sens. Recent, eu şi colegii mei deputaţi din Partidul Liberal Reformator am adresat preşedintelui RM, Domnului Nicolae Timofti, o scrisoare deschisă, prin care solicităm crearea unui institut de studiere a crimelor regimului comunist. Institutul va avea drept sarcină elaborarea unui rechizitoriu, în baza mărturiilor vii, a documentelor şi a dosarelor de arhivă. Rechizitoriul împotriva crimelor comunismului trebuie să fie prezentat într-o instanţă judiciară din RM care să se pronunţe în sensul condamnării regimului comunist pentru crimele comise împotriva cetăţenilor din Basarabia. Deja având un câştig de cauză la nivelul instanţelor naţionale, putem vorbi şi de concentrarea eforturilor pe dimensiunea internaţională şi să insistăm pentru o judecată internaţională care ar condamna crimele regimurilor totalitare comuniste, aşa precum o recomandă APCE în rezoluţia 1486 din 2006.
G.T.G.: În ciuda rusificării şi a tribalizării masive aşa-zis „moldoveniste” din Moldova, totuşi, Basarabia dă exemple demne de urmat întregii naţiuni daco-române: Festivalul„Limba Noastră cea Română” (devenit fenomen universal în România şi comunităţile românofone), Protestele Tinerilor din Aprilie, Podul de Flori din anii „90, Marşul Unirii, cel mai mare drapel tricolor românesc din lume desfăşurat la Chişinău. Unde vedeţi redeşteptarea românilor dintre Nistru şi Prut în viitorul apropiat şi depărtat al poporului nostru?
A.G.: Consider că redeşteptarea românilor dintre Prut şi Nistru a început încă în anii 1988-’89, e un proces continuu, deoarece schimbarea mentalităţilor sociale ne va lua ceva timp. E nevoie de foarte multă lumină, multă carte, multă informaţie. Schimbarea mentalităţilor este inevitabilă odată cu schimbarea generaţiilor şi deschiderea definitivă a frontierelor. Din 2014 cetăţenii RM vor călători fără vize în UE, deci, inclusiv, în România. Sângele se va reamesteca, ad literam, prin căsătoriile tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului, iar odată cu deschiderea frontierelor li se vor deschide larg ochii şi celor care se încăpăţânează să nu vadă soarele deasupra capului, aţintindu-şi cu obstinaţie privirea doar spre bocancii ocupantului.
G.T.G.: Mult stimată doamnă Guţu, ne întâlnim la amurgul anului 2013. Puneţi să ne daţi un sumar a ceea ce a însemnat 2013 pentru Basarabia şi pentru poporul român în general?
A.G.: În primul rând, a fost un an aniversar, s-au împlinit 95 de ani de la Marea Unire din 1918. România a jucat un rol definitoriu în realizarea unui eveniment istoric pentru Republica Moldova – parafarea Acordului de Asociere a RM la UE, Vilnius, Lituania. România a fost şi este mai mult decât ţară-avocat pentru Republica Moldova în sprijinirea parcursului său european. Integrarea economică şi politică a Republicii Moldova în UE va însemna şi reîntregirea civilizaţiei româneşti. Un alt eveniment important, din punctul meu de vedere, îl constituie hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, în privinţa constituţionalizării Declaraţiei de Independenţă a RM din 1991, document în care se utilizează glotonimul LIMBA ROMÂNĂ. Prin modesta-mi contribuţie, şi anume, sesizarea pe care am făcut-o la Curte la 26 martie 2013, am declanşat un răspuns juridic important – limba română s-a întors, din punct de vedere gloto- politic, în Republica Moldova.
G.T.G.: Ce înseamnă faptul că limba română este considerată ca limbă de stat pentru Republica Moldova?
A.G.: În primul rând, aceasta consfinţeşte următoarea realitate axiomatică: suntem un popor, avem o istorie comună, avem aceeaşi limba – limba română, dar, deocamdată, locuim în două state româneşti. Cei care vor continua să nege acest fapt, din start sunt înregimentaţi fie în tagma celor obscuri la minte, fie în tagma propagandiştilor manipulatori, căci şi de aceştia există destui în RM, din păcate.
G.T.G.: Cine au fost promotorii limbii române a Declaraţiei de Independenţă, cărora le rămânem îndatoraţi, şi cine au fost promotorii „limbii moldoveneşti” din Constituţie, care s-au acoperit de ridicol de-a lungul decadelor, până la culminarea în infama fiţuică de „Dicţionar moldo-român”?
A.G.: Dintotdeauna promotorii şi salvatorii limbii române în Basarabia au fost oamenii de cultură, oamenii luminaţi la minte, scriitorii, poeţii, actorii, profesorii vizionari – adică, filosofii. Providenţa a făcut ca textul Declaraţiei de Independenţă a RM din 1991 să fie ticluit cu mult har. Nici viciosul articol 13 din Constituţie, care este rodul ocupaţiei sovietice, nu a stăvilit adevărul ştiinţific. Nomenclatura comunistă a avut tentacule şi încă le mai are până în ziua de azi. Un imperiu al răului, precum a fost cel sovietic, nu dispare niciodată fără urme. Finalmente, adevărul ştiinţific triumfă, spiritul unui popor învinge, oricât de mari ar fi stavilele ridicate în mod artifical de imperii şi dictatori.
G.T.G.: De la politicieni din Găgăuzia, care s-au născut şi trăiesc în Moldova, dar vorbesc numai ruseşte, la ucrainenii din Bucovina de Nord şi Bugeac, diverse autorităţi au continuat să publice cărţi şi să creeze matricole şcolare unde limba română şi „limba moldovenească” erau considerate limbi diferite, iar vorbitorii lor, drept „popoare diferite”. În ce măsură decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău poate obliga universalitatea limbii româneşti în curriculumurile şcolare şi/sau datele statistice ale densităţii poporului român (acum readus sub aceeaşi identitate)?
A.G.: Trebuie să spunem foarte clar, din 1991 încoace, nu au existat probleme cu denumirea corectă a limbii în curricule şi manuale, documente ştiinţifice, academice, instituţionale, culturale etc. Minoritarii utilizează intenţionat problema denumirii limbii în scopuri politice, pentru a destabiliza situaţia din republică, pentru a opri mişcarea RM pe calea integrării europene. Unii dintre ei sunt cu simbrie din Est, nici nu ne miră acest lucru. Dar, atitudinile se vor schimba, cu siguranţă, odată cu schimbarea calităţii vieţii.
G.T.G.: Mulţi au fost copiii şi adulţii care au fost abuzaţi verbal şi fizic în marşurile unioniste, din Chişinău, la Bălţi, şi în alte locaţii. A meritat suferinţa lor pentru rezultatele din acest an?
A.G.: Agresiunile verbale şi de orice alt gen pe motive unioniste sau lingvistice nu sunt o noutate în RM. Eu personal am crescut într-un orăşel profund rusificat, şi acum îmi amintesc de certurile pe motive etnice, care izbucneau între elevii moldoveni şi cei ruşi în timpul faimoaselor parade de 1 mai sau 7 noiembrie. Toleranţa şi acceptarea celuilalt este o lecţie pe care trebuie s-o înveţe mai ales reprezentanţii minorităţilor din RM. Mai ales ei, deoarece noi le-am învăţat limba, chiar dacă ei sunt mai puţini, însă, fenomenul invers nu s-a produs în masă, ci doar foarte sporadic. Acum, primind mesaje electronice ameninţătoare la adresa mea, pentru că pledez în favoarea limbii române, a identităţii noastre româneşti, stau şi mă întreb: ce s-a schimbat de la ocupaţia sovietică încoace? Mai nimic. Acelaşi nerespect pentru băştinaşi, acelaşi dispreţ. E cazul să fim noi mai demni şi să ne facem respectaţi, prin promovarea valorilor noastre româneşti cu multă fermitate şi mult caracter.
G.T.G.: În ciuda deportărilor din perioadele ţariste, comuniste şi „democrate” (a la Putin, în Transnistria) de deznaţionalizare românească din Basarabia/Bucovina de Nord/Bugeac, şi a introducerii constante de colonişti rusofoni, supravieţuitorii victimelor deportărilor şi ale persecuţiilor antiromâneşti făcute de Rusia între Nistru şi Prut s-au ridicat la înălţimea înaintaşilor lor, prin culminarea legiferării limbii române, ca să revină Basarabia la ea… acasă (la fel ca şi tricolorul şi leul monedei). Ce mai trebuie de făcut pentru ca Basarabia să reajungă în România?
A.G.: E nevoie de multă curiozitate din partea românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Fraţii, separaţi de un rău, încă nu se cunosc suficient. Să trecem Prutul cu mai multă îndârjire, să comunicăm pe toate căile posibile, să facem astfel ca românii din România să aibă cetăţenia Republicii Moldova, pentru a nu le permite comuniştilor şi acoliţilor coloanei a cincea să vină vreodată la putere, să ne dicteze cine suntem şi de unde venim. Lecţia istoriei este una dureroasă, dar ea este o lecţie! Ar fi bine s-o învăţăm şi să utilizăm în mod pragmatic toate oportunităţile, de ordin economic, mai ales, ca să unim cele două maluri ale Prutului, pas cu pas, inteligent, ireversibil, odată şi pentru totdeauna.
G.T.G.: Ce doriţi să uraţi Republicii Moldova şi României pentru Noul An?
A.G.: Cele două state româneşti să se regăsească cât de curând, un prim pas fiind ridicarea barierelor de circulaţie în 2014. E un pas gigantic spre reîntregirea neamului românesc. Să se poată întâlni frate cu frate, părinţii cu copiii lor, să se reamestece sângele, care să o ia la fugă prin venele noastre româneşti, readucând la viaţă părţile atrofiate ale trupului României, dându-i o speranţă nouă, plină de energii creatoare.
G.T.G.: Aţi mai vrea să adăugaţi ceva pentru cititorii noştri din toată lumea?
A.G.: Le doresc tuturor Crăciun fericit, sărbători de iarnă luminoase, curaj şi perseverenţă, sănătate şi fericire personală!
G.T.G.: Cum pot să vă contacteze cititorii noştri?
A.G.: La adresa electronică agutu@ulim.md
G.T.G.: Doamnă profesor Guţu, mulţumim pentru interviu şi vă dorim dumneavoastră şi celor dragi Crăciun fericit şi An Nou fericit!
Publicat în „CLIPA’, revistă independentă de informaţie socio- politică şi cultură, editată săptămânal în Statele Unite ale Americii
Fragment din cartea: GABRIEL TEODOR GHERASIM, ROMÂNIA:
MARTIRII ŞISUPRAVIEŢUITORII DIN COMUNISM, Editura LIBRIS Editorial, Brașov, 2018.